Pestera Muierii - Papusa - Ranca - Valea Galbenului - Pestera Muierii, septembrie 2015

        Daca e inceput de toamna atunci e musai sa vina si o tura in Oltenia, a devenit oarecum o traditie pentru mine.

Cu ochii pe harta am incropit un traseu interesant, ce atinge creasta Parangului in apropiere de Varful Papusa. Punctul de start va fi Pestera Muierii si tot acolo va trebui sa ajungem in aceeasi zi, cu o pauza de masa la Ranca.

Traseul nu e tocmai facil, dupa profil pare sa ne astepte destule zone in care bicicleta trebuie impinsa sau carata, iar timpul petrecut la volan va fi si el destul de insemnat, in jur de sapte ore.

Ca sa ingramadim toate astea intr-o singura zi e musai sa plecam devreme din Bucuresti, ceea ce si reusim intr-o oarecare masura, la 6:30AM intram pe autostrada. 

Astazi voi pedala pentru prima oara pe munte impreuna cu Cornel, un vechi prieten si coleg de facultate.

Pe la 10:30 suntem gata sa dam piept cu potecile inclinate. Necunoscutul imi da niste emotii pozitive, resimtite direct in stomac. Sunt nerabdator sa ajung pe creste, dar ma si tem in acelasi timp de prima parte a traseului, schitata oarecum fortat in afara drumului principal. Am ales varianta asta ca sa evit parcurgerea de doua ori a aceluiasi segment.

Lasam masina parcata in fata scarilor ce poarta turistii catre intrarea in pestera si pornim in urcus usor prin catunul populat in majoritate de tigani. Nu avem nicio problema in a-l traversa si continuam urcarea de-a lungul raului Galbenul. Drumul e un forestier excelent, insa il parasim repede traversand raul ce ne-a insotit pana acum pe partea noastra dreapta. Apa nu e mare si reusesc sa-l trec in sa, fara sa ma ud. Cornel se dezechilibreaza chiar cand ajunge la un metru de mal si isi inmoaie pentru prima data pe ziua de azi pantoful in apa rece. Chiar de pe mal incepem sa impingem serios la biciclete printr-un ogas spalat puternic de ape. Cum nici macar urme de caruta nu sunt pe acolo, nu e foarte incurajator.

Lacurile Cuejdel si Bicaz, august 2015

        O tura ce imi promitea la momentul planificarii ei o perspectiva cu totul deosebita asupra Ceahlaului. Promisiunea fusese facuta de Pinkbike si asta insemna pentru mine doua lucruri: sigur avea sa fie ceva ce merita atentia si sigur nu avea sa fie o tura prea usoara.

Plecam de langa stadionul din Piatra Neamt in directia Garcina, mai intai pe asfalt si apoi pe macadam.  Din drumul nostru se desprind diverse poteci si forestiere. Pink le stie pe toate, le-a parcurs cu bicla sau cu Jeep-ul.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul, daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.

Caineni - Saua Apa Cumpanita - Caineni, iunie 2015

        La o luna de zile dupa ce am traversat extremitatea estica a Fagarasilor am atins din nou creasta masivului, de aceasta data in extremitatea sa vestica, la Saua Apa Cumpanita.

Punctul de start este in Caineni, pe malul Oltului, unde ajungem in zori. 

Parcam in fata Politiei si ne informam despre drum chiar de la doi politisti, unul dintre ei pasionat de MTB. Alegem varianta de urcare pe culme, cea de pe vale fiind puternic afectata de niste lucrari de aductiune apa.

Cativa kilometri de asfalt pana la Greblesti sunt bineveniti pentru dezmortire. De cum parasim asfaltul dam de o urcare "in gat", pe drum pietruit. Ma ambitionez o perioada sa stau in sa, dar constat ca imi consum prea repede energia si incep sa imping la deal. Corrado nu se da batut si ramane in sa.

 

Zarnesti - Rudarita - Sinca Veche - Poiana Marului - Zarnesti, mai 2015

        In turele facute in timpul saptamanii plec din start cu o stare excelenta de dispozitie. O zi se transforma ca prin magie din monotonia gri a biroului intr-o aventura in natura. Locuri necunoscute ma asteapta sa le descopar. Pasuri, creste si vai le voi traversa astazi doar pentru placerea de a fi acolo.

Cand eram copil am descoperit colectia de carti Muntii Nostri si, cu ochii pe harta atasata, ma imaginam atunci colindand acele trasee frumos descrise. Printre preferatele mele erau Fagarasii, parcurgerea crestei lor, de la est la vest. Imi aduc si acum aminte ca prima zi incepea din Zarnesti si se termina la Rudarita, un "Canton Forestier". Mereu ma intrebam ce e ala un canton forestier si cum se pot caza turistii acolo. 

Aura asta deosebita a ramas si peste ani si mereu mi-am dorit sa vad si eu Rudarita asta... Si intr-un sfarsit de mai am plecat pe bicla sa pedalez pe drumul parcurs de atatea ori doar cu mintea de copil.

Corrado a achiesat imediat propunerii mele si am plecat, dupa aproape trei ani, la o noua tura impreuna.

Zarnestiul ne primeste cu nori burzuluiti peste creste si care se rostogolesc spre noi. Doar ce parcam si o aversa puternica se porneste si ne tine vreo treizeci de minute in masina.

Pades - Izbucul Cernei - Cheile Butii - Cheile Scocului - Pestisani - Pades, septembrie 2014

        Intr-un an in care mi-am gasit cu greu timp pentru plimbarile cu bicicleta mi s-a ivit pe neasteptate ocazia de a mai face o tura "mare", chiar la final de sezon. Si cum finalul de sezon e al Olteniei de cativa ani incoace, atunci hai in Oltenia!

E sfarsit de septembrie si inca e frumos afara, desi dimineata e frig, iar ziua s-a cam scurtat. Planul e insa ambitios si un pic cam nerealist din punct de vedere al kilometrilor pe drumuri de munte, care ar fi in jur de 130, cu peste 2500 metri de urcare totala... Insa tin la el si merg pe ideea ca il voi adapta la fata locului.

Aranjez intalnirea cu ClaudiuXYZ, care e de nadejde ori de cate ori ma abat prin partea asta de tara. Freamat de nerabdare sa pedalez pe traseul asta indelung explorat pe harta si printre prietenii biciclari. Multumesc, A_mic, pentru informatii si recomandari!

Sambata, la orele la care unii inca mai fumega prin cluburi, pun bicla pe masina la lumina a milioane de stele. Dintotdeauna m-a fascinat cerul din satul meu de la "tara", pierdut intre dealuri. Cateva momente zabovesc privindu-l. E liniste. Urechile mele poluate zilnic de zgomotul orasului nu o pot percepe cum trebuie, asa ca tiuie ca nebunele.

In cateva minute deja sunt la volan, am de condus vreo 60 de kilometri pana la Pades, locul de intalnire cu Claudiu. 

E Padesul lui Tudor Vladimirescu si cum sunt pentru prima data aici, vreau sa-i vizitez monumentul inainte de a pleca spre munte. 

Ajung cu putin inainte de 6, e intuneric inca. Claudiu intarzie putin. 

Ca sa nu stau degeaba, caut un loc unde sa lasam masinile. Ies pe un drum de tara, cam denivelat si pe care merg un pic cam tare. La un moment dat aud o bufnitura puternica. Imi sta inima in loc, stiu ce s-a intamplat, insa nu vreau sa cred ca e adavarat: cu ochii la stele, n-am verificat prea atent prinderea bicicletei in noul suport de plafon, de pe masina mea cea noua. Si iata ca bicla s-a desprins din bratul lui, iar acum atarna pe o parte, prinsa doar de roti. Si a cazut "bine", cu pedala mi-a facut o indoitura cat o palma in tabla. Of, fir-ar sa fie el de ghinion, ca prea ma simteam bine!

Incerc sa uit cat mai repede evenimentul, intre timp soseste si Claudiu si ne urcam pe biciclete (slava Domnului, ea n-a patit nimic!). E frig rau, noroc ca pedalam pe o usoara urcare si ne incalzim repede. Valea se ingusteaza usor si curand intram in zona de munte.
Prin fata portilor curge un parau cu debit destul de consistent, a carui albie a fost amenajata. Are o apa de cristal, cum nu cred ca am mai vazut in Romania, unde santurile sunt mai degraba pline cu balti puturoase si gunoaie.

Turul Haghimasului (Hasmasului), august 2014

        Saptamana ce a urmat turei la Bisericani s-a scurs ca un pocnet de degete. N-am apucat sa mai bag niciun antrenament si deja priveam ingrijorat / resemnat spre week-end si traseul dificil pe care mi l-am propus. Anul asta n-am apucat sa ies deloc cu bicicleta si resimt lipsa de antrenament si de obisnuinta cu saua. Stiu ca Muttley (Daniel) si nrvant (Adrian) stau mult mai bine la acest capitol si mi-e cam teama ca o sa raman de caruta. 

 Aranjez cu baietii o plecare foarte matinala pentru a-mi da o sansa sa termina tura de 80 km si 2300 metri ascensiune totala, majoritatea offroad sau pe forestiere.

La 6 dimineata ne intalnim in centrul orasului Piatra Neamt si plecam cu masina mea catre Bicaz. Parcam la intersectia cu drumul spre satul Damuc (pe acolo planuim sa ne intoarcem, mai pe seara) si fix la 7 A.M sarim pe biciclete.

 Soarele inca nu a intrat pe vale si e cam racoare, motiv sa pedalez intr-un ritm un pic mai alert decat cel "de incalzire" pe care mi-l propusesem initial. Drumul e pustiu, rar ne intersectam cu vreo masina si cei cativa kilometri de asfalt in urcare usoara se scurg repede. Mergem grupat si povestim cate ceva in asteptarea zonelor spectaculoase.