sâmbătă, 26 decembrie 2020

Piatra Tarnovului, septembrie, 2020

        In an de Covid prima tura a venit foarte tarziu, la vremea cand alta data ma pregateam sa inchei sezonul.
Vazusem candva o scurta prezentare pe un forum auto si imi trecusem acest traseu pe lista de facut pe bicicleta. Insa nu prea aveam informatii despre caile de acces, etc asa ca am incropit un track pe Google, cu asumarea posibilitatii ca in teren lucrurile sa stea diferit. Ha! Ha! De parca ar fi prima data cand mi s-ar intampla asta!
Plec din Bucuresti devreme, impreuna cu Corrado si ajungem fara incidente la Ciungetu, unde sarim pe biciclete.
Intram pe forestierul ce tine valea paraului Repedea in urcare usoara. Din cand in cand cate o portiune abrupta, dar scurta pare sa ne pregateasca pentru ce va urma.
Nu e nici tipenie.



Ajungem in punctul unde GPS-ul ne zice sa facem dreapta si sa parasim paraul. Insa acolo e doar o poteca neumblata, invadata de vegetatie. In schimb drumul pe care suntem e destul de bun si decidem sa-l urmam sperand ca vom gasi o alta poteca spre creasta Pietrei Tarnovului.





Urcam ceva mai abrupt, pe serpentine. De sus se aud drujbe si topoare. Dar, spre placuta noastra surpriza, nu sunt praduitorii padurilor, ci o echipa care se ocupa de intretinerea padurii tinere curatand lastarii. Astfel arborii ramasi vor avea spatiu sa creasca asa cum trebuie. Bravo!
Ii intrebam de drum, dar ne  raspund mai cu jumatate de gura asa ca nu punem pret prea mare pe indicatiile primite.
O rampa lunga, pe care abia putem sta in picioare ne seaca de energie la impinsul bicicletelor. Putin ingrijorator e faptul ca nu mergem in directia buna, trapezul Pietrei Tarnovului incepe sa ramana in urma noastra.




Iar creasta Capatanii e tot mai aprope, chiar daca la o diferenta insemnata de nivel. Ne hotaram: daca in 30 minute nu vom gasi calea de acces dorita ne vom intoarce, cu parere de rau.

Forestierul se transforma intr-o poteca abrupta ce urca in serperntine. Din fericire isi schimba directia catre dreapta si avem sperante ca vom reveni in traseul planificat. Se urca anevoios, cu siguranta aceasta nu e calea cea mai buna de acces pe munte.

La capatul urcusului gasim forestierul care strabate masivul pe aproape intreaga sa lungime si care devine din ce in ce mai bun. Avem din nou ocazia sa pedalam dupa o repriza consistenta de impins bicicletele. Vederea se deschide catre vale si putem zari creasta Capatanii invaluita in nori de ploaie. Pentru moment se mentin agatati de varfurile inalte si ne lasa in pace.




Ar trebui sa ajungem la baza piramidei stancoase si pare ca mergem in directia cea buna. 


Curand ajungem la zona spectaculoasa, langa peretii verticali de calcar. Pe jos e un grohotis instabil incat reusesc cu greu sa ma tin in sa. Cand franez alunec la vale cu tot cu pietrele de sub roti. Corrado, cu bicla de strada, nu are nicio sansa sa stea pe ea acolo. Si a venit cu ea pentru ca mi-a imprumutat mie axul rotii fata, pe care am reusit sa-l pierd cumva pe acasa. Multumesc!







Ne continuam plimbarea. Partea asta de drum este minunata si mai sterge putin din efortul depus pe urcare. 

Ajungem la o stana asezata chiar in mijlocul drumului. Ciobanii nu sunt in preajma, cainii insa, da. Si ne latra de departe, sa nu cumva sa ne apropiem. Ne obliga sa escaladam dealul si sa-i ocolim la o distanta sigura. Bine macar ca au ramas la locurile lor.

Oare cine a avut ideea sa instaleze indicatoare rutiere pe aici?!? Le-am mai intalnit pe forestiere, insa acolo totusi legau localitati. Aici e un drum care se termina in munte.

Creasta ramane in urma. Trebuie sa coboram si noi in vale. Zarim o poteca marcata, dar nu pare foarte ciclabila asa ca mai continuam un pic pe drum. In scurt timp acesta se infunda si trebuie sa ne intoarcem. 


Incepe si ploaia, dar e marunta si nu foarte deasa, nu ne deranjeaza prea tare. 
Mai pe bicla, mai pe langa ajungem in vale. Nici poteca pe care am urcat si nici aceasta nu sunt accesibile auto.

Concluzia e ca doar forestierul care taie traseul nostru pe la jumatate ar permite un acces mai facil, eventual si cu auto de teren. Nu sunt sigur insa ca zona nu e parc national, iar in acel caz accesul motorizat ar fi oricum interzis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu