Pasul Ghimes, septembrie 2021

        Chef maaaaare de pedale!!! 

Chef accentuat si de frustrarea generata de amanarile multiple ale primei ture din acest an din cauza de vreme rea sau de lipsa unui coechipier.

Am constatat cu tristete ca a devenit foarte greu sa mai gasesc un biciclist disponibil pentru o tura. Si ma refer la vechii parteneri de ture, ptr ca nu mai am starea sa pun un anunt pe net si sa merg cu oricine ar zice da. Copiii, starea de sanatate sau schimbarea de prioritati sunt cauze obiective. Mai nou s-a adaugat si mizeria asta de hiperinflatie de ursi, care iti dau un sentiment de insecuritate si de teama, excluzand total posibilitatea unor ture solitare.

Si da, padurea e "Casa lor", dar asta nu ma va face sa accept vreodata ca orasul sa fie "inchisoarea mea"! Dintotdeauna am iesit in natura respectand acele reguli de baza: sa iti semnalezi prezenta prin zgomot, sa pastrezi potecile, etc, iar asta a fost suficient. M-am intalnit cu ursul in trecut si ne-am vazut fiecare de drumul lui. Ei bine, intr-un echilibru distorsionat de numarul excesiv de ursi, chestia asta nu pare sa mai functioneze.In mod evident e necesara o reducere drastica a numarului acestora. Din pacate nici ultimele legi nu ajuta cu nimic si prevad o inrautatire a situatiei si a securitatii celor care se bucura de natura in natura (nu vorbesc aici de activistii de sufragerie). O sa mai revin pe tema asta la urmatoarea postare.

Deocamdata am reusit o sincronizare de ultim moment cu Ovidiu (Aristotel), cu care am mai facut destule ture in Moldova. Tinta de azi este Pasul Ghimes, de fapt un inconjur al lui, pentru ca simpla traversare ar fi o provocare prea mica si rapid de indeplinit.

Ne intalnim la 7 dimineata in Bacau, abia ce rasarise soarele si pornim spre Lunca de Sus.

Acolo este una dintre distractiile alpine cele mai interesante ale Romaniei, SkiGhimes, un bob pe sine cauzator de adrenalina.

Dupa un mic dejun la fata locului, cu langosi, ceai si cafea, profitam de lipsa de aglomeratie si ne dam cateva ture cu viteza maxima. In we se recomanda parcurgerea la ore matinale, ca sa se evite statul la coada, care altfel poate fi si de 30 minute pentru o tura, si aglomeratia de pe traseul in sine.

Desi nu iti vine usor, dupa cateva ture de acomodare te poti da linistit fara frane, de sus pana jos. Cum ziceam, ajuta ca suntem doar noi pe pista si putem merge cu viteza maxima. 

Aiud - Abrud (DJ 107I), o Transalpina ardeleana, septembrie, 2019

        Ideea acestei ture a incoltit atunci cand mi-au cazut ochii pe un articol de presa, care vestea asfaltarea ce va sa vina pentru un drum de poveste, din Ardeal. Era vorba de un drum care leaga Aiudul de Abrud, trecand printr-o serie de catune si tinandu-se tot pe crestele muntilor.

Ei bine, ca un amator de offroad, asa ceva nu puteam rata, chiar daca e nevoie sa strabat jumatate de tara pentru a ajunge acolo.

Distanta mare sau alte angajamente i-au impiedicat pe prietenii cu care ies de obicei in ture sa mi se alature. Asa ca de data asta voi merge impreuna cu sotia si cu fiica mea, eu pedaland si ele urmandu-ma cu masina.

Vineri seara suportam calvarul celor cinci ore de trafic si pe la zece si jumatate sosim la Ciumbrud, unde facusem rezervare la Casa Domeniile Vinului.

Cum ii zice si numele, e o locatie cocheta, situata in mijlocul viilor. Si asa chef aveam de o degustare… Din pacate restaurantul se inchisese de o ora asa ca am mancat si baut de la pachet. Pacat!

M-am consolat cu gandul ca voi cumpara cateva sticle de vin a doua zi, pe care sa le consum cu alta ocazie.

Comanesti - Castel - Valea Uzului - Miercurea Ciuc, iunie 2017

        Se facusera deja 9 luni de pauza de biciclit in iunie si simteam ca e musai sa bag o tura de munte. Entuziasmul era mare si imi parea ca rememorarea turelor trecute ar tine loc de antrenament...

Caut in tolba planurilor unul care a stat pe fundul sacului mai multi ani si ma hotarasc sa plec din Comanesti, sa merg in amonte de lacul de acumulare Poiana Uzului si apoi sa trec prin pas in Transilvania, pana la Miercurea Ciuc.

Pe harta socotelile aratau vreo 78 km si 900 metri de ascensiune. Si ce daca sunt cam nepregatit fizic?!? Plec dimineata devreme si iau mai multe pauze pe parcurs. Asta era socoteala pe care mi-o facusem.

Mi-am dat intalnire cu Adrian, cu care am parcurs si Turul Hasmasului acum cativa ani, care mai vine cu inca trei prieteni.

Pana ne adunam toti si ne urnim la drum trece vreo ora. Baietii sunt in forma si propun o varianta de traseu mai interesanta decat desenasem eu pe harta. In loc sa mergem relativ pe plat, prin Darmanesti, urcam pe forestier peste munte si avem sansa sa vedem Castelul (Palatul Stirbei).

