Semenic, august 2018

        Acum cativa ani, cand am facut tura de la Eselnita la Eftimie Murgu, ne-au cazut ochii pe o harta a imprejurimilor si am observant niste munti inalti in apropierea traseului nostru. Era vorba de Semenic si de atunci ne-am zis ca trebuie o alta plimbare, care sa-i traverseze.

In vara, dupa o amanare de o luna din cauza vremii nefavorabile si o continua schimbare a listei celor care se anuntasera ca vor participa am plecat la drum lung din Bucuresti.

Trei biciclete (a mea, a lui Vis-à-vis si a lui Nasu' Dan) s-au inghesuit pe masina. Alex ne insoteste si va fi omul nostru de incredere, care ne va ajuta cu aducerea auto de la punctul de start pana la Dunare.

Planul e sa innoptam la Garana. Dar pana acolo sunt multe ore de indurat in masina. Ca sa indulcim curgerea lor, la intervale precise si nu prea lungi am oprit sa bagam racoritoare. Bine, baietii, ca eu eram soferul...

In miez de noapte ajungem la destinatie, insa avem probleme sa gasim pensiunea la care facusem rezervarea -  "Raza de Soare". Intr-un final reusim sa intram in pensiune, dar nu si in camere! Gazdele uitasera sa le lase descuiate, asa cum ne intelesesem la telefon. Uf!

In cateva minute apare si gazda, venind dintr-o localitate vecina si iata-ne cazati.

Ne asezam apoi la o terasa pe care o zarisem mai devreme, chiar la intrarea in Garana. Comandam mici, bere. De fapt il lasam pe Alex sa o faca pentru ca observam ca are lipici la chelnerita, care rade cu pofta la glumele lui. :)

Recuperez si eu partial din avansul luat de baieti pe timpul drumului si cu totii ne simtim al naibii de bine. Discutam planul zilei de maine: vom urca in statiunea Semenic, apoi pe Varful Piatra Gozna si vom continua catre sud, coborand in valea raului Nera pe care apoi il vom urma pana la Prigor.

Pe la 1 a.m ne intoarcem la pensiune, dar mie si lui Alex nu prea ne e somn, asa ca plecam sa vedem concertul. Toata seara razbatuse pana la noi muzica si parea ceva interesant.

Ne luam cate o halba, ne pozitionam strategic in mijlocul "salii de spectacol" langa un bustean pe post de banca, ne punem zambetele pe fata si ascultam formatia de pe scena: cinci..., patru..., trei.., doi..., unu…

 - Va multumim. Asta a fost concertul din aceasta seara!

Ha! Hai macar sa terminam berile!

PRIMA ZI
Dimineata e una superba, cu soare si ceturi usoare ce se ridica din fanete. Micul dejun e bun si e inclus in cazare. Avem ocazia sa vizitam micul muzeu deschis chiar in incinta pensiunii in memoria localnicilor ce au suferit in urma deportarilor sovietice.

Pades - Izbucul Cernei - Cheile Butii - Cheile Scocului - Pestisani - Pades, septembrie 2014

        Intr-un an in care mi-am gasit cu greu timp pentru plimbarile cu bicicleta mi s-a ivit pe neasteptate ocazia de a mai face o tura "mare", chiar la final de sezon. Si cum finalul de sezon e al Olteniei de cativa ani incoace, atunci hai in Oltenia!

E sfarsit de septembrie si inca e frumos afara, desi dimineata e frig, iar ziua s-a cam scurtat. Planul e insa ambitios si un pic cam nerealist din punct de vedere al kilometrilor pe drumuri de munte, care ar fi in jur de 130, cu peste 2500 metri de urcare totala... Insa tin la el si merg pe ideea ca il voi adapta la fata locului.

Aranjez intalnirea cu ClaudiuXYZ, care e de nadejde ori de cate ori ma abat prin partea asta de tara. Freamat de nerabdare sa pedalez pe traseul asta indelung explorat pe harta si printre prietenii biciclari. Multumesc, A_mic, pentru informatii si recomandari!

Sambata, la orele la care unii inca mai fumega prin cluburi, pun bicla pe masina la lumina a milioane de stele. Dintotdeauna m-a fascinat cerul din satul meu de la "tara", pierdut intre dealuri. Cateva momente zabovesc privindu-l. E liniste. Urechile mele poluate zilnic de zgomotul orasului nu o pot percepe cum trebuie, asa ca tiuie ca nebunele.

In cateva minute deja sunt la volan, am de condus vreo 60 de kilometri pana la Pades, locul de intalnire cu Claudiu. 

E Padesul lui Tudor Vladimirescu si cum sunt pentru prima data aici, vreau sa-i vizitez monumentul inainte de a pleca spre munte. 

Ajung cu putin inainte de 6, e intuneric inca. Claudiu intarzie putin. 

