vineri, 30 decembrie 2022

Muntii Macin, iulie 2022

        S-a nimerit ca tura din Macin sa pice intr-un weekend cu prognoza de Cod Rosu de temperatura. 
Cum stam rau cu timpul liber nu ne prea permitem o amanare. Deci plecam in tura, eu si Corrado, odata cu zorile, ca sa evitam cat mai mult din orele toride. Asta presupune sa iesim din Bucuresti pe la 3 AM si sa conduc intins, pana la Greci. 
Debarcam bicicletele si ne echipam invaluiti de o racoare placuta. Rapid iesim din sat si incepem urcarea spre Tutuiatu, acum avand in plan sa ajungem chiar pe varf, chiar daca vom cara biclele in spate pe ultima portiune de traseu. Deocamdata tinem drumul pietruit, in usoara urcare.
O pensiune cu piscina ne duce la visarea unor ore petrecute in apa racoroasa, ca alternativa la potecile parjolite de soare.




Bagam ceva pedale la deal si ne bucuram de racoare. Insa odata cu aparitia soarelui si ridicarea lui pe cer creste constant si temperatura.
La primul punct de belvedere savuram panorama si ne hidratam. Un locuitor comun al acestor locuri aride se ascunde in casuta lui.



Iesim din drum si o apucam pe unde ne pare a fi calea spre varf. Alegerea nu e deloc inspirata, caci ne blocam intr-un grohotis instabil, care ne mananca energia si nervii.
Hotarat nu asta e traseul cel bun. Cu greu reusim sa coboram si pierdem aproape o ora cu aceasta ratacire, ora care se va dovedi foarte pretioasa in economia zilei.

Revenim si gasim o ruta mai accesibila, nici asta foarte usoara in conditiile in care caram si biclele cu noi.
Suntem pe Varf! Se vede extraordinar de acolo, inclusiv Podul de la Braila, inca in constructie.




Ceasurile au ajuns deja la 8:30, suntem in intarziere fata de program, asa ca nu mai putem zabovi si, cu parere de rau, incepem sa coboram.
Mai pierdem ceva timp cautand o scurtatura la coborare, insa ne blocam intr-o mare rapa si trebuie sa facem cale intoarsa.
Revenim in traseu si urcam catre varful urmator, Ghiunaltu. Cateva tufe de mure, desi nu prea bine coapte, ne dau un plus de vitamine



E o intreaga poveste a lui Ghiunaltu, aflat in competitie de localizare si de altitudine maxima cu Tutuiatu. Se pare ca geografii nu prea se inteleg sau nu se inteleg cu cei care le marcheaza in teren. De altfel si pe harta Google apar invers pozitionate intre ele.
Ajungem pe acest al doilea varf si vizual (aici poate fi o iluzie optica, nu e relevant), dar si confirmat de GPS-ul Garmin, e un pic mai inalt decat celalalt.


Dupa Ghiunaltu, sau Tutuiatu, care o fi fost el, incepe un single trail de vis. Multi kilometri frumos variati, prin padure. Pe final coboram vijelios si "tubul", tunelul descoperit in tura anterioara in Macin, si pe care abia il asteptam.
Dupa ce iesim din padure si traversam un camp ajungem la poalele Culmii Pricopanului. Asta e elementul de noutate al turei de azi. Auzisem despre ea ca e frumoasa, spectaculoasa, si am gasit un track pe un site dedicat turelor de bicicleta.
Increzator, l-am inclus in programul de azi.
Un push bike pieptis, pe o poteca abia vizibila, sub soarele dogoritor ne chinuie fiecare pas.
Sunt deja 39 de grade. Ce bine era daca nu aveam parte de ratacirile de dimineata si am fi ajuns aici mai devreme!
Suntem acum pe primul varf, Sulukul Mare. Iarasi o panorama superba, dar niciun pic de umbra. Pornim mai departe. De altfel poteca tine culmea, urcand si coborand pe toate varfuletele intalnite: Sulukul Mare, Sulukul Mic, Piatra Raioasa, etc.
Foarte putin ciclabil, pe coborari! I-am umplut frigiderul cu carne celui care a pus track-ul asta pentru MTB. E spectaculos, panoramic, musai de parcurs, insa in niciun caz cu bicicletele pe post de rucsac!