In mod normal sunt foarte interesat de obiective de acest gen, insa acum sunt un pic ingrijorat ca se mai adauga cativa kilometri, iar intrarea blanda in traseu va fi inlocuita de un urcus destul de in forta.

Si pornim la drum...

Zarnesti - Rudarita - Sinca Veche - Poiana Marului - Zarnesti, mai 2015

        In turele facute in timpul saptamanii plec din start cu o stare excelenta de dispozitie. O zi se transforma ca prin magie din monotonia gri a biroului intr-o aventura in natura. Locuri necunoscute ma asteapta sa le descopar. Pasuri, creste si vai le voi traversa astazi doar pentru placerea de a fi acolo.

Cand eram copil am descoperit colectia de carti Muntii Nostri si, cu ochii pe harta atasata, ma imaginam atunci colindand acele trasee frumos descrise. Printre preferatele mele erau Fagarasii, parcurgerea crestei lor, de la est la vest. Imi aduc si acum aminte ca prima zi incepea din Zarnesti si se termina la Rudarita, un "Canton Forestier". Mereu ma intrebam ce e ala un canton forestier si cum se pot caza turistii acolo. 

Aura asta deosebita a ramas si peste ani si mereu mi-am dorit sa vad si eu Rudarita asta... Si intr-un sfarsit de mai am plecat pe bicla sa pedalez pe drumul parcurs de atatea ori doar cu mintea de copil.

Corrado a achiesat imediat propunerii mele si am plecat, dupa aproape trei ani, la o noua tura impreuna.

Zarnestiul ne primeste cu nori burzuluiti peste creste si care se rostogolesc spre noi. Doar ce parcam si o aversa puternica se porneste si ne tine vreo treizeci de minute in masina.

Strategica-Obarsia Lotrului-Sureanu-Oasa-Valea Frumoasei-Saua Steflesti-Negovanu-Voineasa, septembrie 2011

        Am fost atras mereu de muntii si drumurile din zona Voinesei, drumuri pe care le-am batut de nenumarate ori cu masina, cu ATV-ul, cu bicicleta sau la pas. Astfel revin de cate ori am posibilitatea, ca sa descopar noi trasee, noi peisaje incantatoare.

Acum am planuit o tura "monstru", cu numai putin de 215km lungime si 5240metri ascensiune totala, pe care va trebui sa o inchei in trei zile. Sunt un pic ingrijorat de cifre, dar simt in acelasi timp o provocare din acest punct de vedere. Voi reusi sa o duc la bun sfarasit...?

Plin de speranta ajung joi seara, adica vineri dimineata, pe la orele trei, la Valea Macesului, punctul de start al turei, impreuna cu Corrado, cu care voi pedala pe creste si cu Alex si Eugen, care vor pedala pe asfalt, un traseu ceva mai usor, traseu ce converge cu al nostru in fiecare seara. Monalisa ii va insoti pe baieti cu masina, gata sa-i pescuiasca in cazul in care nu vor mai putea sa pedaleze. Tot cu masina vor merge si majoritatea  bagajelor noastre, astfel incat sa caram cat mai putin in spate, pe bicicleta.

Desi e tarziu si suntem obositi de drum, ne incalzim putin cu ceva afinata si palinca de casa si dormim dusi pana dimineata.

Transfagarasan - fata nordica, august 2008

E povestea uneia dintre primele ture pe care le-am facut cu bicicleta, in urma cu doi ani, scrisa "la cald"...

Pe scurt, senna si cu mine, 1500m diferenta de nivel, urcati si coborati, 50 km pedalati, 560 km condusi. Totul intre 4:30AM si 1:00AM ziua urmatoare.

Dupa ce noaptea nu prea am dormit din cauza emotiilor si a asteptarii, m-am intalnit cu senna la ora stabilita si pe la orele 6 plecam la drum destul de optimisti in privinta sanselor de reusita.

Traficul in Bucuresti e o placere la acea ora, asa ca iesim rapid din oras si o tinem intins catre Ploiesti, traversandu-l la fel de rapid. Predeal... Rasnov... raman pe rand in spatele nostru. Muzica si cerul fara nori ne sporesc buna dispozitie si ne fac nerabdatori sa ne masuram cu muntele.

Iesim apoi in drumul european Sibiu-Brasov, cu ale lui semafoare de toata jena, care ne fac sa ajungem la Cartisoara abia pe la orele 10:30.

Ne echipam, parcam masina in curtea unei pensiuni si o luam la deal respirand aerul curat si racoros.

Popasurile de odihna sunt destul de rare si ritmul este bun. Ne ajung doi ciclisti si se opresc sa vorbeasca cu noi. Sunt nemti, un tip si o tipa, vin de la Viena pe biciclete. Oau! Si sunt mai in forma ca noi. De altfel ne-am tot depasit cu ei pana la Balea Cascada.

Dupa vreo doua opriri, ajungem intr-un loc unde copacii se dau in laturi si ne lasa sa vedem zeci de kilometri din Podisul Transilvaniei. Ce mult am urcat! Dar si ce mult mai avem!

Se face deja cald si rampele sunt tot mai abrupte. Simt picuri pe picioare. Ce naiba, n-are cum sa ploua, ca nu e nici un nor. E doar sudoarea care se prelinge pe casca...