O tura ce imi promitea la momentul planificarii ei o perspectiva cu totul deosebita asupra Ceahlaului. Promisiunea fusese facuta de Pinkbike si asta insemna pentru mine doua lucruri: sigur avea sa fie ceva ce merita atentia si sigur nu avea sa fie o tura prea usoara.
Plecam de langa stadionul din Piatra Neamt in directia Garcina, mai intai pe asfalt si apoi pe macadam. Din drumul nostru se desprind diverse poteci si forestiere. Pink le stie pe toate, le-a parcurs cu bicla sau cu Jeep-ul.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul, daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul, daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.