joi, 21 octombrie 2021

Pasul Ghimes, septembrie 2021

        Chef maaaaare de pedale!!! 

Chef accentuat si de frustrarea generata de amanarile multiple ale primei ture din acest an din cauza de vreme rea sau de lipsa unui coechipier.

Am constatat cu tristete ca a devenit foarte greu sa mai gasesc un biciclist disponibil pentru o tura. Si ma refer la vechii parteneri de ture, ptr ca nu mai am starea sa pun un anunt pe net si sa merg cu oricine ar zice da. Copiii, starea de sanatate sau schimbarea de prioritati sunt cauze obiective. Mai nou s-a adaugat si mizeria asta de hiperinflatie de ursi, care iti dau un sentiment de insecuritate si de teama, excluzand total posibilitatea unor ture solitare.

Si da, padurea e "Casa lor", dar asta nu ma va face sa accept vreodata ca orasul sa fie "inchisoarea mea"! Dintotdeauna am iesit in natura respectand acele reguli de baza: sa iti semnalezi prezenta prin zgomot, sa pastrezi potecile, etc, iar asta a fost suficient. M-am intalnit cu ursul in trecut si ne-am vazut fiecare de drumul lui. Ei bine, intr-un echilibru distorsionat de numarul excesiv de ursi, chestia asta nu pare sa mai functioneze.In mod evident e necesara o reducere drastica a numarului acestora. Din pacate nici ultimele legi nu ajuta cu nimic si prevad o inrautatire a situatiei si a securitatii celor care se bucura de natura in natura (nu vorbesc aici de activistii de sufragerie). O sa mai revin pe tema asta la urmatoarea postare.

Deocamdata am reusit o sincronizare de ultim moment cu Ovidiu (Aristotel), cu care am mai facut destule ture in Moldova. Tinta de azi este Pasul Ghimes, de fapt un inconjur al lui, pentru ca simpla traversare ar fi o provocare prea mica si rapid de indeplinit.

Ne intalnim la 7 dimineata in Bacau, abia ce rasarise soarele si pornim spre Lunca de Sus.

Acolo este una dintre distractiile alpine cele mai interesante ale Romaniei, SkiGhimes, un bob pe sine cauzator de adrenalina.

Dupa un mic dejun la fata locului, cu langosi, ceai si cafea, profitam de lipsa de aglomeratie si ne dam cateva ture cu viteza maxima. In we se recomanda parcurgerea la ore matinale, ca sa se evite statul la coada, care altfel poate fi si de 30 minute pentru o tura, si aglomeratia de pe traseul in sine.

Desi nu iti vine usor, dupa cateva ture de acomodare te poti da linistit fara frane, de sus pana jos. Cum ziceam, ajuta ca suntem doar noi pe pista si putem merge cu viteza maxima. 


miercuri, 20 octombrie 2021

Podu cu Florile, Tur Bolboci, noiembrie 2020

         Ultima tura din 2020, intr-un sezon condensat de presiunea Covidului, am planuit-o la Podul cu Florile. Este un loc mai putin cunoscut din Bucegi, unde un munte a fost retezat ca sa serveasca drept material de umplutura barajului de la Bolboci si unde, se zice, ca e un punct de belvedere interesant.

Plec din Bucuresti impreuna cu Alex, iar rasaritul ne prinde pe DN1. Ziua e superba, insa un pic racoroasa. Nimic neobisnuit pentru inceput de noiembrie. 

Cu Madalin trebuie sa ne intalnim la Bolboci. Ne asteptam sa pedalam la doar cateva grade peste zero, insa de fapt se dovedesc cateva sub zero.

Pe Barajul Bolboci ne dam un pic pe alunecus.


joi, 4 februarie 2021

Parte din traversarea Carpatilor, pe traseul viitoarei A1, octombrie 2020

        La momentul in care in alti ani agatam rotile in cui am decis sa profitam de vremea frumoasa si sa mai recuperam un pic din lipsa de ture a acestui an nefericit.

Impreuna cu Alex alegem o tura pe traseul ce va fi urmat de autostrada A1 in traversarea Carpatilor Meridionali. Ma rog, doar o parte din acet traseu. Am evitat deliberat Valea Oltului, nu e nicio placere sa fii vanturat de TIR-uri, mi se pare chiar riscant pe bicicleta.

Asa ca mergem cu masina pana la Gara Cornetu, luam un tren de dimineata pana la Calimanesti si vom reveni apoi, peste munte, la Cornetu. 

Inghesuim biclele la coada trenului si il lasam pe Nas cam nemultumit de suma data pentru transportul lor. Pentru noi avem bilete luate din gara.

Admiram Oltul, tunelele, si ne dam seama de ce nu s-a ales aceasta varianta si pentru autostrada. Pur si simplu nu ar fi fost loc pe langa linia de tren si DN7 sau ar fi fost nevoie de niste tunele foarte lungi, deci nerentabil economic.

Ajungem cu bine in Calimanesti, unde incepe de fapt tura de bicicleta.