joi, 14 iulie 2016

Reeditare - Pestera Muierii - Papusa - Ranca - Valea Galbenului - Pestera Muierii, iunie 2016

         Hei, hei, hei, bine v-am regasit dupa o pauza lunga de biciclit si implicit de povestit!
Intreruperea a venit pentru ca m-am decis sa-mi schimb bicicleta cu una construita de mine, iar asta mi-a luat destul de mult timp. Am trecut pe 29", am adaugat suspensie pe spate si un ghidon mai lat, ceva mai potrivit turelor mele.
Cum ma obseda tura partial terminata de la sfarsitul sezonului 2015, m-am decis sa o refac pe traseul optimizat si sa bifez acum obiectivele ratate atunci: Varful Papusa si parcurgerea Cheilor Galbenului la lumina zilei.
Din cauza ploii torentiale de dimineata plecam tarziu din Bucuresti si nici pe drum nu ne miscam prea alert, asa ca abia la 11:30 incepem pedalarea, cu vreo ora si jumatate mai tarziu decat speram eu.
Tinem cursul Galbenului pret de opt kilometri, in amonte. Inclinarea drumului e moderata si astfel avansam mult mai bine ca in toamna, cand am pus bicicletele pe umar cam prea devreme.
Ne bucuram de vreme buna si speram sa o tina asa, in ciuda prognozei care anunta ploi incepand cu orele 13 si pana seara.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Pestera Muierii - Papusa - Ranca - Valea Galbenului - Pestera Muierii, septembrie 2015

        Daca e inceput de toamna, atunci e musai sa vina si o tura in Oltenia, a devenit oarecum o traditie pentru mine.
Cu ochii pe harta am incropit un traseu interesant, ce atinge creasta Parangului in apropiere de Varful Papusa. Punctul de start va fi Pestera Muierii si tot acolo va trebui sa ajungem in aceeasi zi, cu o pauza de masa la Ranca.
Traseul nu e tocmai facil, dupa profil pare sa ne astepte destule zone in care bicicleta trebuie impinsa sau carata, iar timpul petrecut la volan va fi si el destul de insemnat, in jur de sapte ore.
Ca sa ingramadim toate astea intr-o singura zi e musai sa plecam devreme din Bucuresti, ceea ce si reusim intr-o oarecare masura, la 6:30AM intram pe autostrada. 
Astazi voi pedala pentru prima oara pe munte impreuna cu Cornel, un vechi prieten si coleg de facultate.
Pe la 10:30 suntem gata sa dam piept cu potecile inclinate. Necunoscutul imi da niste emotii pozitive, resimtite direct in stomac. Sunt nerabdator sa ajung pe creste, dar ma si tem in acelasi timp de prima parte a traseului, schitata oarecum fortat in afara drumului principal. Am ales varianta asta ca sa evit parcurgerea de doua ori a aceluiasi segment.
Lasam masina parcata in fata scarilor ce poarta turistii catre intrarea in pestera si pornim in urcus usor prin catunul populat in majoritate de tigani. Nu avem nicio problema in a-l traversa si continuam urcarea de-a lungul raului Galbenul. Drumul e un forestier excelent, insa il parasim repede traversand raul ce ne-a insotit pana acum pe partea noastra dreapta. Apa nu e mare si reusesc sa-l trec in sa, fara sa ma ud. Cornel se dezechilibreaza chiar cand ajunge la un metru de mal si isi inmoaie pentru prima data pe ziua de azi pantoful in apa rece. Chiar de pe mal incepem sa impingem serios la biciclete printr-un ogas spalat puternic de ape. Cum nici macar urme de caruta nu sunt pe acolo, nu e foarte incurajator.

duminică, 25 octombrie 2015

Lacurile Cuejdel si Bicaz, august 2015

        O tura ce imi promitea la momentul planificarii ei o perspectiva cu totul deosebita asupra Ceahlaului. Promisiunea fusese facuta de Pinkbike si asta insemna pentru mine doua lucruri: sigur avea sa fie ceva ce merita atentia si sigur nu avea sa fie o tura prea usoara.
Plecam de langa stadionul din Piatra Neamt in directia Garcina, mai intai pe asfalt si apoi pe macadam.  Din drumul nostru se desprind diverse poteci si forestiere. Pink le stie pe toate, le-a parcurs cu bicla sau cu Jeep-ul.
Urcam de-a lungul raului Cuejdiu, nu prea abrupt si fara a intalni pe cineva. La un izvor amenajat ne improspatam rezerva de apa si constat ca am pierdut spray-ul cu piper, spray de care nu ma despart in nicio tura, desi n-am fost nevoit inca sa-l folosesc. Probabil a cazut din buzunarul rucsacului cand am sarit peste un tub de beton cu destui kilometri in urma. Asta e acum, Pink imi zice ca oricum ursi nu sunt, ultimul a fost vazut sau impuscat acum cativa ani si nici stane nu o sa intalnim.
Traseul nostru paraseste drumul forestier si urca pe o poteca in stanga. Avem de travesat un delusor pana la lacul Cuejdel.
Am prilejul sa vad acum (si sa testez) ce poate face un MTB cu asistenta electrica. E fenomenal cum te poate purta acolo unde in mod normal te-ai apuca de impins bicicleta. Mai ca mi-as lua si eu unul daca n-ar fi atat de greu (in jur de 23 kilograme). As fi obligat sa renunt total la traseele in care iau bicla pe umar si parca n-as vrea asta. Poate peste 10-15 ani...
Revenind la traseu, Pink imi atrage atentia la cateva laculate greu observabile din poteca. Sunt ascunse de vegetatie si oglinda lor reflecta verdele padurii. Se pare ca s-au format tot la momentul alunecarii de teren care a format si lacul principal, Cuejdelul.