joi, 23 septembrie 2010

Campina - Sotrile - Campina, aprilie 2009

O tura din primavara anului trecut, cu impresiile de atunci...

        Niciodata in iesirile noastre cu bicicletele nu s-a potrivit mai bine zicala aia cu planul de acasa... Se facusera harti, trasee in Garmin, sectiuni, etc, dar la fata locului am dat-o boscheti, la propriu.
Am reunit echipa pe la 9:20, in Campina, Heffe venind cu trenul, iar eu, Casper si Zax, cu doua masini, cu biclele pe suporti.
Vreme excelenta pentru pedalat. Iesim repede din Campina, lasam in dreapta drumul spre Paltinul si o luam vartos la deal. Pana sus deja scoatem limba de juma' de cot si era doar prima rampa de 10%. Ce-i drept atatea indicatoare de rampe-pante de 10% nu cred ca am mai vazut pana acum.
Primul popas:



Pe cat de greu urcam, pe atat de repede ne pravalim la vale in partea cealalta, cu viteze care mai de care mai saltarete, recordul fiind undeva aproape de 60km/h.


Dar avantul nu tine decat cativa metri din rampa urmatoare si iar trebuie sa folosim tot arsenalul de foi si pinioane disponibile.

In urma noastra drumul serpuie pe culmi si, parca pentru a ne face in ciuda, nu pare deloc asa de greu cum ni s-a aratat noua atunci cand l-am parcurs. 

 Odata cu kilometrii parcursi, parca si popasurile sunt mai dese si mai mult asteptate. Chiar gasim pretexte de care ne amuzam, mai facem o poza, mai bem nitica apa, mai admiram un peisaj... 

Ajungem apoi in Sotrile si ce aflam de la localnici nu e chiar pe placul nostru. Spre Secaria nu e drum, asa cum speram noi, ci doar o amarata de poteca peste munte. Inteleg acum de ce nu reusisem in nici un fel in ziua precedenta sa fac iGO-ul sa-mi gaseasca traseul dorit.
O luam pe poteca ce pleca din asfalt, chiar prin spatele bisericii si deja trebuie sa coboram de pe cai. Drumul e prea abrupt, plin de noroi, cu rugi pe margine, rugi ce ne lasa urme pe brate si mai presus de toate drumul e plin de ramificatii. Aflam ca trebuie s-o tinem tot inainte si asa si facem. Dupa ce pana acum ne dureau picioarele de la pedalat, acum ne mai dor si mainile de la impins bicicletele la deal.

Dupa o vreme poposim (ne pravalim) intr-o livada de pruni. Tare n-am mai fi plecat de acolo. Visam la recolta lor si ne tolanim in iarba. Unii, mai infometati, iau o masa frugala. 

 Si hai din nou la deal! Pare insa ca am pierdut si poteca, o apucam de-a curmezisul pantei pana unde ni se pare ca ar fi o spartura in desis. Avem noroc, regasim acolo drumul. 

Dar drumul e din ce in ce mai rau, seamana cu potecile de munte pe care le strabati cu rucsacul in spate, nu impingand la bicle.

De acum chiar suntem la munte, ne strecuram pe marginea unor rape adanci, mai mult pe langa, decat in sa. 

Atingem culmea si drumul se desparte in doua. Deja alesesem la nimereala cateva bifurcatii, dar fusesem cu totii de acord ca facusem alegerile corecte. Acum habar n-aveam pe unde s-o luam. O parte urca , facand puternic dreapta, alta cobora, tinand oarecum drumul drept. Cei de jos au zis "drept", atunci hai la vale! Doar zax protesteaza, ca-i arata lui Garminu', la deal. Mie-mi arata iGo-u' la vale si mai era si "DREPT". Cu trei la unu votat, o luam la vale!
De aici se duc la dracu toata orientarea, directia, softurile de navigatie, tot! 
Macar drumul e superb. Coboram pante accentuate, alegem raspantiile din mers si constatam ca ar trebui sa sunam la linia Sprite si sa cantam in cor ca ne-am pierdut. Dar macar drumul e frumos!
Intalnim in sfarsit un suflet de om care ne da vestea neplacuta, dar oarecum banuita de fiecare, dupa atata bajbaiala. Suntem de cealalta parte a muntelui fata de Secaria, adica facusem un foarte frumos si foarte mare cerc.
Ei si, inca e drum frumos si mai gasim si o poiana numai buna de pus masa.

Privim cerul si ne piere tot cheful cand vedem norii negri de deasupra. Rapid iesim in asfalt si chiar atunci incepe o rapaiala teribila, cu pietre, cu bulbuci si cu siroaie pe sosea.
Zece minute daca mai intarziam, ne prindea pe niste sleauri argiloase unde nu cred ca ne-am fi putut tine pe picioare.
Si tot toarna... Ochelarii se aburesc, pelerina e fleasca, adidasii mustesc, dar noi pedalam cu spor, ca tot n-avem ce face altceva.
Gasim un adapost, dar ploaia deja s-a mai domolit. Furia apei am resimtit-o din plin. Suntem uzi pana la piele si ne e cam frig. Cine are, mai schimba o haina uscata, cine nu, macar a invatat o lectie pentru data viitoare.
 
 
Stropii raresc si plecam din nou la drum, manati de frigul care ne intra in oase. Coboram nebuneste prin suvoaiele de pe asfalt si urcam acum tot ce am coborat de dimineata.
De la curent ne zvantam un pic si ajungem cu bine in Campina. La 30 de metri de masini, Hefee face pana. Asta da bafta!
  

Urcam biclele pe masini, dam drumul la caldura si o luam usor spre casa. 
 
Acum stau si ma gandesc ce frumos arata traseul ala desenat pe harta si ce am ales noi din el. Nci macar nu am mai putea merge a doua oara pe acolo, ca nu l-am mai nimeri, cu siguranta. Dar a fost frumos, chiar daca ne-a plouat si am ratacit drumul.
Au fost 39.45km, 3 ore si 42 de minute de pedalat efectiv, iar media a fost 10.6km/h, incluzand aici si portiunile de impins.

Un comentariu: