marți, 28 septembrie 2010

Sulina - Sfantu Gheorghe, septembrie 2009

        Ma gandeam de la inceput ca vor fi mai putini interesati de tura asta decat de cele de la munte, dar tot ma asteptam sa ne strangem macar vreo doi-trei, insa nici perioada n-a fost una propice, chiar inainte de deschiderea anului scolar, asa ca vineri seara la orele opt ma intrebam inca daca sa plec de unul singur sau sa o las pe alta data.
La opt si jumatate m-am decis, plec singur, la noua m-am razgandit, nu ma mai duc, o sa ma plictisesc, peste inca zece minute iar ma sucesc, merg fie ce-o fi, imi doresc prea mult sa vad zona asta, n-am mai calcat pana acum pe acolo. Gata, e batut in cuie, la prima ora a diminetii plec!
Din intamplare vorbesc cu un coleg de serviciu, Claudiu, despre tura si se hotaraste si el sa mearga. Deja suna muuult mai bine.
Rapid facem planul de bataie, bagajele si stabilim plecarea la sase si jumatate, sa avem timp sa prindem vaporul de la Tulcea catre Sulina, la 13:30.
Doar cateva ore de somn si deja suntem pe autostrada. Cerul e cam acoperit si nu ne place culoarea lui. Totusi prognoza fusese excelenta, sa avem ghinion?
Dupa ce trecem Dunarea se lumineaza si ne linistim, o sa avem vreme buna.
Drumul e foarte liber si la zece suntem deja la intrarea in Tulcea. Se pare ca ne-am luat o marja de siguranta prea mare, dar profitam de ocazie si ne facem provizii de la un supermarket local.

In port, surpriza, pana la 13:30 cand pleca nava "clasica" mai sunt o gramada de curse rapide, particulare, care in loc de cinci ore si jumatate fac doar o ora si jumatate pana la Sulina.

Multumiti ca nu trebuie sa pierdem timpul, ne imbarcam pe una care porneste la 11:30. E o vechitura ruseasca, ce se ridica pe aripi la viteza, probabil construita in anii '50-'60, dar ca toate lucrurile rusesti, pare facuta sa dureze. Ne-a demonstrat-o in cursa, cand n-a coborat sub 60km/h.
 
 
 
Depasim cam tot ce misca pe Dunare in materie de nave, iar localitatile pescaresti zboara pe langa noi: Partizani, Maliuc, Gorgova. Daca in Bucuresti e problema cu locurile de parcare pentru masini, aici par ca se bat pe locurile de parcare pentru barci.
 
 

La Crisan facem o escala, singura, pentru a debarca trei pasageri, iar la 13:30 acostam in Sulina, conform cu orarul de navigatie.
 


Suntem cam dezorientati si nu stim incotro sa o apucam. Gasisem cateva pensiuni pe net, strazile sunt doar sase, numite de la a I-a la a VI-a, dar cum sa te orientezi, ca nu e niciun numar afisat nicaieri, iar localnicii habar n-au de ele? Si asta intareste prima impresie despre oras, care e una ciudata, de alta lume.
Peste tot e plin de biciclete, dar toate sunt utilitare, niciuna nu seamana cu ale noastre si simtim privirile admirative ale celor din jur. Chiar ne intreba, cat a costat bicicleta asta? 15 milioane? Ha! Mai bine nu le spunem...
Lasam listele de adrese cu cazare deoparte si pornim sa exploram. Suntem atenti si la posibilele atractii pentru seara ce va veni. Vedem un Irish Pub, dar e inchis, mai vedem cateva terase, e deja bine. Ne stingem setea cu o bere brumata si ne interesam si aici de cazare. Desi gazda ne zice ca s-au mai furat biciclete in zona, nu ne lasa cu ele in casa sau in vreo magazie, putem sa le lasam in curte.. Hai, ne lasi...?!?
In final gasim cu greu pensiunea selectata pe Internet si ne convin conditiile, avem chiar si un pian in camera! Dincolo de gluma, e curat, apa calda, 60 RON camera, aici ramanem!

Fericiti ca am castigat cateva ore alegand cursa rapida, le petrecem pe plaja. Incercam si nisipul cu roata, unde e ud e ok de mers pe bicicleta.


Seara dam un tur de oras vedem vechiul far si ajungem pana la capatul drumului auto, la Canalul Caraorman.
 


La restaurantul Marea Neagra mancam cea mai buna stiuca la gratar pe care am mancat-o vreodata, cu mamaliguta si mujdei. Bine facuta, slaba, cu pielea rumenita si crocanta, iar mujdeiul se topeste ca untul. Toate udate cu o Feteasca Alba de Jidvei. Mai multe nu mai pot spune, ca deja incep sa salivez.
Avem parte si de un program artistic sustinut de un ansamblu local, program de dansuri grecesti.
Sambata e ziua cea mare, la 8:15 plecam la drum. Ajungem mai intai unde am facut ieri plaja si de acolo o luam tot catre sud, catre un punct ce se afla undeva departe, dincolo de linia orizontului.

