marți, 7 septembrie 2010

EuroVelo6 - Partea I: Dunarea, de la izvoare la Viena, august 2010

Cea mai cunoscuta si circulata ruta ciclistica europeana mi-a aratat  in decursul celor 10 zile in care am strabatut prima treime a ei ca isi merita faima...

        Zile intregi m-am framantat la alegerea mijlocului de transport cel mai potrivit, care sa ne debarce in vestul Germaniei, la Donaueschingen, locul de obarsie a Dunarii. Fiecare avea avantajele si dezavantajele lui, iar la final am ales raul cel mai mic. Auto personal a iesit primul din carti, nu avea cine sa-l conduca atunci cand noi pedalam, trenul l-am taiat urmatorul de pe lista, trebuiau facute patru schimburi, iar de avion ne-am temut ca la felul in care se manipuleaza bagajele, ne alegem cu bicicletele facute bucati. Asa ca a ramas autocarul, in ciuda timpului extrem de mare de caltorie, 36 de ore estimate.
Numarul de membri al echipei a urcat si scazut inca din clipa in care am planuit excursia, in iarna trecuta, cand, inveseliti de vinul fiert, nici macar Sulina nu ni se parea suficient de indepartata ca destinatie. La un moment dat erau anuntati chiar opt participanti, dar la final am ramas doar eu si cu George, alias 1QGiq.
Din pacate pe bicicleta mea nu pot monta portbagaj pentru coburi, asa ca decid sa merg "usurel", doar cu un rucsac si cu o mica geanta fixata pe tija de la sa, alegand cu grija fiecare lucru pe care sa-l iau cu mine.
Ma intalnesc cu George in Arad, el venind din Bistrita si avand un avantaj de patru ore in minus la durata calatoriei. Ma uimeste un pic cu cantitatea (si greutatea!) bagajelor, in care a depozitat absolut orice ti-ar fi putut trece prin minte ca ai avea nevoie, de la cate un rand de imbracaminte pentru fiecare zi, pana la nu stiu cate tipuri de pastile si creme ptr bataturi. Cred ca putea pleca linistit pana in Mongolia, fara sa-i lipseasca ceva.
Asteptarea aventurii ne da o stare de buna dispozitie si ne simtim bine pana in granita la unguri, unde, pentru ca nu s-a facut "cheta" pentru vamesii vecini, niste nenorociti, ne-au tinut in "instructie" 2.5 ore, cautand in fiecare bagaj. Un alt autocar, de la aceeasi firma de transport, a venit din spate, a stat 5 minute si a plecat, afland ulterior de la soferi ca acolo s-a cotizat corespunzator, cam 250 de euro.
In fine, plecam mai departe, mai motaim, mai coboram in parcari pentru dezmortire, ajungem si la granita austro-germana. Aici n-avem treaba, trecem ca-n branza! Da, asa credeam noi initial, dar e clar ca ghinionul ne urmareste. Suntem trasi pe dreapta si mai pierdem si aici 30 de minute. Macar nemtii sunt corecti, isi fac treaba si ne dau drumul imediat, fara nod in papura.
Din Heilbron ne preia un microbuz, care zboara cu 150km/h pe autostrazi. Ce bine era daca am fi venit cu el de acasa! Autocarul a mers mereu cu 90-100km/h.
Mai recuperam ceva din intarziere si aflam o veste buna, microbuzul e un fel de taxi, care te lasa fix unde vrei. Deci am scapat de cei 12 km pe care trebuia sa-i mai facem pe biciclete, de la Donaueschingen si pana la Bad Durrheim, unde avem cazare. Dar mai important e ca am scapat de asamblarea bicicletelor in plina strada. La mine nu-i problema, doar roata fata trebuie sa o montez, dar bicla lui George o bucati-bucatele, cat sa intre toata intr-o valiza. 
Ne cazam la pensiunea unde aveam rezervare facuta inca de acasa, Gisela, si deja incepem sa exersam vorbitul cu mainile si sa retinem primele cuvinte in germana:  zimmer si schlafen (camera si somn)... 60 de euro camera dubla, cu mic dejun inclus, cel mai scump din tot traseul.
Iesim la o terasa draguta a unui italian, ne delectam cu bere RECE si luam masa.
Cum la TV nu e decat RTL, ProSieben si compania, iar noi suntem oricum rupti de somn, ne retragem devreme.

Prima Zi (Bad Durrheim - Donaueschingen - Sigmarignen - Scheer) - 111km
         
        Zorii zilei urmatoare, luni, 23 august, nu aduc semne bune. Cerul e plumburiu si toarna mocaneste. Luam masa si ne grabim sa asamblam biclele. Speram sa stea ploaia. Doar ce terminam si incepe o aversa puternica. Mai stam o jumatate de ora in garaj si ne uitam la stropi. Parca se mai moaie un pic si ne facem curaj sa iesim afara. Plec optimist, doar cu geaca, fara suprapantaloni si suprapantofi. Prea optimist insa. In 15 minute am adidasii plini de apa. Ma opresc si pun aparatorile de pantofi, macar imi tin de cald, daca tot m-am udat... 
Navigam cu GPS-ul Garmin 705 si cu hartile de la Bike Line, insa hartile sunt la George, iar el nu distinge nimic pe ele fara ochelari, asa ca le folosim doar la popasuri sau cand suntem in impas.
Ajungem repede in Donaueschingen si, desi stim exact unde trebuie sa ajungem, si chiar zarim locul respectiv in departare, nu reusim sa ne apropiem de el. Motivul e ca accesul la Izvorul Dunarii (Donauquelle) a fost ingradit de un hotel din preajma, iar acesta poate fi atins doar coborand niste scari. Eu n-am probleme, cu tot cu bagaj bicla n-are mai mult de 15kg, insa a lui George bate bine spre 50! O duc pe a mea jos si o caram amandoi si pe a lui. 
Locul a meritat efortul. Suntem doar noi si facem poze in voie. 2840 kilometri pana la Marea Neagra...



Curand locul se umple literalmente de turisti de toate natiile, printre care si cativa romani, care ne aud vorbind si ne zic ca nu prea aratam a romani. Asta poate din cauza bagajelor sau a echipamentului, nu i-am intrebat exact ce au vrut sa spuna.
Si plecam la drum. De aici incepe aventura noastra. Avem in fata peste 1000 de kilometri de pedalat pana la Bratislava si o groaza de locuri interesante de vazut.
Dupa cateva sute de metri de la izvorul simbolic al Dunarii ajungem si la cel real, unde aceasta ia nastere din confluenta a doua paraie. Parca nu ne vine sa credem ca apa asta de o treci cu pasul va creste pana va ajunge fluviul pe care-l stim de acasa.

Tot inainte prin ploaie! Nu ne permitem sa asteptam soarele, insa e destul de placut, nu e prea rece. 
Si ajungem la primul pod dintre cele pe care am traversat Dunarea de nenumarate ori, e unul de lemn, acoperit.


Deja ne-am intalnit cu o multime de biciclisti. Toata lumea se saluta pe traseu. Sau ii salutam noi pe toti si ei ne raspund? Te face sa te simti ca intr-o mica comunitate. 
Mergem doar pe pista si rar pierdem apa din priviri. 


