Orsova - Muntii Mehedintiului - Isverna, octombrie 2022

         Tura ambitioasa, de lungime notabila si destui metri de ascensiune, la mijloc de toamna.

Am asteptari destul de mari in privinta peisajelor ce ni se vor arata in tuse pastelate, din ce in ce mai ruginii, pe masura ce vom lasa in urma colinele domoale ce marginesc Dunarea si ne vom aventura spre crestele Muntilor Mehedintiului.

Un trafic de cosmar, in ciuda unei bucati recent deschise de drum expres, ne intarzie pana spre miezul noptii de vineri sosirea la Orsova.

Ne intalnim cu Corrado, venit si el cu familia, la Chalet Orsova, unde vom innopta.

Incropim rapid o cina si o asezonam cu ceva bere. Nu ne intindem prea mult, vrem sa plecam devreme in tura. 

Ma trezesc odata cu zorii si ma imbrac cu grija, sa nu le trezesc pe fete. Ele vor calatori cu masina si au timp suficient pentru o desteptare tarzie. 

Data fiind dificultatea estimata a turei am convenit cu Alex sa ni se alature la pedalat a doua zi, azi urmand sa fac echipa doar cu Corrado.

Dupa perdea ma surprinde o Dunare acoperita de valatuci de ceata. Cand ies afara constat ca s-a mai ridicat putin si pot lua cateva cadre interesante.

Racoarea ne grabeste urcarea in sa si astfel incepem sa pedalam usurel, pe asfalt. La fix a venit acea bucata, pentru ca odata ce facem dreapta drumul se inclina si incepem sa respiram tot mai des.

Ultimele case din Orsova raman in urma acompaniate inca de latratul catorva dulai, care ne-au facut sa descalecam si chiar sa pun mana pe spray-ul cu piper. Din fericire a ramas si de aceasta data nefolosit.

Temperatura creste binisor odata ce am iesit din padure. Suntem deasupra cetii, invalui in lumina blanda a soarelui. Renunt la geaca si la pantalonii lungi, astfel pedalatul devine mai lejer.

Argintiul Dunarii apare de dupa culme si o putem urmari pana hat, departe, dincolo de barajul de la Portile de Fier.

Urcam si coboram un numar parca fara de sfarsit de delulete, dar cu cateva exceptii reusim sa ramanem in sa. Poteca serpuie pe ambele parti ale crestei principale. Cand trecem pe coasta vestica (spre Herculane) constatam ca e mult mai racoare, chiar cateva grade mai putin, dar temperatura se mentine pe ansamblu placuta.

Observam consecintele unei probabile defectiuni a sistemului de franare a unei turbine eoliene. Elicea s-a invartit in furtuna pana a atins o turatie foarte mare, dincolo de care forta centrifuga si-a facut treaba:

Ajungem intr-o zona calcaroasa si avem ocazia sa cercetam cu ochii nostri o ocupatie pe care o credeam de mult disparuta si anume prepararea varului nestins.

Un oltean, ne prezinta in grai specific, care ma face sa-mi retin cu greu un zambet, tot procesul de fabricatie. Timp de cateva zile cuptorul trebuie alimentat neintrerupt cu lemne, o stingere a focului ducand la pierderea incarcaturii respective.

Deci omul statea acolo si arunca lemne in cuptor zi si noapte. Intrarea era zidita cu pietre, ramanand deschisa doar o mica deschizatura pe unde se supraveghea si alimenta focul.

Incheiem discutia tot intr-o nota amuzanta. Cand afla unde vrem sa ajungem (Isverna) ne zice:

- A, pai nu ajungeti astazi! 

Ha, Ha! Si habar nu aveam atunci ce aproape de adevar a fost!

Un izvor bogat, frumos amenajat candva, ne improspateaza rezervele de apa. Din pacate acum este napadit de buruieni si de noroi, iar accesul la el e dificil. Dar e de retinut, ca alt punct de alimentare cu apa nu am mai gasit pe toata lungimea crestei.

Cateva puncte de belvedere imi confirma asteptarile. Efortul de a ajunge aici e rasplatit de vederea larga, peste dealuri, peste vai, in culori de toamna.

Revenind in padure suntem intarziati serios, uneori aproape blocati de arborii cazuti. Probabil sa fie de vina aceeasi furtuna care sa fi distrus si eoliana?!?

Se apropie inserarea, umbre lungi se tarasc in spatele unor arbori parca transplantati aici din decorul unui film de groaza. Sunt contorsionati intr-un mod aproape nenatural.

Dupa o ultima urcare mai serioasa, sub Inalatu Mic, ne lansam spre est, intr-o coborare prelunga. La o curba simt ca fuge roata spate in lateral si asta inseamna un singur lucru, am ramas cu presiune foarte mica. 

Arunc vorbe grele asupra deciziei de a nu fi completat cu lichid antipana decat roata de fata!

Umflu anvelopa sperand sa tina cat mai mult. Degeaba, dupa cateva minute iar e moale.

Mai bag o tura de pompa, insa devine evident ca asa nu voi putea continua. Mai sunt 25 kilometri de parcurs!

Am incercat sa evit reparatia din doua motive: ruland tubeless, cu solutie antipana in anvelopa, probabil aceasta e plina de spini, iar ca sa pun acum camera va trebui sa ma asigur ca nici macar unul nu ramane infipt. Al doilea motiv e legat de butucul Rohloff, care presupune mai multe operatiuni decat la  unul normal pentru a-l demonta.

Dar se pare ca nu am de ales.

Vreo 40 de minute ne ia sa rezolvam (aproape) cu totul problema. Spun aproape pentru ca pompa de mana nu genereaza suficienta presiune ca sa aseze cum trebuie cauciucul pe janta, desi incercam de 2-3 ori sa-l remontam.

Asa ca merg cu el stramb si am o bataie enervanta in rotatie, dar macar ne miscam si nu sunt nevoit sa merg inca 5-6 ore pe langa bicicleta.

Inainte de intrarea in Gorneti trecem pe langa Casutele Zabran, bine pozitionate deasupra vaii, din pacate nu foarte usor accesibile pentru un auto obisnuit.

Si in sfarsit pe asfalt! Dar parca era mai bine pe offroad, nu se simtea asa de rau dezechilibrul rotii.

Frigul se lasa brusc si odata cu el reapare ceata.

Resursele noastre s-au cam dus si ele si ne cam taram pe ultimii kilometri. 

Macar aflam ca suntem asteptati cu o ciorba de taitei de casa, berea e si ea la rece si se pregatea un gratar. 

Ajungem pe intuneric bezna, prelungim dusul fierbinte si apoi iesim sa petrecem un pic, ca in seara precedenta am cam fost pe fuga la capitolul asta.

Suntem rupti de oboseala. Am parcurs 66 km prin munti, cu o ascensiune totala de 1926 metri. Ne e clar ca nu putem sa bagam maine din nou pedale, mai ales ca am si probleme cu bicicleta.

Asa ca pentru a doua zi ramane sa facem ceva excursii la picior prin zona.

Dupa cum ne-am obisnuit deja, dimineata din nou un val de ceata se intinde pe vale.

Drumul spre casa este inspirat ales de Waze prin Cheile Cosustei. Drum de o banda, multi kilometri,  asfaltat, cu refugii pentru intersectia cu vehiculele ce vin din sens opus. 

Dar minunat si nici habar n-aveam de el!

Traseul inregistrat de GPS e mai jos. Daca doriti track-ul il pot trimite pe mail.