Intre timp GPS-ul inregistreaza si recordul de temperatura, 43 grade Celsius. Apa s-a cam dus, desi am avut 3 litri. 
Incepe o coborare, prin niste desisuri. Ne taram mai mult in mersul piticului, iar bicla e pe post de lest.
Jos e un loc de popas, cu bancute si cos de gunoi. Intuim ca ar trebui sa fie si un izvor pe aproape, dar oricat ciulim urechile nu il auzim.
Facem  ultima urcare a zilei, pe langa Sfinxul Pricopanului. Chiar aduce destul de bine cu un Sfinx.


Ne intalnim cu doi drumeti, care ne confirma ca am ratat un izvor la acel loc de popas. Ne dau jumatate din apa lor si astfel evitam  o situatie neplacuta pentru noi.
Coborarea din creasta e la fel de neciclabila, abrupta, plina de pietre, sub acelasi soare parjolitor.
Termin iarasi apa si odata cu ea se cam duce si energia.
In zare apare manastirea Izvorul Tamaduirii, dar mai avem pana acolo...


Panta se mai domoleste, as putea sa ma urc pe bicicleta, insa la cat de slabit ma simt sunt sigur ca m-as accidenta. Asa ca aleg sa imping in continuare bicicleta.
La un moment dat mi se pare ca inaintez prea incet si decid sa pedalez, dupa nici cateca zeci de metri imi scapa roata de pe poteca si ma trezesc in praf. Mergeam incet si nu am patit nimic, in schimb a suferit frana stanga, care a lovit pamantul cu levierul. Simteam eu ca e mai bine sa merg la pas...
In fine ajungem si la manastire si cred ca beau 2 litri de apa deodata. Ma opresc doar ca sa nu mi se faca rau, nu ma saturasem insa.
Dupa vreo 30 de minule intinsi la umbra parcurgem si ultimii kilometri de "plat", pana la masina.
Energia ne-o refacem abia la restaurantul "Greci", unde mancam in interior, la aer conditionat. Pe terasa nu se putea sta de cald.
In concluzie, la fel de impresionat de tura ciclabila ca si data trecuta cand am parcurs-o, insa Culmea Pricopanului o voi mai face doar la pas.

Pentru track-ul GPS lasati un mesaj si vi-l pot trimite.

Relive 'Muntii Macin'

2 comentarii:

  1. Salut. Cred că ați mâncat la restaurantul Laura pe șoseaua dintre Măcin și Horia. Tura pe Culmea Picopanului e super. Sunt multe drumuri de bicicletă faine în Dobrogea. Un traseu tare de tot pornește din Greci, traversează pădurea și iese spre Luncavița... Am fost pe drumul ăsta bestial continuînd spre Jijila, Via Măcin și înapoi la Greci. Eu sunt cel cu biclicletele Pegas pe drumul dintre Sulina și Sfântu Gheorghe în 1996. Cred că am fost primii din România care am făcut nebunia aia. M-ai întrebat aici pe blog în 2014 dacă am avut probleme cu grănicerii. Nu am avut. Deja se dizolvau, apăreau noile structuri. Am și poze de atunci. Dar trebuie să le scanez. Nu erau smartfoane nici CPX, nici Google, nimic din toate astea de astăzi. Drumuri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut, Ovidiu!
      A trecut ceva vreme de cand am "vorbit". :)
      Multumesc pentru informatii si sugestii.
      O sa tin seama de ele la urmatoarea tura in zona.
      Din pacate anul asta nu am iesit deloc, am avut altele pe cap...

      Ștergere