Ca sa nu stau degeaba, caut un loc unde sa lasam masinile. Ies pe un drum de tara, cam denivelat si pe care merg un pic cam tare. La un moment dat aud o bufnitura puternica. Imi sta inima in loc, stiu ce s-a intamplat, insa nu vreau sa cred ca e adavarat: cu ochii la stele, n-am verificat prea atent prinderea bicicletei in noul suport de plafon, de pe masina mea cea noua. Si iata ca bicla s-a desprins din bratul lui, iar acum atarna pe o parte, prinsa doar de roti. Si a cazut "bine", cu pedala mi-a facut o indoitura cat o palma in tabla. Of, fir-ar sa fie el de ghinion, ca prea ma simteam bine!

Incerc sa uit cat mai repede evenimentul, intre timp soseste si Claudiu si ne urcam pe biciclete (slava Domnului, ea n-a patit nimic!). E frig rau, noroc ca pedalam pe o usoara urcare si ne incalzim repede. Valea se ingusteaza usor si curand intram in zona de munte.
Prin fata portilor curge un parau cu debit destul de consistent, a carui albie a fost amenajata. Are o apa de cristal, cum nu cred ca am mai vazut in Romania, unde santurile sunt mai degraba pline cu balti puturoase si gunoaie.

Muntii Almaj - Eftimie Murgu - Cascada Bigar - Anina - Marghitas - Valiug, iunie 2013

        Cateva zile libere la final de concediu... Caldura mare in Bucuresti... E un moment potrivit pentru inca o tura cu bicicleta. Trec in revista lista "de facut" si cea mai potrivit mi se pare traversarea Muntilor Almajului, continuand cu morile de apa de la Eftimie Murgu, Cascada Bigar...., destule lucruri interesante de vazut.

Cateva telefoane date si mi se alatura Vis-a-vis si So, al doilea find la prima lui tura cu bicicleta la munte. 

Joi seara burdusim Smartul cu bagaje, lucru nu foarte greu de realizat avand in vedere cat de micut e, punem trei biciclete deasupra plafonului si suntem gata de drum.

Drum..., lung drum... 

Ajungem cu bine la Eselnita, dupa aproape 6 ore de condus si ne cazam la o pensiune chiar pe malul Dunarii, urmand ca in zori sa incepem tura propriuzisa.

Ne trezim devreme si punem mana pe aparatele foto (voi adauga mai jos si poze facute de So).

EuroVelo6 - Partea a III-a: Dunarea, de la Turnu Severin la Oltenita, mai 2012

Prima Zi (Turnu Severin - Portile de Fier II - Negotin) - 82km

        Etapa de anul trecut din Eurovelo 6 am terminat-o in fata garii din Turnu Severin si deci, in mod firesc, anul acesta am mers tot pana acolo pentru a continua traseul. Echipa a fost insa alta, pornind la drum alaturi de Alex si Arthur, avand si o masina de suport, condusa de prietena mea. Am redus astfel volumul bagajelor purtate pe bicicleta si am scapat de discutiile cu "nasii" CFR-ului si de spaga aferenta.

Cheile Nerei si imprejurimi, august 2010

Trei zile de vis, in care n-am prea avut timp de vise, la propriu...

Planuita de un an de zile si amanata cateva luni din cauza vremii, pana la urma excursia s-a intamplat intre 6 si 8 august.

Prima Zi

Cu inima stransa de codul galben de inundatii anuntat pentru vestul tarii, am plecat din Bucuresti vineri dimineata, impreuna cu Corrado si cu Fulgerica.
La ora 4:00 iesim din oras si constat ca un bec de pe faza scurta e ars si, cum inlocuirea lui e o adevarata aventura la masinuta mea, continuam asa, mai ales ca in scurt timp se lumineaza. N-a fost deloc o idee buna, dupa cum se va dovedi ulterior.

Pitesti, Craiova, Turnu Severin... Raman repede in urma. Intram in Clisura si odata cu peisajul spectaculos vine si fragmentarea drumului. Stam la nenumarate semafoare unde se fac lucrari. Portiunile deja finalizate sunt de calitate, e o placere sa mergi pe ele, dar nimeni nu stie cand vor termina toate lucrarile. Ne integram in coloana de TIR-uri si asteptam rabdatori verdele. Apar apoi portiuni unde drumul, afectat de viituri, seamana a forestier si trebuie rulat incet, foarte incet, pentru ca buburuza mea are o garda minuscula.

Aruncam un ochi la vecinii sarbi si le invidiem soseaua ce trece prin tunele si peste viaducte. Candva vom pedala si pe acolo.

In Moldova Noua facem dreapta catre Carbunari, stim ca urmeaza un forestier de vreo 22 de kilometri si speram sa fie de calitate buna. La inceput asa si este, dar apoi incep sa apara ceva sleauri, iar dupa vreo 4 kilometri apare unul mai mare, care necesita debarcarea pasagerilor. Deja nu mai e amuzant, mai ales ca avem si o limita de timp in care trebuie sa ajungem la Oravita, ca sa prindem trenul de Anina.

Ne depaseste o dubita si-i facem semna sa opreasca, sa aflam cum e drumul in continuare. Baietii rad manzeste:

- Cu asta vreti voi sa treceti muntele...?!?