marți, 17 martie 2015

Pades - Izbucul Cernei - Cheile Butii - Cheile Scocului - Pestisani - Pades, septembrie 2014

        Intr-un an in care mi-am gasit cu greu timp pentru plimbarile cu bicicleta mi s-a ivit pe neasteptate ocazia de a mai face o tura "mare", chiar la final de sezon. Si cum finalul de sezon e al Olteniei de cativa ani incoace, atunci hai in Oltenia!
E sfarsit de septembrie si inca e frumos afara, desi dimineata e frig, iar ziua s-a cam scurtat. Planul e insa ambitios si un pic cam nerealist din punct de vedere al kilometrilor pe drumuri de munte, care ar fi in jur de 130, cu peste 2500 metri de urcare totala... Insa tin la el si merg pe ideea ca il voi adapta la fata locului.
Aranjez intalnirea cu ClaudiuXYZ, care e de nadejde ori de cate ori ma abat prin partea asta de tara. Freamat de nerabdare sa pedalez pe traseul asta indelung explorat pe harta si printre prietenii biciclari. Multumesc, A_mic, pentru informatii si recomandari!

Sambata, la orele la care unii inca mai fumega prin cluburi, pun bicla pe masina la lumina a milioane de stele. Dintotdeauna m-a fascinat cerul din satul meu de la "tara", pierdut intre dealuri. Cateva momente zabovesc privindu-l. E liniste. Urechile mele poluate zilnic de zgomotul orasului nu o pot percepe cum trebuie, asa ca tiuie ca nebunele.
In cateva minute deja sunt la volan, am de condus vreo 60 de kilometri pana la Pades, locul de intalnire cu Claudiu. 
E Padesul lui Tudor Vladimirescu si cum sunt pentru prima data aici, vreau sa-i vizitez monumentul inainte de a pleca spre munte. 
Ajung cu putin inainte de 6, e intuneric inca. Claudiu intarzie putin. 
Ca sa nu stau degeaba, caut un loc unde sa lasam masinile. Ies pe un drum de tara, cam denivelat si pe care merg un pic cam tare. La un moment dat aud o bufnitura puternica. Imi sta inima in loc, stiu ce s-a intamplat, insa nu vreau sa cred ca e adavarat: cu ochii la stele, n-am verificat prea atent prinderea bicicletei in noul suport de plafon, de pe masina mea cea noua. Si iata ca bicla s-a desprins din bratul lui, iar acum atarna pe o parte, prinsa doar de roti. Si a cazut "bine", cu pedala mi-a facut o indoitura cat o palma in tabla. Of, fir-ar sa fie el de ghinion, ca prea ma simteam bine!

Incerc sa uit cat mai repede evenimentul, intre timp soseste si Claudiu si ne urcam pe biciclete (slava Domnului, ea n-a patit nimic!). E frig rau, noroc ca pedalam pe o usoara urcare si ne incalzim repede. Valea se ingusteaza usor si curand intram in zona de munte.
Prin fata portilor curge un parau cu debit destul de consistent, a carui albie a fost amenajata. Are o apa de cristal, cum nu cred ca am mai vazut in Romania, unde santurile sunt mai degraba pline cu balti puturoase si gunoaie.


sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Turul Haghimasului (Hasmasului), august 2014

        Saptamana ce a urmat turei la Bisericani s-a scurs ca un pocnet de degete. N-am apucat sa mai bag niciun antrenament si deja priveam ingrijorat / resemnat spre week-end si traseul dificil pe care mi l-am propus. Anul asta n-am apucat sa ies deloc cu bicicleta si resimt lipsa de antrenament si de obisnuinta cu saua. Stiu ca Muttley (Daniel) si nrvant (Adrian) stau mult mai bine la acest capitol si mi-e cam teama ca o sa raman de caruta. 
 Aranjez cu baietii o plecare foarte matinala pentru a-mi da o sansa sa termina tura de 80 km si 2300 metri ascensiune totala, majoritatea offroad sau pe forestiere.
La 6 dimineata ne intalnim in centrul orasului Piatra Neamt si plecam cu masina mea catre Bicaz. Parcam la intersectia cu drumul spre satul Damuc (pe acolo planuim sa ne intoarcem, mai pe seara) si fix la 7 A.M sarim pe biciclete.

 Soarele inca nu a intrat pe vale si e cam racoare, motiv sa pedalez intr-un ritm un pic mai alert decat cel "de incalzire" pe care mi-l propusesem initial. Drumul e pustiu, rar ne intersectam cu vreo masina si cei cativa kilometri de asfalt in urcare usoara se scurg repede. Mergem grupat si povestim cate ceva in asteptarea zonelor spectaculoase.

joi, 11 septembrie 2014

Bisericani - un mini-Transfagarasan al nemtenilor, august 2014

        Dupa un an de pauza de biciclit am planuit o revenire in forta, cu un tur al crestelor Hasmasului. Cum pauza asa de indelungata si efortul intens nu prea stau bine impreuna, am zis sa-mi dezmortesc picioarele cu cativa kilometri in apropierea orasului Piatra Neamt, unde imi petreceam cateva zile de concediu.
Din drumul catre Bicaz, la numai cateva minute dupa ce iesi din oras si lasi in urma pensiunile din zona Ursulet, se desprinde pe mana dreapta o urcare pe asfalt catre satul Bisericani. Desi culmile nu se ridica prea inalt, aerul tare al zonei a fost remarcat de multa vreme si la capatul drumului s-a construit un sanatoriu pentru bolile de plamani.
Cum, slava Domnului, am fost scutit de asemenea probleme pana acum, nu sanatoriul e obiectivul plimbarii mele matinale, ci drumul in sine. Acesta urca in serpentine aproximativ 5 kilometri si cu fiecare curba dezvaluie un peisaj tot mai spectaculos, care imi aduce aminte cumva de Elvetia.
Trag de pedale, trag si de plamani, caci m-a cam lasat rasuflarea, Ma opresc sa fac si cateva poze si ma cam ingrijorez pentru capacitatea mea de  a termina tura de la final de saptamana,,,