Un fenomen straniu ne atrage atentia, fiind bine semnalizat de un panou de pe marginea pistei de bicicleta. Datorita solului stancos si foarte poros, Dunarea dispare la propriu in pamant si incepe sa curga pe sub acesta si  astfel te poti plimba in voie, cu pasul, prin albia ei. 
 

Intram intr-o zona muntoasa, iar asfaltul lasa loc macadamului de buna calitate. Singurele care se plang sunt angrenajele si lantul, caci o pasta argilos-nisipoasa, foarte abraziva se depune pe ele si le face sa lucreze  mai greu. Eu, avand si un ulei de lant pentru mediu uscat, la maxim 40-50 de kilometri sunt nevoit sa-l ung din nou. 
 


 
 

Nu stiu cum fac, dar reusesc sa pierd mare parte din presiunea din roata de spate, desi am tubeless si lichid antipana. Merg o vreme asa, dar inaintez tot mai greu, iar la curbe fuge spatele. Opresc, caut pompa si refac presiunea. Parca am prins aripi acum.
Avem ceva peste 100 de kilometri parcursi si intram in Sigmaringen, locul de unde a venit primul rege al Romaniei, Carol I, cel care a avut si cea mai lunga domnie, 48 de ani. Sincer, la cum arata castelul de acolo, nu-l inteleg ce a cautat la noi, in fundul asta de lume. 


 Faptul ca putem imbina placerea pedalarii cu descoperirea unor locuri atat de frumoase ne face sa fim cu adevarat fericiti ca am ales acest traseu.
 Inca 4 kilometri si ajungem in Scheer. 
Acum apreciem valoarea unei carti bine facute (BikeLine). 

Pe langa harti foarte detaliate, exista si un Apendix cu cazarile din fiecare localitate, cotate de la I la VII, in functie de pret, cu nume si adresa. Nimic mai usor decat sa introducem adresa in GPS si sa navigam direct catre pensiune.
La prima locatie nu e nimeni acasa. Cautam alta. Cat butonam gps-ul si cartea, se apropie de noi un mosulet care tundea gazonul din fata casei si incepe sa turuie pe germana. Cum naiba se zicea " nu inteleg"? Imi zisese sor'mea anul trecut... A, stiu "ferstein nicht!". Mosuletul ramane nitel blocat, insa isi revine repede si ne intreaba daca stim engleza. E fericit, reia sporovaiala de mai devreme in limba engleza, pe care a invatat-o dupa razboi, cand a stat 4 ani in Anglia si tot asa ne informeaza despre una-alta...
- Stiti de pensiunea cutare, de pe strada cutare? 
- Da stiu, dar sa vedeti cum era in Anglia dupa razboi...
Si cinci minute asa a continuat dialogul. Probabil ca toti vecinii deja auzisera de zeci de ori povestea, asa ca  omul era fericit ca avea audienta noua. Dar ne-a fost de ajutor, si simpatic...
La pensiune, o babuta. Toate pensiunile sunt detinute de babute in Germania. Si nu stiu engleza sau franceza. Asa ca reluam: zimmer, frushtuck, etc... Ne scrie cu degetul pe usa cat costa, 40 de euro. Batem palma.
Dus fierbinte, haine uscate si incaltari noi. Ce ne mai trebuie? Masa. Hait, sa vezi acum dat din maini pana aflam de vreun restaurant! Dar avem noroc. Chiar atunci se cazeaza doua bicicliste, nemtoaice, tinere, iar una din ele vorbeste engleza foarte bine. Ne conversam cateva minute si ne traduce si ce ne zicea babuta mai devreme: singurul restaurant de acolo e detinut chiar de niste romani. Ce noroc pe capul nostru!
Se cheama Au. Deci aia tot ne zicea babuta mai devreme: Au!, Au!, iar noi credeam ca o dor oasele...
Nemtoaicele nu mananca in oras, asa ca plecam singuri catre restaurant. Traversam Dunarea si gasim repede localul, conform explicatiilor.
Inca de la intrare suntem luati in primire de o romanca (sotia patronului?):
- Nu mai veneati? Ca de cand va astept...
- Pe noi?!?
- Da, mi-a telefonat doamna Rozi.
- Asa deci... Doua halbe, va rugam...
Mai comandam si un gratar de porc, servit cu un fel de unt cu ceva plante verzi prin el, printre care si usturoi. Un deliciu! Si nite portii pe masura foamei noastre.
Intre timp apare si patronul, foarte de treaba, fost hotelier la Herculane si plecat in anii '90 din tara. 
Povestim mult, mai luam niste bere si apoi o luam catre casa.
Facem planul zilei urmatoare, cam pana unde mergem, cam ce e de vazut si adormim instant, fara sa mai apucam sa ne spunem nici macar noapte buna!



A Doua Zi (Scheer - Ulm - Gunzburg) - 116km
 
        Ne trezim relativ usor dupa privarea de somn din ultima perioada si pe la 7:30 suntem deja la biciclete, pregatindu-ne de drum. 
Vremea e un pic mai buna decat ieri, adica plecam pe o ploaie slaba, iar cerul nu mai este asa de plumburiu.
Planul de azi e sa ne oprim undeva dupa Ulm.
Ne facem proviziile de apa si mancare si incepem sa pedalam. Traseul, excelent marcat cu indicatoare, e presarat cu elemente cicliste, de la jardiniere si pana la fantani.
 

Dunarea a mai prins un pic de forta, apar primele lucrari de regularizare si zarim primele ambarcatiuni, deocamdata doar caiace.
Orice atractie, cat de mica, e amenajata pentru drumetie, cu bicicleta sau cu pasul si e semnalizata asa cum mi-ar placea sa vad si pe la noi. Nici nu prea ai nevoie de GPS sau harti.


Pensiunile si restaurantele exploateaza eficient marea de turisti pe doua roti si se intrec in oferte imbietoare si urari adresate ciclistilor - Hallo, Radler!
Rezistam cu greu tentatiilor si pentru masa de pranz ne multumim cu batoane (eu) sau  cu ce am mai cumparat de la magazin (amandoi). 

Soarele ni se arata pentru prima data, asa ca renuntam bucurosi la hainele de ploaie si chiar ne bronzam putin.
Pista de bicicleta unduieste odata cu Dunarea, prin locuri de o curatenie imaculata., iar kilometrii nici nu se simt cum zboara.

Ne surprinde multitudinea de case care folosesc soarele ca sa produca energie electrica, avand intregul acoperis din panouri fotovoltaice. Excesul il vand statului, iar cand au nevoie de energie peste ce produc, statul le-o vinde la pret redus. Si cand ma gandesc ce lamentabil a esuat la noi un program  la o scara mult mai mica de promovare a energiei neconventionale... Alt plus pentru nemti.
Ne apropiem de Ulm, dar si de un front de furtuna. N-arata bine deloc si chiar inainte de intrarea in oras incepe sa toarne. Parca s-a revarsat Dunarea peste capetele noastre. Singurul adapost, unul relativ, e un copac gros, pe care-l luam in brate vreo 15-20 de minute, pana se mai linisteste un pic ploaia.