Mda... Asta era planul... Dar la nici 200 de metri plaja se termina intr-un canal deversor. Nu are decat vreo patru metri latime si aproximativ un metru adancime. L-am putea trece cu bicicletele deasupra capului, dar daca mai urmeaza si altele, daca acelea sunt mai adanci...?
Ne hotaram sa apucam drumul pe dig, despre el stim sigur ca ajunge la Sfantu Gheorghe. Aflam ca tinem linia electrica si cand ajungem la stalpul 365, suntem in Sfantu. Oho, un an de stalpi de pedalat si suntem abia la 15 ianuarie.
Drumul e accesibil, dar teribil de enervant prin structura lui de pietre de cala ferata.

In dreapta e un canal, iar in stanga, dincolo de cateva sute de metri de stuf si mlastina, se aude vuietul marii. Pe canal intalnim o barja jumatate plina cu stuf si ne amintim ca recoltatul lui e una dintre ocupatiile principale aici. Acum nu e nimeni la lucru, e sambata. Un indicator vechi anunta ca suntem pe un traseu turistic.
 
 
 
 

La doua ore de la plecare deja ma cam deranjeaza spatele si ceafa de la atata zguduiala pe pietre, dar o pauza de poze si dezmorteala repara rapid lucrurile.
Un post de graniceri, in care probabil cu ceva vreme in urma facea planton un soldat plictisit, acum zace nefolosit.
In stanga vedem doi ciclisti care merg pe un drum perpendicular pe al nostru. Sunt departe si nu putem vorbi cu ei, dar se vede ca au biciclete de calatorie, blindate cu coburi. Nu ne e clar unde merg, probabil sa vada marea.
 

Avansam in an cu pedalatul, trecem de jumatatea lui, iar cand mai avem vreo patru kilometri drumul se schimba devine nisipos si am un deja-vu cu Portita. Sper sa nu fie la fel, dar pana la urma este ca acolo. Pierdem energie cu bucata asta cat am consumat pana atunci si in cele din urma zarim intrarea in sat. Adica apar case pe langa noi, insa drumul e la fel. Se poate merge doar pe trotuar.
 
 

Trotuar propriuzis exista doar in Centru, pe langa Primarie, zona in care gasim si o terasa ce ofera un serviciu la care nu te-ai astepta in pustietatea asta.
 
 

La terasa intalnim cativa localnici mai in varsta, de incredere ni se par noua, de la care obtinem informatii despre calea de intoarcere la Sulina, pe plaja. Putem merge pe tarm pana la Casa Vadanei, pe malul Garlei Imputite, garla ce nu o putem traversa, dar avem acolo drum de legatura cu digul pe care venisem. Acum facem legatura cu ciclistii pe care i-am observat ceva mai devreme, pe acolo o vom lua.
In drum spre mare intalnim un camping cochet, unde se tine si festivalul de film. Ecranul este pe o insula, interesant. Trebuie sa fie frumos in perioada festivalului.
 
 

O cazemata dezafectata e ultima constructie intre noi si mare.

Plaja are o frumusete aparte, salbatica, cu un nisip extrem de fin, purtat de vant si asezat in forma de dune, cu ciulini si alte frumuseti...
 
 
Masa, plaja, baie, somn... E tare bine.
La 15:00 incepem sa pedalam spre Sulina, sa avem timp, sa ajungem pe lumina, chiar in eventualitatea unor mici probleme.
Vantul care se juca cu dunele mai devreme acum se joaca cu nervii nostri. Bate fix din fata cu 30-40km/h si cumulat cu mersul pe nisipul ud dau o inaintare anevoiosa, cu o viteza de doar 9-10km/h.
 
La malul marii sunt MII de pasari, iar nisipul are o culoare dubioasa, violeta, nu-mi dau seama daca e de la poluarea cu pacura sau de la altceva, insa e la fel pe kilometri intregi.
 
 
Mergem lent, dar e ok, ajungem in timp util in ritmul asta. Dupa cinci kilometri de la Sfantu Gheorghe aud in urma POOOC!, intorc capul si vad dezastrul, lantul de la bicicleta lui Claudiu atarna in nisip. Nu se poate asa ceva, presa mea de lant e in curs de livrare, comandata pe Internet si el stiu sigur ca nu are una! Aveam orice altceva, camere, petice, chei, leviere, pompa...
Plaja, fiind una aluvionara, nu are nicio piatra pe care s-o folosim la reparatie. Putem sa ne intoarcem, dar daca nu rezolvam la Sfantu Ghorghe, am parcurge acesti 5 km de doua ori si degeaba.
Ne decidem sa mergem inainte pe jos si sa cautam scule la Casa Vadanei. Urmeaza 13 km pe plaja, care par ca nu se mai termina. Apa avem putina, ca pentru cele doua ore estimate. Vantul si efortul ne usuca gura si periodic luam cate o inghititura, cu grija, sa ne ajunga cat mai mult.
Trebuie sa fim atenti pe ce calcam, observ foarte multe stelute, ca de samurai. Initial am crezut ca sunt metalice, ramase cumva din razboi sau mai stiu eu de unde, dar ridicand una de jos am constatat ca de fapt sunt lemnoase. Nu-mi dau seama daca cresc pe tarm sau in mare, dar cu siguranta nu ne-am fi dorit sa calcam pe una. Am aflat mai tarziu, de la prietenul Xemax, ca sunt fructele unor plante acvatice, corneci, castana de apa (Trapa natans) Water caltrop. Popular li se mai spune si Fructele Dracului, probabil de la asemanarea lor cu niste coarne.

Au trecut doua ore si facem o prima pauza. Claudiu e obosit, eu sunt ok, ca am mers pe bicicleta. Vedem in zare casa si parca inaintam mai bine, acum avem un tel concret.

Suntem tare dezamagiti cand constatam ca de fapt din casa nu a ramas decat o ruina si nu e nimeni sa ne ajute. E sase seara si mai avem mai bine de 20km, iar apa e pe sfarsite. Garla Imputita a fost astupata si ulterior aflam ca se poate pedala chiar pana la Sulina pe plaja.
 

Deja suntem satui de privelistea asta:


Razbim la drum, iar pietrele pe care le-am injurat de dimineata ne sar acum in ajutor. In zece minute reparam lantul si putem pedala din nou. Bine ca am gasit pe nisip nitul sarit!
Tinem un ritm bun, dar dupa cateva minute suntem nevoiti sa ne oprim din nou. Se insereaza si tantarii au inceput sa ne atace. Ne dam din cap pana in picioare cu Autan si constatam ca are un efect foarte bun.
Avem mare noroc cu un hotel plutitor tras la tarm, de unde primim o sticla de apa minerala de 1,5 litri, rece ca ghata. Nu ne vine sa credem cat de buna poate sa fie.
S-a lasat intunericul si Claudiu nu are far, insa al meu bate pentru amandoi. Cam asa e drumul...
Facem ochii mici, ca sa nu ne intre in ei milioanele de zburatoare atrase de lumina. Deja e bezna totala si nu vedem niciun licar pe nicaieri. Ne depaseste o Dacie rablagita si vad ca farul meu bate mai tare decat cele doua faruri ale lui. Ne amuzam de reactia celor din interior, care imediat ce au trecut de noi au intors capetele ca sa vada ce lumineaza asa de tare, inclusiv soferul.
Parca avem aripi, stalpii zboara pe langa noi, zarim mai intai farul si apoi primele luminite din Sulina.
Am ajuns! E opt! La cat am fi sosit oare daca mergeam pe jos tot drumul...?
Acum ne gandim doar la pestele extraordinar ce-l vom manca si la somnul adanc care va urma.




Bike route 313857 - powered by Bikemap 

15 comentarii:

  1. Da, super plimbarea pe aici, chiar daca drumul este asa cum este. Voi se pare ca ati avut si mai mare ghinion decat noi. Insa, nu stiu de ce zici ca ati trecut peste Garla Imputita...eu, de pe harta, observ ca mai era mult pana sa o traversati daca puteati. Sau toata zona aceea se numeste asa? Iar cazemata aceea dezafactata unde era? Noi nu am zarit-o...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cazemata era undeva intre oras si plaja, nu-mi mai amintesc exact unde. Am dat intamplator peste ea. Garla Imputita nu am traversat-o, pe acolo am fi putut sa ne continuam drumul, insa asta am aflat-o abia in urmatoarea zi, in Sulina.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu impreuna cu un prieten, dorim sa facem traseul acesta in cadrul altuia ceva mai amplu. Adica Periprava, Letea, Sulina, SF Gheorghe. Si asta pe motociclete enduro usoare. Intrebarea noastra se leaga de acea Garla Imputita. De la voi am aflat ca se trece,peste ea pe dig. Din toate hartile pe care le am consultat, mai noi sau mai vechi, reiese ca aceasta ajunge la mare sau in imediata vecinatate a litoralului. Deci cu siguranta voi ati traversat o si la,dus si la intors. Avand in vedere ca aceasta era singura "bariera", afara de canalul Sulina care se traverseaza cu bacul, nu pot decat sa va promit ca la vara viitoare vom cutreiera toate grindurile, localitatile si drumurile de acces posbile si imposibile intre Periprava si SF Gheorghe. :-). Sper sa ne ajunga o luna intrega fierbinte de vara....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atentie, ca Letea e rezervatie si s-ar putea ca rangerii sa obiecteze daca va gasesc pe motoare acolo. Noi nu i-am intalnit, teoretic nici cu bicicleta nu e permis.
      Atentie, la Sulina nu e bac ptr traversare. Se face de catre pescari, cu niste barci relativ mici si cu acces la ele destul de anevoios. O sa aveti de luptat serios sa puneti motoarele in barca, daca va fi posibil... Cauta tot pe blog povestea despre Turul Deltei, cuprinde si sectorul. Periprava - Sulina. Are zone destul de lungi de nisip, nu stiu cum e cu moto pe el, pe bici e destul de greu.
      Daca intri pe link-ul traseului, pe bikemap si scimbi vizualizarea in mod satelit o sa vezi ca Garla imputita e trversata de dig ( pe unde am mers si noi). As privi cu rezerva info ca s-a astupat si se traverseaza si pe plaja, nu am verificat-o, iar poza de satelit arata contrariul. Ar conta doar daca alegeti varianta pe tarm. Daca urmati acelasi drum cu noi nu veti avea probleme.
      Succes!

