Petrosani - Herculane, iunie 2009

Uau! Super! Extra! Cea mai tare! (era in iunie 2009...)

Acum, ca m-am mai linistit, cred ca pot sa va povestesc cum am pedalat...
Ca si in alte randuri, ne-am fortat norocul si, desi prognoza nu era tocmai favorabila, am plecat la drum, la ceas de seara.
Pregatiti psihic pentru inevitabilele dusuri din zilele ce vor urma, vineri seara facem bagajele, dezasamblez bicicleta si astept sa treaca ultimele minute dinaintea plecarii. Dar ce vad pe geam cam depaseste asteptarile. E furtuna in toata regula, cu ploaie, vant si fulgere. Noroc ca trece repede.
Totul e gata ambalat si constat ca relativ rapid bicicleta poate deveni foarte compacta, desi nu e una pliabila.

O arunc in portbagaj, las masina in parcarea de la Gara de Nord si ma intalnesc cu Corrado si cu Fulgerica (Alexandru). Corrado e cam sifonat si rade pe-o parte. Pe partea cealalta cazuse pe linia de tramvai, pe sina uda. Bicla n-are nimic, el doar ceva vanatai si noroi pe haine.

Sulina - Sfantu Gheorghe, septembrie 2009

        Ma gandeam de la inceput ca vor fi mai putini interesati de tura asta decat de cele de la munte, dar tot ma asteptam sa ne strangem macar vreo doi-trei, insa nici perioada n-a fost una propice, chiar inainte de deschiderea anului scolar, asa ca vineri seara la orele opt ma intrebam inca daca sa plec de unul singur sau sa o las pe alta data.
La opt si jumatate m-am decis, plec singur, la noua m-am razgandit, nu ma mai duc, o sa ma plictisesc, peste inca zece minute iar ma sucesc, merg fie ce-o fi, imi doresc prea mult sa vad zona asta, n-am mai calcat pana acum pe acolo. Gata, e batut in cuie, la prima ora a diminetii plec!
Din intamplare vorbesc cu un coleg de serviciu, Claudiu, despre tura si se hotaraste si el sa mearga. Deja suna muuult mai bine.
Rapid facem planul de bataie, bagajele si stabilim plecarea la sase si jumatate, sa avem timp sa prindem vaporul de la Tulcea catre Sulina, la 13:30.
Doar cateva ore de somn si deja suntem pe autostrada. Cerul e cam acoperit si nu ne place culoarea lui. Totusi prognoza fusese excelenta, sa avem ghinion?
Dupa ce trecem Dunarea se lumineaza si ne linistim, o sa avem vreme buna.
Drumul e foarte liber si la zece suntem deja la intrarea in Tulcea. Se pare ca ne-am luat o marja de siguranta prea mare, dar profitam de ocazie si ne facem provizii de la un supermarket local.

In port, surpriza, pana la 13:30 cand pleca nava "clasica" mai sunt o gramada de curse rapide, particulare, care in loc de cinci ore si jumatate fac doar o ora si jumatate pana la Sulina.

Vadu - Periboina - Gura Portitei, iunie 2009

...sau Soare, NISIP, Serpi, Desis, NISIP, Liniste, Valuri, NISIP...

Trei ore si jumatate de somn. La patru suna ceasul. Oricum e mai bine decat sa sune la sapte, intr-o zi de lucru...
La cinci si jumatate iesim din Bucuresti. Ne temem de finalul autostrazii si de cozile ce se formeaza acolo. Avem noroc, e liber. La opt suntem in fata combinatului parasit de la Vadu, punctul de urcare pe biciclete.

Ne ungem cu crema de soare si ne pufaim bine cu spray antitantari.

Urmeaza o bucata scurta pe placi de beton si apoi ne abatem in stanga pe un drum de nisip. Inaintam foarte bine pe el, nisipul e intarit, umed de la roua diminetii si doar Ovidiu se mai afunda rareori in el, caci are anvelope inguste.

Campina - Sotrile - Campina, aprilie 2009

O tura din primavara anului trecut, cu impresiile de atunci...

        Niciodata in iesirile noastre cu bicicletele nu s-a potrivit mai bine zicala aia cu planul de acasa... Se facusera harti, trasee in Garmin, sectiuni, etc, dar la fata locului am dat-o boscheti, la propriu.
Am reunit echipa pe la 9:20, in Campina, Heffe venind cu trenul, iar eu, Casper si Zax, cu doua masini, cu biclele pe suporti.
Vreme excelenta pentru pedalat. Iesim repede din Campina, lasam in dreapta drumul spre Paltinul si o luam vartos la deal. Pana sus deja scoatem limba de juma' de cot si era doar prima rampa de 10%. Ce-i drept atatea indicatoare de rampe-pante de 10% nu cred ca am mai vazut pana acum.
Primul popas:

 

EuroVelo6 - Partea I: Dunarea, de la izvoare la Viena, august 2010

Cea mai cunoscuta si circulata ruta ciclistica europeana mi-a aratat  in decursul celor 10 zile in care am strabatut prima treime a ei ca isi merita faima...

        Zile intregi m-am framantat la alegerea mijlocului de transport cel mai potrivit, care sa ne debarce in vestul Germaniei, la Donaueschingen, locul de obarsie a Dunarii. Fiecare avea avantajele si dezavantajele lui, iar la final am ales raul cel mai mic. Auto personal a iesit primul din carti, nu avea cine sa-l conduca atunci cand noi pedalam, trenul l-am taiat urmatorul de pe lista, trebuiau facute patru schimburi, iar de avion ne-am temut ca la felul in care se manipuleaza bagajele, ne alegem cu bicicletele facute bucati. Asa ca a ramas autocarul, in ciuda timpului extrem de mare de caltorie, 36 de ore estimate.

Numarul de membri al echipei a urcat si scazut inca din clipa in care am planuit excursia, in iarna trecuta, cand, inveseliti de vinul fiert, nici macar Sulina nu ni se parea suficient de indepartata ca destinatie. La un moment dat erau anuntati chiar opt participanti, dar la final am ramas doar eu si cu George, alias 1QGiq.

Din pacate pe bicicleta mea nu pot monta portbagaj pentru coburi, asa ca decid sa merg "usurel", doar cu un rucsac si cu o mica geanta fixata pe tija de la sa, alegand cu grija fiecare lucru pe care sa-l iau cu mine.