Biclele raman sa suporte rafalele. Stiu deja ca geanta de pe portbagaj, un Bontrager, are ceva apa in ea, desi e recomandata ca fiind rezistenta la asa ceva.
Surpriza neplacuta vine de la GPS, si el promovat ca rezistent la apa. Garminul se reseteaza singur si pierde tot istoricul celor doua zile, umplandu-ma de nervi. Din fericire am reusit sa recuperez ulterior ceva date, insa incomplet.
Trece ploaia si ne punem in miscare. De jos sunt improscat vartos cu stropi, caci n-am aripa decat pe roata de fata. O configuratie nu prea potrivita pentru trekking.
Iese iar soarele si ne usuca un pic, exact la tanc pentru a face cateva poze domului si pentru a ne plimba un pic prin centru.


Tot in spirit ecologic functioneaza si primul bac intalnit. Este unul care foloseste doar curgerea raului pentru a face traversarea, fiind ancorat prin intermediul unui scripete de un cablu transversal.

Privim ceasul si harta si ne dam seama ca mai avem timp sa facem 28 de kilometri, pana la  Gunzburg. adica in jur de 110 kilometri astazi.
Repetam povestea cu cazarea (45E) si iesim in oras. Se vede ca e o asezare mai mare decat cea in care am poposit ieri, are o zona centrala foarte frumoasa, multe magazine si restaurante. Greu de decis unde sa intram. Dam un tur complet si cel mai imbietor ne pare Steak House.
 

Intram si suntem cuceriti pe loc de ambianta. Ne stingem setea cu o bere, cat sa frunzarim meniul. Cautam cuvinte care sa semene cu ceva cunoscut, dar ne lasam pagubasi. Ne ajuta chelnerita, care ne recomanda "angebot", un alt cuvant de retinut (oferta, promotie). Nu ne mai ramane decat sa asteptam si sa salivam privind catre celelalte mese. Iar asteptarea a meritat din plin. Un vin foarte bun a venit insotit de asta...

Adica papa bun! Apoi somn bun!



A Treia Zi (Gunzburg - Ingolstadt - Menning) - 139km

        Planul pentru azi e sa trecem de Ingolstadt si sa ne oprim intr-un satuc dupa el, Grossmehring. In general am evitat cat am putut sa ne cazam in orasele mari, caci e mai scump si mai greu de gasit locatiile cautate.
Etapa de azi e cea mai monotona din tot parcursul, nu am prea multe amintiri despre ea. Mergem in continuare pe langa apa si apar primele marcaje navale(?). Deci 280 de kilometri a curs Dunarea pana aici...


Pana la Neuburg ne cam saturam de porumb si miros de balegar imprastiat din belsug din niste tractoare uriase. Agricultura la ei se face la scara mare, toate utilajele sunt de cateva ori mai mari decat ce am vazut pe campurile patriei. Eficienta se poate banui usor.
Un castel destul de sobru domina satucul Hochstadt. O batranica se apropie de noi si turuie in germana. Bag placa: "ferstein nicht!". Surprinzator, trece pe engleza si ne arata un cuib de berze cum n-am mai vazut pe la noi. Cred ca ingramadisera saracele 1 mc de crengi, ca sa  acopere un cos al castelului. Cum aparatul meu sta prost la capitolul zoom, renunt la a-l poza.

Deja ne-am obisnuit cu amenajarea desavarsita a pistelor de bicicleta: bariere la calea ferata special pentru noi, tunele de subtraversare a soselelor sau a cailor ferate. Sub unul dintre ele mai ca a dat peste mine o fetita de vreo 5 ani, care a taiat curba intrand pe sensul meu de mers.

In Neuburg facem centrul la pas, prilej de respiro si de a admira arhitectura orasului. Luam si pranzul aici.
 
 




Ne prinde bine masa, caci dupa oras dam peste niste rampe bunicele, care-l descaleca pe George de cateva ori, insa drumul e foarte frumos.
A, era sa uit, azi nu ne-a plouat deloc! Eveniment! Am reusit chiar sa ma ard putin de la soare.

In Ingolstadt vizitam centrul vechi si pozam castelul excelent intretinut, ce are curtea interioara pictata.
 




 

Avem deja cam 125 kilometri parcursi astazi si ne gandim la cazare, caci si ceasul se apropie de 18:00. Pana la Grossmehring mai sunt vreo 11 kilometri.
Cum iesim din oras, pista urca pe digul Dunarii si se tine pe el. Incepe sa apuna soarele si avem proasta inspiratie de a incerca sa ne oprim la un tufis si pentru a pune pe noi ceva haine mai groase. In cateva secunde suntem acoperiti de tantari si sute roiesc pe deasupra capetelor noastre. Sarim instant pe bicicleta si bagam pedale la greu in timp ca ma pleznesc pe toate partile de piele expusa, sa-i desprind pe nemancati de pe mine.
La peste 25 km/h e bine, curentul ii tine la distanta, dar noi nu mai rezistam mult in ritmul asta. Oboseala si nevoile fiziologice ne cam apasa.
Ajungem in satucul in care vrem sa poposim si aici belea, nu e libera nicio pensiune! Oho, se ingroasa gluma! N-avem alta solutie decat a-i da inainte, catre urmatoarea localitate, Menning.
Urcam iarasipe dig. Alaturi sunt numai balti imputite, probabil din revarsarile Dunarii. Si mai multi tantari..., mult mai multi... Se apropie ora lor de efervescenta.
De departe vedem un panou de reclama a unei pensiuni. N-avem ce face si ne oprim sa vedem oferta si directia. Ma pleznesc si ma scutur din toate incheieturile, fara folos insa, nu scap de donarea de sange. Nu mai conteaza cat costa cazarea, tot ce vrem e sa ne adapostim undeva si sa mergem la buda. Colac peste pupaza nu e clar nici pe unde trebuie sa o luam, bajbaim un pic, ne intoarcem si reusim sa ratam pensiunea.
Ajungem chiar in Menning si gasim singura cazare de aici. George ramane afara, cu biclele, iar eu, cu inima cat un purice intreb de camere. Astept vreo 10 minute, pana vine singurul vorbitor de engleza, cred ca un spalator de vase. Ma bucur ca nu sunt in locul lui George, afara, insa nici nu am cum sa-l ajut.
Asteptarea a fost ca pe ghimpi, pentru ca stau in sala de mese, iar in jurul meu e petrecere mare. Cred ca vreo 30-40 de batranei se cinstesc cu bere si friptane si canta de mama focului. Avem deci sanse mari ca totul sa fie plin. Dar norocul tine cu noi si aflu ca mai au doar o singura camera libera. Deja George nu mai rezista, ma cheama prin statie si-l linistesc cu vestea cea buna.
De la distanta si mai ales de la forcing-ul de final, imi cam tremura picioarele la urcarea scarilor. Nici nu mai conteaza ca din camera (48E, cu mic dejun) se aude muzica de te asurzeste. Conteaza ca am scapat de tantari.
Dusul vine ca o izbavire, nu-mi mai vine sa ies afara. Constat ca am facut ceva febra musculara.
Coboram si noi la petrecere. Cantaretii sunt acompaniati de vreo 3 acordeonisti si vreo 2 suflatori, nu stiu exact in ce.
Suflam si noi un pic in spuma la Schwarzbier si ne delectam cu o portie imensa de carnati traditionali. Picam lati de somn. Dupa ce trece oboseala, pe la 2 noaptea ma trezesc petrecaretii. Nici gand sa termine repertoriul de cantecele. Abia spre orele 3 s-au linistit. Ai naibii batraneii lor!




A Patra Zi (Menning - Weltenburg - Kelheim - Regensburg - Worth) - 105km

        Alarma de la telefon suna intr-una. Mi-e atat de somn incat nici macar nu pot apasa butonul de amanare. E 5:45AM, si numai de odihna n-am avut parte cu petrecaretii pe cap, asta venind peste kilometrii in exces ai etapei precedente.
Nu suntem chiar dusi cu capul ca sa ne sculam degeaba la aceasta ora, insa micul dejun este servit aici doar in doua transe, la 6:30 si la 9:30...
Cu ochii carpiti de somn coboram in sala de mese si o gasim aproape plina. Plina de muncitori in salopete, care isi incep ziua de lucru. Acum avem explicatia orarului ciudat de servire a mesei. Probabil ca la 9:30 apareau si batraneii...
Dupa masa iesim afara, sa ne pregatim bicicletele, care au innoptat de fiecare data in garaje sau debarale. Gasim tantarii exact unnde i-am lasat, dar acum macar sunt imbracat in haine lungi si fac mult mai usor fata atacurilor.
In fata pensiunii apare un cuplu tanar, nemti, insotiti de un baietel de maxim 4 ani si de un catel. Si ei fac turul si ne intreaba de niste harti ale regiunii. Le imprumut cu placere pe ale mele. Intru cu ei in vorba si aflu ca baietelul pedaleaza pe bicicleta lui, iar catelul alearga pe langa ei. Caruciorul e doar pentru bagaje.


Traversam Dunarea pe un pod si ne oprim pentru cateva clipe sa o admiram.  E ca un copil, care creste sub ochii nostri, cu fiecare kilometru parcurs devenind tot mai mare si mai puternic.

Ne bucuram de a doua zi cu vreme frumoasa a excursiei si ne oprim in mijlocul unor culturi de plante ciudate,  foarte inalte, agatate pe sarma.
Pe zeci de hectare se cultiva hamei. N-am mai vazut pana acum un camp de hamei, mereu am avut impresia ca acesta face parte din familia cerealelor, insa George ma lamureste acum.


De dupa colt apar stancile de la Weltenburg, un fel de "Cazane" germane. Ne creste ritmul pedalarii, caci stim ca in curand urmeaza o pauza mult asteptata, la Abatia Weltenburg, renumita pentru berea produsa aici.


Intram in curte si vedem o parcare maricica de biciclete, aproape plina. Le lasam si noi acolo, fara sa le legam, ca toata lumea de altfel, insa eu nu rezist si-mi iau totusi GPS-ul si farul de pe ghidon.
Alegem o masa la umbra si lasam pe mai tarziu vizitarea bisericii.
Schwarz bier de Weltenburg... Din Romania visam la ea, iar pe caldura de afara ne pare cum nu se poate mai potrivita. Nu mai conteaza ca e aproape 3 euro halba.


 


De aici si pana la Kelheim toata lumea merge pe apa, cu vaporasul sau cu barca.
Un prieten de pe ciclism.ro ne-a recomandat barca, mai ieftina si mai pitoresca decat vaporul, insa pe oricine am intrebat, nu stia nimic de ea, inclusiv cea care vindea bilete la vaporas. Asa ca n-avem ce face si luam bilet la vapor, care pleaca o data la 45 de minute. Ne indreptam spre debarcader si suntem invitati sa ne bagam in fata cozii, bicicletele au prioritate la imbarcare.
 


Numai ce ne punem in miscare, ca apare si barcuta pe care o cautasem si acosteaza exact in fata chioscului de unde luasem biletele, deci vanzatoarea n-avea cum sa nu stie de ea, dar a incercat sa-si faca un banut in plus pe seama noastra.

Cheile te lasa mut. Pacat de comentariul facut in boxe, ca e doar in nemteste. Stam pe puntea superioara, ne bronzam si admiram buclele facute de fluviu. Niciun val sau pala de vant nu misca vaporul, iar in fata nu se simt nici vibratiile motorului, senzatia de plutire e desavarsita.




Un scurt filmulet din chei:

Dupa Kelheim Dunarea devine navigabila, apar vase de marfa si multe de pasageri, de la vase restaurant, care fac plimbari de cateva ore, pana la adevarate hoteluri plutitoare, de zeci de metri lungime.
De-a lungul malurilor se insira nenumarate portulete de agrement, iar langa ele, in spatele digurilor, se zaresc casute de vacanta cochete, intr-un stil lipsit de opulenta, armonios incadrate in peisaj.
Apropiindu-ne de Regensburg, trecem pe sub autostrada pe care am ajuns in Germania acum cateva zile. Atunci am remarcat pista de bicicleta de pe malul Dunarii, iar acum suntem chiar pe ea.

Regensburg este printre orasele care m-au impresionat cel mai mult, cu case vopsite in culori vesele, multe flori si extrem de curat.





 


Si ce inghetata am putut manca in centrul vechi... Ce greu m-am putut hotari pe care sa o aleg.


Kilometrii facuti azi nu mai conteaza, sunt destul de putini, a fost o zi dedicata vizitarii si placerilor gustative.
Iesim din Regensburg si dupa putin timp ne oprim din nou, de aceasta data la picioarele templului Walhalla, care domina valea din varful colinei pe care este construit.
Pentru a ajunge la el se urca vreo doi kilometri, pe serpentine abrupte. Acum sunt eu in avantaj fata de George, cu rapoartele de viteza de MTB si greutatea redusa. Amandoi vrem insa sa ajungem sus, asa ca incepem urcusul. Din fericire tot este la umbra padurii, deci mai usor suportabil.
Si efortul ne-a fost rasplatit...





Incheiem o zi relaxanta de pedalat in Worth.  Ne cautam devreme cazare, sa nu retraim cumva cosmarul zilei precedente. Gasim camera cu 50E.
Mergem la restaurant si bem bere... Weltemburg, ceva mai ieftina ca la abatie, dar la fel de buna.



A Cincea Zi (Worth - Passau) - 120km

        De cum ne trezim dam cu ochii de cerul innegurat de norii care se pravalesc unii peste altii si se deplaseaza cu repeziciune. Nu e deloc incurajator, un front puternic vine pe urma noastra.
Satul sa tot imi curga apa prin casca, ma gandesc la o inginerie. Pun pe cap o punga de plastic si casca deasupra ei, insa imaginea nu e deloc estetica, asa ca ma apuc sa coafez punga dupa modelul tunsorii castron.
Cu o forfecuta de unghii decupez excesul de polimeri. Si tai, si tai si vad ca la un moment dat merge mai greu, cred ca s-a adunat punga ghem, hai sa tai si din partea cealalta. Dar si de acolo incepe sa mearga greu...
Mai sa fie! Dau casca jos si raman masca, odata cu punga taiam si curelusele care tineau casca pe cap!!!
Of, multa minte mi-a trebuit, noroc ca au fost destul de rezistente, asa ca din una am taiat jumatate, iar din cealalta doar un pic. Si era casca mea cea noua...
Am reparat in mare parte daunele cu superglue si am renuntat si la punga minune.
La putin timp de la plecare incepe sa ploua mai tare si George, care pornise optimist echipat, e nevoit sa-si ia si el toalele de ploaie.

Ne mai delectam cu ceva lanuri de porumb si ajungem intr-un orasel foarte frumos, Straubing, unde intalnim iar niste romani, niste cersetori tigani, cu accent oltenesc. Primul impuls, venit din inima, a fost sa ma duc sa-i iau la suturi. Apoi m-a apucat sila si am trecut mai departe, caci alte lucruri, mai frumoase, mi-au captat atentia. Greu de crezut, dar in a doua poza e doar un castel de apa.

Iesim din oras si luam o pauza de cateva ore de la poze. Nu mai pot scoate aparatul din cauza ploii torentiale, si nu mai am nici chef si sunt si cam ud, bate si vantul, daca ma opresc mi se face frig... M-am saturat de vremea nasoala!
Singurul lucru pozitiv e ca am pedalat in ritm sustinut si fara oprire, astfel incat am strabatut o distanta destul de mare.
Cum s-a facut deja amiaza, ne oprim ca sa mancam la un adapost pentru biciclisti, sa-i dea Dumnezeu sanatate cui l-a construit acolo.

Ne zvantam si hainele, iar cand sa plecam, apar doua bicicliste, mama si fiica, dar ce bicicliste! Una avea vreo 55 de ani, si asta era fiica! S-o fi vazut pe mama-sa...
Dincolo de gluma, tot respectul! Pe asa o vreme si cu bagaj considerabil...
Iesim iar in ploaie. Nu ma pot gandi acum decat la dusul fierbinte de la finalul zilei. Daca ma simt asa in geaca si pantaloni de goretex, cu suprapantofi si manusi, ma intreb cum ar fi fost in blugi si bluza de trening?!? Ar fi fost imposibil de continuat sau m-as fi ales cu o raceala monstru.

Dupa ceva vreme se mai subtiaza ploaia si pot sa mai privesc si imprejur. Apar tot mai multe vapoare si-l vad si pe cel mai amarat dintre ele. Ma uit mai bine si nu-mi vine sa cred, are pavilion romanesc, desi in poza nu se vede foarte bine. Ce cauti tu, fratioare, tocmai aici, ca pari a fi pe ultimul drum...?

 


Din pacate incepe sa ma doara tot mai des fundul din cauza seii asa ca pedalez in reprize, ii dau tare si apoi ma opresc cate un minut ptr masaj. Se pare ce nici cu saua asta nu ma impac asa de bine cum am crezut. 
Spre Passau, dupa multe ore de supliciu, scapam de tot de ploaie si reeditam poza de sub autostrada de la Regensburg.


Cum avem de gand sa ne cazam chiar in oras si sa facem o zi de pauza pentru a-l vizita pe indelete, apelez la sora mea, care ne face rezervari pe net. Bagam adresa in GPS si vedem ca ar vrea sa ne duca pe drumul cel mai scurt, undeva in stanga, pe o sosea care urca pieptis, insa e destul de dificil pentru bagajele voluminoase ale lui George, asa ca renuntam la indicatiile lui si o tinem tot inainte. Speram sa gasim o starda in oras, care sa ne scoata exact acolo.
Traversam Dunarea pe malul drept, pe baraj si de aici incepe epopeea ratacirilor, adica exact ce ne lipsea  la finalul unei zile in care ploaia ne-a intins nervii la maximum.
Mai intai nu ne prindem ca barajul se termina pe o insula lunguiata si mergem o bucata pe ea, pana vedem ca se termina, asa ca ne intoarcem si traversam si a doua jumatate a Dunarii, pe care n-o observasem initial.
Apoi ajungem sub un drum expres si ne invartim o vreme pe sub el pana gasim pe unde sa-l abordam, ca sa  traversam din nou Dunarea. Dupa pod, in loc sa o luam la dreapta, o luam la stanga. Ne intoarcem... Ahhhh! Mor! De o ora si jumatate ne invartim aiurea!
Dam si de drumul pe care-l cautam, gasim intr-un final si pensiunea, "Zur Brucke", unde poposim cu 43E pe noapte. Camerele sunt cele mai saracute de pana acum, dar la pretul asta, in oras, nu te puteai astepta la mai mult.
Geanta de pe portbagaj are cam o cana de apa la interior, scot totul la uscat si cred ca 30 de minute n-am iesit de sub dus, ca mult l-am mai asteptat!
Pensiunea e fix pe malul Ilz-ului, asa ca daca scapam ceva afara, pe geam, s-a dus. Suntem  deci atenti cum punem la uscat diversele lucruri.

Spre seara se lasa o ceata destul de deasa, ce da un aer misterios ruinelor din apropiere.

Mancam la un restaurant unguresc, in apropiere. Ii fac semn lui George sa vorbeasca mai incet, sa nu afle astia ca suntem romani, macar pana ne aduc mancarea. Iau o specialitate, nu mai stiu ce, gulas, paprikas, parca totusi paprikas, foarte buna de altfel.
Si abia ce ajungem in camera, ca se si porneste, de fapt reincepe potopul. Cam prin asa ceva am pedalat noi ore bune astazi. Bine macar ca maine stam tot aici, sa se usuce hainele si incaltarile.

A doua zi ne sculam de voie, pe la 9 si dupa micul dejun iesim in oras. Nici urma de ploaie, se pastreaza probabil pentru maine...
Cum spuneam si mai inainte, Passau, alaturi de Regensburg concureaza la titlul de cele mai frumoase orase ale turului...










La Passau se intalnesc in acelasi loc Inn-ul, Ilz-ul si Dunarea, creand un joc ciudat de culori in apa, de la negrul intens al Ilz-ului, la albul laptos al Inn-ului.
Si cum atata apa la un loc poate crea probleme uneori, localnicii au tinut sa le marcheze chiar pe zidul fostei primarii, unde au insemnat cat de sus a ajuns inundatia in vremurile negre ale orasului lor.
Si nu m-a impresionat ata de mult ca la 1501 erau aproape 4 metri, dar nu ma asteptam ca in 2002 sa aiba probleme asa de mari, in ciuda nenumaratelor baraje din amonte. Dar probabil volumul de apa trebuie sa fi fost urias, astfel incat a depasit capacitatea de stocare a lacurilor de acumulare.

Insa s-au refacut destul de bine de fiecare data si orasul arata superb.





A Sasea Zi (Passau - Linz - Abwinden) - 115km

        Normal, plecam pe ploaie si primul loc catre care ne indreptam e un supermarket, sa cumparam apa si de mancare pentru etapa de astazi. Am omis insa un lucru extrem de important: astazi e DUMINICA si nu e nicaieri deschis. Eu sunt norocos, mai am vreun litru de apa de ieri, dar George nu mai are deloc si incepe sa sufere de sete inca de la primele ore ale diminetii. Incercam mai multe magqazine care ne ies in drum, dar fara niciun folos. Pana la urma ia cu 3 euro o sticla de 1.5 litri, de la o bodega, de unde pana acum am dat 30-40 de centi.
Cap compas Linz (poza facuta ieri, cand nu ploua)...

Langa Dunare intalnim mai multe sirene, de lemn sau metal, probabil au legatura cu vreo legenda locala.

De la granita cu Austria iese soarele. Oare se schimba norocul nostru in ce priveste vremea?
Punctul de granita e construit special pentru pista de biciclete si e relativ simbolic, doar o camera de luat vederi si un indicator.


 Ne-am bucurat prea devreme de soare caci nori grei se aduna in fata noastra. Tragem tare, ca sa ajungem  inaintea ploii la bacul special pentru biciclete, cu care vom parcurge cativa kilometri. Traseul pe malul nordic este intrerupt de o zona stancoasa, inaccesibila, care ar necesita un ocol prea mare ca sa fie parcursa pe uscat.



Si abia ce asezam biclele in formatie, ca si incep ploaia si un vant rece. Ne zgribulim in cabina barcutei si ne dorim sa plece mai repede, ca sa nu ne racim de tot.

Pe tarm ne dam seama ca azi nu mai vedem soarele, asa ca pornim repede la drum, ca sa ne punem sangele in miscare si sa ne mai incalzim un pic.
Si partea austriaca e marcata la fel de bine, desi semnele difera putin de cele nemtesti. Pistele sunt mai bune decat cele din Germania, doar asfalt, de cele mai multe ori de o calitate desavarsita.


In Linz ne intereseaza Hauptplatz, adica Piata Mare, care arata binisor si ajungem  acolo la momentul potrivit, caci o aversa se scurge peste noi. Stam la adapost intr-o galerie si asteptam sa se mai linisteasca.

Ne continuam plimbarea prin zona centrala si apoi plecam catre Abwinden, locul in care ne propunem sa innoptam. Gasim usor cazare (42E), e plin de pensiuni.




A Saptea zi Zi (Abwinden - Mauthausen - Ybbs - Melk - Aggsbach Markt) - 107km

        Sa mai zic, sa nu mai zic? Dar zic, pentru ca asa se simte mai bine ce am simtit noi, picatura chinezeasca, de fapt picatura nemteasca si apoi pe cea austrica.
Deci plecam la drum pe ploaie... Insa, neasteptat pe vremea asta, am chef de pedalat si imi pare rau ca trebuie sa ne oprim dupa doar 13 kilometri, ca sa facem cea mai importanta vizita e etapei, muzeul fostului lagar de exterminare nazist KZ-Gendenkstatte Mauthausen.
Pana si numele are ceva respingator in el pentru urechile unui latin si ma obliga sa-l citesc pe litere. Ca mai toate obiectivele importante pentru care ne-am abatut de la traseul EuroVelo6, si acesta e cocotat undeva, pe-un deal cu rampe inclinate.

Inca de la distanta, vazand gardurile inalte si sarma ghimpata, mi se accentueaza senzatia de disconfort, venind poate si pe un fond psihic conditionat deja de experienta anului trecut, de la Dachau.

Desi am tras ceva ca sa urcam pana aici, totusi nu ne-am incalzit prea rau. Afara sunt doar cateva grade peste zero, iar in departare se vad Alpii, care deja au crestele inzapezite. 
In lagar nu e voie cu bicicletele, le lasam in parcarea special amenajata, langa altele. Ca si pana acum, numeni nu-si luase nimic de pe ele. Mai ingrijorator e ca pe o raza destul de mare nu-i nici tipenie si sunt chiar langa drum. Un calator "interesat" n-ar trebui decat sa se urce pe ea si sa-si dea drumul la vale. Fac si o poza si sper sa nu raman doar cu aceasta amintire.

 


Inauntru regasesc imaginile triste de la Dachau: gard electric, foisoare, baraci, camera de gazare si crematoriul...


 
 



Regasim bicicletele unde le-am lasat si pedalam mai in forta, sa recuperam pauza prelungita pe care am luat-o.
Nu prea mai am ochi pentru ce-i imprejur, ma concentrez pe pedalat. Ajungem astfel in Ybbs, un loc important pentru noi, din postura de ciclisti. Vizitez Muzeul Bicicletei, iar George decide sa ramana afara. Eu zic ca  totusi e interesant.
 




  

O experienta ciudata e cocotarea pe o masinarie din asta cu roata fata imensa. Desi era fixata solid pe un cadru de fier, tot am urcat cu greutate cele 3 trepte, ca sa ajung la sa. Oare cum faceai chestia asta mai trebuind sa-ti tii si echilibrul?!? 
"Casca" e de la ei, reusisem totusi sa mi-o repar pe a mea... 

 

Astazi nu ne-am facut planurile cum trebuie si ne-am intins destul de mult cu muzeele, asa ca reusim sa ajungem la Melk cu doar 30 de minute dupa ce s-a inchis vizitarea interioarelor, pe care tineam destul de mult sa le vad. Ma consolez cu curtea si cu gradina,  gradina pe care izbutesc sa o vad doar dupa ce ma rog de o tanti care-i incuia poarta, ca sa ma lase si pe mine sa arunc o privire si sa fac o poza. Am induplecat-o si nici n-am mai platit cei 3 euro pentru vizitare.


 


Cum nu mai avem mare lucru de facut aici, stam sub un umbrar vreo 20 de minute, ca sa mai treaca o rafala si plecam spre Aggsbach Markt, unde am ochit noi in carte o cazare ieftina (42E). Se dovedeste a fi si buna.




A Opta Zi (Aggsbach Markt - Viena) - 107km

Azi intram in Wachau, provincie renumita pentru vinurile sale. Si cum strugurii nu cresc in plamier, cat vezi cu ochii sunt numai plantatii de vita de vie, toate dealurile sunt terasate si cultivate.

Toata lumea vinde vin si diverse licori extrase din acesta. In orasele sunt nenumarate expozitii cu vanzare, iar sticlele arata atat de bine incat prefer sa nu le privesc foarte mult, ca sa nu-mi vina idei.
Pur si simplu m-am saturat sa incep relatarea zilei cu "Am plecat pe ploaie..." asa ca am preferet sa povestesc despre specificul regiunii, insa, din pacate, chiar asta ni s-a intamplat si astazi, curat ghinion!
Drumul e foarte frumos si urmeaza Dunarea, care curge printr-un fel de defileu ceva mai lat.

Vreau si eu sa fiu "taran" in Austria, de fapt nu acolo, ci sa traiesc ca ei! Satele sunt bijuterii arhitectonice, constructiile noi armonizandu-se perfect cu cele vechi de sute de ani. Oare urbanistii nostri de ce nu au studiat in facultate dupa aceleasi carti...?!?

Spre pranz vantul incepe sa bata foarte tare si de multe ori ne intrbam daca ceea ce ne izbeste fata este apa sau gheata. Cat pedalam e relativ ok, insa pauza de pranz e un pic extrema, mi se face destul de frig, asa ca o scurtam la minim.

Zgribulit, apas pedalele cu cadenta sporita, incercand sa recuperez caldura pierduta si reusesc partial doar dupa vreo jumatate de ora. Ma racesc in special picioarele, care mustesc de apa in incaltari. 
Aproape de Viena pierdem indicatoarele, tarce-ul de GPS e pe malul celalalt (nu l-am urmat mereu exact), si ne oprim de multe ori ca sa ne orientam dupa harta.
Vedem deja in zare cladirile inalte ale orasului si asta-mi face bine, pentru ca deja nu-mi prea mai simt talpile.
Pentru a ajunge la hotelul unde am facut rezervare (49E), trebuie sa traversam Dunarea. Pe pod suntem izbiti de rafale cu asa o forta incat ne e imposibil sa ne mai tinem echilibrul. Coboram de pe biciclete si un simplu schimb de priviri e de ajuns pentru a ne intelege. NE-A AJUNS vremea asta cainoasa!!! 
Renuntam la a mai merge pana la Bratislava. Toata ziua ma chinuise gandul asta, dar nu am vrut sa ma las prada lui, insa traversarea Dunarii a pus capac.
Planul initial era sa lasam bagajele la hotel, sa facem  maine o tura pana la Bratislava (vreo 90km), iar seara sa ne intoarcem cu trenul la Viena, urmand ca ziua urmatoare sa ne pimbam prin oras pana seara, cand aveam autocarul spre casa.
Fara absolut niciun regret am reportat etapa asta pentru anul viitor si am adaugat inca o zi pentru vizitarea Vienei, asta mai mult de nevoie, pentru ca nu ne-au putut reprograma intoarcerea decat cu o zi mai devreme si nu cu doua cum am fi vrut noi, nu mai erau locuri. Zilele libere in plus le-am castigat pedaland mai mult decat ne-am propus initial in fiecare zi si prin faptul ca am facut doar o pauza, la Passau.
Seara facem o mica sarbatoare, pentru a marca finalizarea cu succes a expeditiei noastre. Destupam o sticla din cel mai renumit vin local, Grüner Veltliner, si ascultam "Dunarea Albastra".