      Ștergere
    2. Asta e poza care arata debarcarea in orasul Sulina. Malul e inalt si va fi greu de tras motorul din barca.

      http://3.bp.blogspot.com/-YhUZw1Bv_Cs/Th7tmb6PQmI/AAAAAAAAB4o/KiIQmV-9b_s/s1600/P1020931.JPG

      Ștergere
  4. Mi-a placut foarte mult descrierea traseului Sulina - Sf. Gheorghe.
    Voi face și eu acest traseu, în cadrul unuia mai lung, care ajunge la 2 Mai.
    Aș vrea să știu trei lucruri:

    1. Cum ați găsit ieșirea de pe plajă spre dig, la întoarcere? Aș vrea să o iau și eu pe plajă, dar dinspre Sulina spre Sf. Gheorghe, pentru a evita cei 4 km de drum nisipos. Aș putea?

    2. Cum sunt cele 2 deversoare care trebuie traversate mergând pe dig?

    3. Pericolul penelor de cauciuc este chiar așa de mare pe cât pare? Am citit în altă parte că unii au avut vreo 10 pene.

    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iesirea e destul de evidenta cand te apropii de ea. Ca reper e Casa Vadanei, de pe plaja. Poteca merge un pic piezis fata de ea. Un gps cu traseul pe care l-am postat ar fi e ajutor. E ok de mers pe plaja de acolo spre Sf. Gheorghe.
      Deversoarele depind de nivelul Dunarii. Noi le-am gasit uscate. Un prieten a apelat la un pescar, sa-l traverseze cu barca pe cel de-al doilea. Dar e rar asa de crescuta Dunarea.
      In Dobrogea oricand poti da peste Coltii Babei. Atentie mai ales la poteca de legatura de mai sus. Lichid antipana poate fi de ajutor. Noi n-am facut nicio pana.
      Rapida era 60 lei de pers + 15 bicla, sau 10, nu mai stiu exact.

      Ștergere
  5. Am uitat să vă întreb cât a costat transportul de la Tulcea la Sulina cu nava aceea mai rapidă și dacă nu sunt probleme cu transportul bicicletelor. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă mulțumesc foarte mult.
    Drum bun la următoarele trasee.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bravo temerarilor,cand veti imbatrani ,cu asta va veti alege.

    RăspundețiȘtergere
  8. Super poveste. Am facut traseul in 1996 cu biciclete Pegas. A fost super. Mi s-a rupt lantul in acelasi loc. Aveam presaaaaa....Foarte cool faza....Era un soare dogoritor...Ne-am tras sufletul la umbra unui flotor urias esuat in zona cazarmii parasite...A fost o aventura extraordinara...va mai povestesc...Bravo voua....le tin pumnii celor care vor incerca...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu Pegasul cel cu o singura viteza a fost cu siguranta si mai extrem.
    Cu granicerii ati avut probleme? Ma gandesc ca '96 era mai aproape de perioada comunista, iar atitudinea lor putea fi inca influentata de acele vremuri triste... Mai erau populate foisoarele cu soldati? Ai si ceva poze online?

    Multumesc pentru urari si pentru interes.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu am facut aici armata la graniceri si patrulam mereu pe jos,garla imputita este canalul sondelor,l-am trecut inot ca soldat vara.Casla Vadanei este un punct de colectare a pestelui.A fost ceva superb in armata acolo.Unitatea militara era la iesirea din oras inapoi de cimitir.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am trecut chiar pe langa unitatea militara respectiva. Inca mai era activa.
      Casa Vadanei era parasita insa.

      Ștergere