Eurovelo6, Bulgaria, de la Nikopole la Silistra, septembrie 2017

        Cinci ani se scursesera de la ultima aventura pe Eurovelo 6, de cand am udat rotile bicicletei in Marea Neagra. Si am simtit ca trebuie sa imi indeplinesc o nostalgie legata de ratarea parcurgerii tarmului bulgaresc al Dunarii in favoarea satelor sarace din sudul Romaniei.

PRIMA ZI

Pe un final de toamna ce se anunta propice pedalatului am plecat alaturi de Alex, din Gara de Nord.

Catararea pe vulcan - Terceira (Azore), iunie 2013

        Terceira este o micuta insula vulcanica de 20 pe 30 kilometri, pierduta undeva in mijlocul Atlanticului. Face parte din arhipelagul Azore si se afla la aproximativ 1550 kilometri de capitala tarii, Lisabona.

Anul acesta mi-am petrecut vacanta de vara acolo si am profitat de ocazie pentru a face o plimbare cu bicicleta pe cel mai inalt vulcan, Santa Barbara (1021m).

Cum hotelul oferea gratuit biciclete pentru plimbare, intr-o seara am rezervat una pentru a doua zi. Amuzant e ca aveau doar biciclete de dama, insa si alea aveau doar dimensiune medie/mica.

Ei, macar au compensat dimensiunea mica prin greutatea sporita, 18 kile de fier mort. Adaugand la asta grupul de 7 pinioane, cu cel mare de 28 dinti si rampa medie de aproape 10% pe distanta de 12 kilometri, promiteau o "plimbare" interesanta...

Punctul de plecare l-am ales intr-un mic sat pescaresc Cinco Ribeiras, pe o terasa la cativa metri deasupra nivelului marii. Faleza poarta urmele revarsarilor succesive de lava, care de altfel au si facut ca insula sa se ridice din ocean. De altfel peste tot nisipul plajelor ale culoarea neagra.

Ca o paranteza interesanta, intregul grup de noua insule principale apartine Portugaliei, insa la inceputul secolului trecut a avut loc o eruptie, care a ridicat a noua insulita deasupra apelor. Si cine s-a grabit sa o ia in stapanire? Britanicii... S-au bulucit sa puna primii stetagul pe ea si erau tare mandri de noua cucerire. Insa dupa doar cateva luni o noua eruptie le-a ras de pe fata pamantului mandretea de proprietate.

Filmul despre Eurovelo6: Viena - Turnu Severin

Promo:
Filmul care-ti umfla rotile la bicicleta , pe 1 iulie, la Pro Cinema. De ce nu ai voie sa il ratezi.

Filmul se poate viziona integral pe voyo.ro!  

EuroVelo6 - Partea a III-a: Dunarea, de la Turnu Severin la Oltenita, mai 2012

Prima Zi (Turnu Severin - Portile de Fier II - Negotin) - 82km

        Etapa de anul trecut din Eurovelo 6 am terminat-o in fata garii din Turnu Severin si deci, in mod firesc, anul acesta am mers tot pana acolo pentru a continua traseul. Echipa a fost insa alta, pornind la drum alaturi de Alex si Arthur, avand si o masina de suport, condusa de prietena mea. Am redus astfel volumul bagajelor purtate pe bicicleta si am scapat de discutiile cu "nasii" CFR-ului si de spaga aferenta.

EuroVelo6 - Partea a II-a: Dunarea, de la Viena la Turnu Severin, mai 2011

        Desi intors de cateva zile din aceasta excursie si amintirile sunt proaspete, imi vine greu sa ma apuc sa le astern pe hartie.

Daca tura de anul trecut de pe Dunare, de la izvoare si pana la Viena, a fost un prilej de continua admiratie, de descoperire a linistii, a frumosului si a valorilor lumii civilizate, tura din acest an mi-a trezit sentimente contradictorii, adaugandu-se la precedentele si urmele inca vii ale ororilor din razboiul yugoslav, intoleranta si lipsa de civilizatie a soferilor sarbi din anumite zone, gunoaiele de pe marginea drumului, cainii vagabonzi si restul semnelor care m-au facut sa resimt parca prea devreme apropierea de casa.

Cu rele putine si bune mai multe, sentimentul major e unul de implinire, de satisfactie a ducerii la bun sfarsit a unui drum destul de lung, prin orase interesante si peisaje de vis. 

Spre deosebire de anul trecut, cand se anuntasera interesati de Eurovelo 6 chiar si opt oameni la un moment dat, anul acesta am fost destula vreme doar doi care ne-am exprimat intentia de a continua parcurgerea cursului Dunarii, pentru ca spre final sa strangem o echipa frumusica de sase biciclisti. Acestia sunt: Marian (Ombun), Dan (Gigix), George (Borcan), Marilena (Mari), Mihai (Tase) si cu mine.

Ne-am ocupat din timp de biletele de tren, la vagon de dormit, de impartirea traseului in etape si de rezervarea cazarilor la Viena si Budapesta.

O excursie in Bulgaria, la Rusenski Lom, ne-a ajutat sa ne cunoastem si sa punem la punct ultimele detalii organizatorice.

Si zilele parca au zburat apoi pana pe 13 mai, pre-ziua plecarii. Schimbam mesaje pe calculator despre evolutia impachetarii bagajelor si ne reamintim reciproc de lucrurile ce nu trebuie uitate acasa.

Sambata, 14 mai, putin dupa pranz, ne intalnim in Gara de Nord, la linia de unde va pleca Rapidul de Viena.

 

Rusenski Lom, septembrie 2009

Plimbare sub soare de toamna

Odata cu vara s-au dus si turele marete, de zeci de kilometri si mii de metri diferenta de nivel. Vin acum plimbarile mangaiate de soarele bland al toamnei, la altitudini mici, unde vantul si frigul nu au ajuns inca.
Daca tot am schimbat registrul am zis sa iesim pentru prima data afara din tara cu bicicletele si unde se putea mai facil decat in Bulgaria?
Aflasem cu putina vreme in urma de o zona deosebita, cu peisaje interesante, la o aruncatura de bat de Bucuresti, zona in care s-a amenajat un traseu cicloturistic.
Stiu ca sunt doar 57 de kilometri de pedalat, cu o altitudine maxima de doar 300 de metri asa ca plecam nu foarte de dimineata si ajungem la punctul de start al traseului, in extremitatea sa sudica, in satul Krepcea, pe la orele 10:00. Soseaua nu e nici prea buna, nici prea rea, insa libera si placuta la condus.

EuroVelo6 - Partea I: Dunarea, de la izvoare la Viena, august 2010

Cea mai cunoscuta si circulata ruta ciclistica europeana mi-a aratat  in decursul celor 10 zile in care am strabatut prima treime a ei ca isi merita faima...

        Zile intregi m-am framantat la alegerea mijlocului de transport cel mai potrivit, care sa ne debarce in vestul Germaniei, la Donaueschingen, locul de obarsie a Dunarii. Fiecare avea avantajele si dezavantajele lui, iar la final am ales raul cel mai mic. Auto personal a iesit primul din carti, nu avea cine sa-l conduca atunci cand noi pedalam, trenul l-am taiat urmatorul de pe lista, trebuiau facute patru schimburi, iar de avion ne-am temut ca la felul in care se manipuleaza bagajele, ne alegem cu bicicletele facute bucati. Asa ca a ramas autocarul, in ciuda timpului extrem de mare de caltorie, 36 de ore estimate.

Numarul de membri al echipei a urcat si scazut inca din clipa in care am planuit excursia, in iarna trecuta, cand, inveseliti de vinul fiert, nici macar Sulina nu ni se parea suficient de indepartata ca destinatie. La un moment dat erau anuntati chiar opt participanti, dar la final am ramas doar eu si cu George, alias 1QGiq.

Din pacate pe bicicleta mea nu pot monta portbagaj pentru coburi, asa ca decid sa merg "usurel", doar cu un rucsac si cu o mica geanta fixata pe tija de la sa, alegand cu grija fiecare lucru pe care sa-l iau cu mine.