De acum incolo vom  trai altfel momentul cand se va canta aceasta piesa in cadrul Concertului de An Nou de la Viena si se vor prezenta la TV imagini pe care le-am vazut cu proprii ochi. Dunarea a intrat in familiile noastre, ca doar am crescut-o de cand era mica, mica...

A doua zi, parca in necazul nostru, e soare-soare. Macar putem vizita in mod placut centrul Vienei.


 





Ziua urmatoare am rezervat-o pentru Schoenbrunn, pe care nici eu n-am apucat sa-l vad pana acum. E grandios.









Seara , la orele 20:00, plecam spre Romania si de la aproape 40 de ore cat a durat drumul pana in vestul Germaniei, acum ajung la Bucuresti in doar 18. Chiar scazand si orele pierdute in vama, la ducere, tot rezulta ca am pedalat ceva... N-a fost chiar mia, caci n-am mai ajuns si la Bratislava, dar vreo noua sute si ceva de kilometri tot am adunat. Iar acum parca imi pare rau ca am terminat si de povestit...


(Ziua Urmatoare: Anul viitor, Viena  - Bratislava)

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.

33 de comentarii:

  1. sa mor de ras si nu alta cand am citit cu babuta care se vaicarea :-) Au!Au! Frumos drumul!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. ...si acum ce mai citesc eu in fiecare seara?:-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Te-am citit cu interes. Succes in planificarea urmatoarelor ture!

    RăspundețiȘtergere
  5. N-am avut timp sa citesc si povestea ultimelor zile, insa am pus un semn... Stiu ca aici o sa gasesc material de studiu! :D
    Pe de alta parte am observat ca incepi sa adaugi si povestile mai vechi lucru pe care de asemenea il salut. Mi-am adus aminte de povestea Transfagarasanului, o citisem initial pe ciclism sau dadusem de ea prin intermediul ciclismului.
    Asta e suntem cu ochi pe tine! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. O sa incerc, mai ales cand va veni vremea rea, sa postez descrierile turelor mai vechi, dar interesante.

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos (traseul si relatarea). Felicitari pentru excursie.

    RăspundețiȘtergere
  8. deci poza cu Bicicleta ( la muzeu acolo ) e cea mai tare ...Marfa rau tripu'

    RăspundețiȘtergere
  9. offf....te apuca plansul cand vezi ce infrastructura au altii.Frumoasa iesire, frumoase locuri.

    RăspundețiȘtergere
  10. salut vlad, deoarece nu vreau sa poluez topicul deschis de tine cu tura din 2011 de la viena spre romania iti scriu aici:
    sunt interesat de o tura de genul asta insa in conditiile in care merg cu masina undeva in ungaria si fac un traseu de timp cerc, astfel incat sa recuperez masina la intoarcere. pot merge in acesta tura 3 ciclisti, eu atat pot lua in masina. in plus putem lua cort pt 3 pentru a flexibiliza treaba.
    nu doresc sa polemizez in niciun fel viz-a-viz de ce vreti voi sa faceti in tura respectiva, eu incerc doar sa ofer un backup in cazul in care nu reusiti sa va puneti la drum in modul in care doriti. programul meu este flexibil si putem discuta aceasta varianta daca exista premize in acest sens.
    multumesc, numai bine

    RăspundețiȘtergere
  11. Salut, borcan22!
    Multumesc de oferta, in caz ca apare ceva neprevazut la noi si nu mai putem face tura, o sa iau in calcul propunerea ta.
    Deocamdata pregatirile au mai evoluat, am fixat plecarea pe 14 mai, iar la 1 aprilie facem rezervarile. Pana acum suntem 3 participanti siguri plus inca posibil 2.
    Bafta,
    Vlad.

    RăspundețiȘtergere
  12. a, deci deja 3 participanti, am inteles
    pai in cazul asta mai degraba ma lipesc eu la grup. crezi ca e cineva interesat sa stea la cort?
    oricum, 4-5 oameni gasesc mai greu cazari compacte

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu stiu, eu nu sunt interesat de cort.
    Vezi ca e un topic creat la "Proiecte de ture".
    Poti pune o intrebare acolo, eventual se mai poate lipi si altcineva care ar fi dorit sa stea la cort, dar nu s-a anuntat din lipsa de coechipier...

    RăspundețiȘtergere
  14. ok, asa o sa fac.
    deci data limita e 1 aprilie cand se fac rezervari la tren, perfect. spune-mi daca exista iesiri de antrenament, mersi

    RăspundețiȘtergere
  15. O sa-ti dau mesaj pe forum cand mai iesim. Duminica am mers Lehliu-Bucuresti, prin Valea Argovei, Sarulesti.

    RăspundețiȘtergere
  16. Chiar sambata asta. :)
    Suntem 6, cinci baieti si o fata.
    Plecam cu trenul din Gara de Nord, la vagon de dormit si dupa 19 ore speram sa ajungem cu bine la Viena.
    O zi de plimbare in oras, iar luni de dimineata pornim pe biciclete.

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna.
    Am decis pentru sfarsitul lunii august sa fac turul in cauza, pe bicicleta, singura. Citind postarea ta, traseul pare realizabil in 10 zile.( sa ziceam ca nu-mi lipseste conditia fizica si nu sunt fals optimista). Intrebarea mea este daca e indicat sau nu sa fac acest traseu singura?

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna.
    Daca te referi la siguranta personala, traseul e absolut ok, nu traverseaza zone dubioase si e destul de circulat. Nu cred ca ai putea avea vreo problema din punctul asta de vedere.
    Succes!

    RăspundețiȘtergere
  19. Merci pentru raspunsul rapid. :) da, intrebam referitor la siguranta personala.
    As mai avea o intrebare legata de cazare: se poate negocia pe loc pretul cazarii sau ar trebui sa fac rezervari din timp? nu as vrea sa dorm sub cerul liber.

    RăspundețiȘtergere
  20. Daca te referi la negociere in sens de tocmire asupra pretului,nu cred ca o sa mearga, noi nu am incercat. Nu am rezervat nimic anticipat pe traseu, doar pentru ziua de dinainte de a pleca in tur. Nu am avut probleme, doar o exceptie a fost, dar s-a rezolvat si aia, am povestit deja. Daca ajungi pe lumina in localitatea unde vrei sa innoptezi, nu cred sa ai probleme.

    RăspundețiȘtergere
  21. Salut,

    Mi-a placut jurnalul. Am facut si eu doar Bratislava-Linz. (Si de asemenea Sulina-Sfantu Gheorghe, un alt traseu povestit de tine)

    La Donaueschinghen am fost in drum spre Lacul Konstanz, cu masina. Acum mi-a placut sa revad acele poze de la izvorul romantat al Dunarii. In vacanta noastra am prins si noi ploaie in fiecare zi si ne-am amanat turul cu bicicleta al lacului pana l-am facut incet-incet cu masina. Si ca sa fugim de ploaie am plecat spre Slovenia. Candva voi face si eu traseul de la izvoare pana la Linz.

    Insa pentru luna august pregatesc traseul Frankfurt - Luxemburg pe foste cai ferate amenajate in piste ciclabile si inapoi pe valea Mosellei. Sper sa imi ajunga 6 zile.

    Am scris aceste randuri pentru ca avem cateva puncte comune de vacanta si de asemenea pentru a populariza vacantele culturale si active in randurile cititorilor de bloguri frumos scrise.

    Cu bine, Florin.

    RăspundețiȘtergere
  22. Multumesc, Florin. Si succes in tura pe traseul fostei cai ferate!
    Am incercat si eu doua astfel de trasee, insa in romania nu sunt deloc amenajate si sunt destul de dificil de parcurs cu bicicleta.
    Te astept cu un link, daca te vei hotari sa povestesti cum a fost.

    RăspundețiȘtergere
  23. Buna Ziua,

    Suntem o famile din Cluj, 2 adulti(Adrian,Ioana) si 2 copii (Patricia 11 ani,Luca 5 ani).
    Care este parerea ta, am putea realiza traseul Passau-Viena in 7-8 zile ?

    RăspundețiȘtergere
  24. Salut.
    In primul rand felicitari pentru hotararea de a parcurge acest traseu cu toata familia!
    Referitor la intrebare, e greu de dat un raspuns. Traseul nu e dificil, nu are diferente mari de urcat, nu ar trebui sa puna mari probleme.
    Probabil fiind insotiti de copii, nu veti putea merge mai mult de 2, maxim 3 zile consecutiv, fara una de pauza.
    Depinde si de copii, daca au mai parcurs distante mai mari pe bicicleta, cat de repede se plictisesc, nu trebuie sa fie un supliciu pentru ei. Probabil ar trebui sa faceti cam 50 km pe zi, poate un pic cam mult la 5 ani. V-ati gandit sa folositi ptr cel mic o bicicleta fara roata fata, prinsa de cadrul unuia dintre voi? V-ar creste mult sansele de reusita.
    Oricum ar fi, faceti niste ture de pregatire, sa vedeti cum va simtiti dupa 2 zile de pedalat.
    Succes!

    RăspundețiȘtergere
  25. A, mi-am amintit si ca exista unele portiuni, nu foarte lungi, in care se merge pe sosea. De vazut legislatia din Austria referitoare la varsta minima de pedalat. Si ptr linistea voastra ar fi mai indicat sa folositi pe aceste segmente solutia pe care am amintit-o in raspunsul anterior. Se cer si casti ptr copii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Ziua,
      Multumesc pentru incurajari si pentru promptitudinea raspunsului tau.
      Inca de ieri analizam toate posibilitatile pe care le avem pentru a realiza aceasta aventura.
      De dimineata, mai in soapta in bucatarie impreuna Ioana, discutam sa mergem doar noi doi in acest an si sa vedem cat de greu este si sa pregatim terenul pentru ca, la anul, sa mergem impreuna cu copiii.
      Am renuntat repede la aceasta varianta, faptul ca lasam copiii acasa, facea ca, ideea de aventura, vacanta , sa-si piarda din farmec.
      Astfel am hotarat, mergem toti! (La Patricia nu putem renunta, ea este vorbitoarea de limba germana.)
      Plictiseala si obosela lui Luca am luat-o si noi in calcul, astfel ne-am gandit sa achizitionam (sau sa inchiriem ) 2 atase, unul pentru transportul bagajelor iar cel de-al doilea pentru transportul lui Luca, in caz de nevoie.
      Poti sa ne spui daca exista in Viena centre de inchiriat biciclete?
      Inchiriaza acestea si atase, portbagaje pt. biciclete , etc.)?
      Avand in vedere faptul ca este in plin sezon(dorim sa calatorim in perioada 15-25 August), crezi ca vom gasi locuri la pensiuni?
      Nu am optat pentru varianta unui traseu preplatit cu rezervari din timp tot datorita faptului ca, la nevoie, sa putem sta mai multe zile in acelasi loc sau chiar sa intrerupem traseul in cazul in care vedem ca nu facem fata sau intervin alte probleme legate de meteo, medicale, etc.
      Am luat in calcul varianta inchirierii bicicletelor, deoarece ale noastre de acasa nu sunt foarte speciale si nici foarte intretinute; din experienta de la ski, cand mergeam cu schiurile noastre noi de acasa si gaseam la centrele de inchiriere din Austria skhiuri mult mai performante si la preturi Ok. In cazul bicicletelor cum este, stii ceva?
      Putem lua in calcul si achizitionarea de biciclete noi si toate celelalte echipamente de care avem nevoie.

      Multumesc anticipat. Adrian
      P.S. Din multitudinea de intrebari cred ca-ti dai seama care este experienta noastra in calatoria cu bicicletele! Vom incerca nu ne dam batuti!

      Ștergere
  26. Nu cunosc detalii legate de inchiriere, eu am plecat cu tot ce mi-a trebuit din tara. Cu siguranta poti inchiria de acolo tot ce vrei, insa se pune problema daca merita dpdv al pretului.
    Cred ca cel mai bine ar fi sa cauti direct pe Net.
    Asta poate fi o solutie: http://www.bike24.com/1.php?content=8;navigation=1;product=56775;page=2;menu=1000,173,182,315;mid=0;pgc=0

    Legat de cazari, sunt numeroase (va recomand achizitionarea unui ghid tiparit Bikeline), dar sunt si foarte multi ciclisti. Pe sectorul asta noi n-am avut probleme cu cazarea, desi n-am rezervat anticipat. Ideea e sa nu pedalati pana seara si sa intrati apoi in criza de timp.

    RăspundețiȘtergere
  27. Multumesc,
    am sa te tin la curent cu varianta pe care am ales-o in cele din urma si poate ca-mi mai dai ceva sfaturi.

    O zi buna,
    Adrian

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua Vlad,

      Am achizitionat noi biciclete, atas pt. Luca, cui tractare + portbagaj biciclete, echipament nou pt. ciclism, genti pentru portbagaj. Ramane sa incercam sa mai rezervam cateva cazari pe traseu si cred ca va fi Ok. Vom consulta si starea vremii in prealabil, incercam sa gasim o perioada de 4-5 zile fara ploi.

      Inca o dat multumesc,
      Fam. Ardelean

      Ștergere
  28. Salut.
    Acum aveti toate sansele sa duceti cu bine excursia pana la capat.
    Pentru vreme nu mi-as face prea multe griji, oricum prognoza cat de cat exacta se face pe maxim 3 zile. E pana la urma o chestiune de noroc.
    Sa aveti echipament de ploaie cu voi.
    Spor la pregatiri!

    RăspundețiȘtergere