miercuri, 20 octombrie 2021

Podu cu Florile, Tur Bolboci, noiembrie 2020

         Ultima tura din 2020, intr-un sezon condensat de presiunea Covidului, am planuit-o la Podul cu Florile. Este un loc mai putin cunoscut din Bucegi, unde un munte a fost retezat ca sa serveasca drept material de umplutura barajului de la Bolboci si unde, se zice, ca e un punct de belvedere interesant.

Plec din Bucuresti impreuna cu Alex, iar rasaritul ne prinde pe DN1. Ziua e superba, insa un pic racoroasa. Nimic neobisnuit pentru inceput de noiembrie. 

Cu Madalin trebuie sa ne intalnim la Bolboci. Ne asteptam sa pedalam la doar cateva grade peste zero, insa de fapt se dovedesc cateva sub zero.

Pe Barajul Bolboci ne dam un pic pe alunecus.


Cum frigul ne rontaie prin echipamentul potrivit mai degraba zilelor de toamna, nu zabovim prea mult si ne infigem in urcarea ce debuteaza chiar de la indicatorul "Podul cu Florile 5Km".

Nu e una care sa te dea jos din sa, e numai buna sa ne puna sangele in miscare.



 Dinspre coburile lui Alex se aude un clinchet interesant. Ne-a promis o mica sarbatorire in varf...

Tempertura variaza foarte mult dupa cum zona e expusa sau nu razelor soarelui. Profitam de o arie cu incalzire suplimentara sa ne tragem putin respiratia.

Deja peisajul s-a deschis, apar stanci izolate si departe-departe putem distinge chiar Varful Omu.






Cateva serpentine ne traverseaza pe partea cealalta a muntelui, cu privelisti la fel de spectaculoase, orientate catre Sud.


Cea mai abrupta zona incepe curand. 

Daca ajungeti cu un auto obisnuit, fara 4x4, e momentul sa gasiti un loc bun de parcare. Pe uscat se poate ajunge pana sus, dar trebuie tras un pic de masina si sa aibe o garda nu foarte mica. Oricum mai sunt doar cateva sute de metri pana sus, insa noi ii luam ca pe o provocare si reusesc sa-i urc dintr-o bucata, in ciuda bolovanisului de pe drum.


Si ajungem in zona de exploatare a pietrei. Seamana cu craterul unui vulcan stins, fara sulf si fara urmele de adrere. Pana aici au fost 300 metri de catarare.

Soarele, care ne scalada generos, ne trezeste cheful de o mica escalada.

Lasam biclele la odihna si gasim curand punctul perfect pentru a sarbatori lunile de izolare lasate in urma. Vederea in orizont de 360 de grade merita din plin efortul de a ajunge aici. E oau!

E musai sa revin intr-o dimineata geroasa de februarie, cu un binoclu, sa scrutez zarile. Se zice ca s-ar putea vedea pana la Dunare.




Privind spre cariera vedem o multime de "declaratii" sculptate in piatra si pe loc ne vine o idee care ne papa vreo ora de efort. Ha, Ha!

Pe langa mesajele "Gigi si Getuta lui!" ne gandim sa facem ceva mai interesant si sa vedem daca va dainui acolo.

Caram constiinciosi bolovani de la marginea peretelui, ca sa nu stricam totusi munca celor ce-si marcasera trecerea pe acolo si, dupa vreo 30 minute de carat si aliniat, am reusit sa finalizam figurina noastra.

Acum e musai sa urcam din nou, pentru privelistea aeriana, care nu arata rau deloc. Ultima poza e facuta cu o saptamana mai tarziu, cand le-am dus si pe fete sa vada zona, deci fii-mea calareste zmeul de piatra.






Pe coborare ne surprind si mai tare diferentele de temperatura. In soare sunt 20 de grade, apoi, peste cativa metri, in umbra si cu gheata pe jos, abia daca se ating cinci grade.

Pe asfalt incepem turul lacului Bolboci. Alegem sensul invers ceasornic, ce debuteaza cu o urcare viguroasa pana la nivelul superior al barajului. 

Continuam cu o pedalare placuta in apropierea apei. 

Dupa cativa kilometri parasim lacul in urcare spre dreapta, ce ne poarta tot mai sus, spre golul aplin. Sunt zone unde ne intrebuintam sa tinem ritmul, iar repriza de catarare de dimineata pare sa ne fi ajutat sa ne reintram in forma.

Coboram pana la Turbaria Laptici, unde puntea suspendata din busteni ne imbie la un tur in sa.


Incheiem apoi bucla cu malul drept al lacului, unde ne intalnim si cu Vis-a-vis, aflat intr-o tura cu motorul.

Cheile Tatarului sunt spectaculoase si reprezinta punctul de atractie al aceste sectiuni. Apoi drumul continua prin padure, cu mici urcusuri si coborasuri, nimic interesant pana la cabana Bolboci, unde poposim pentru pranz.





Ochim o masa in soare, comandam ceva cald si o bere, de incheiere.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu