joi, 11 septembrie 2014

Bisericani - un mini-Transfagarasan al nemtenilor, august 2014

        Dupa un an de pauza de biciclit am planuit o revenire in forta, cu un tur al crestelor Hasmasului. Cum pauza asa de indelungata si efortul intens nu prea stau bine impreuna, am zis sa-mi dezmortesc picioarele cu cativa kilometri in apropierea orasului Piatra Neamt, unde imi petreceam cateva zile de concediu.
Din drumul catre Bicaz, la numai cateva minute dupa ce iesi din oras si lasi in urma pensiunile din zona Ursulet, se desprinde pe mana dreapta o urcare pe asfalt catre satul Bisericani. Desi culmile nu se ridica prea inalt, aerul tare al zonei a fost remarcat de multa vreme si la capatul drumului s-a construit un sanatoriu pentru bolile de plamani.
Cum, slava Domnului, am fost scutit de asemenea probleme pana acum, nu sanatoriul e obiectivul plimbarii mele matinale, ci drumul in sine. Acesta urca in serpentine aproximativ 5 kilometri si cu fiecare curba dezvaluie un peisaj tot mai spectaculos, care imi aduce aminte cumva de Elvetia.
Trag de pedale, trag si de plamani, caci m-a cam lasat rasuflarea, Ma opresc sa fac si cateva poze si ma cam ingrijorez pentru capacitatea mea de  a termina tura de la final de saptamana,,,

joi, 14 noiembrie 2013

Intre Delta si Mare (Dunavatu de Jos - Perisor - Portita), august 2013

        Dunavatu de Jos... E locul unde drumul de pamant strapunge cel mai adanc Delta, in sudul acesteia. Dincolo de el nu mai e nimic... Nimic din lumea cu care suntem obisnuiti noi, cei care ne ducem viata in zbuciumul marilor orase. 
Si tocmai de aceea ma atrage irezistibil acel taram. Vreau sa aflu o cale de a-l descoperi asa cum imi place cel mai mult, din saua bicicletei. Vreau sa trag adanc in plamani aerul libertatii si sa uit pentru o perioada de toate maruntele griji ale vietii de zi cu zi!
Cu harta in brate creionez un plan de evadare si la sfarsit de august simt ca a venit momentul sa-l pun in aplicare. Sotia si So imi vor fi tovarasi.
Conduc pana acolo unde masina nu mai e de niciun folos. Doar apa ne va putea purta mai departe.

miercuri, 31 iulie 2013

Catararea pe vulcan - Terceira (Azore), iunie 2013

        Terceira este o micuta insula vulcanica de 20 pe 30 kilometri, pierduta undeva in mijlocul Atlanticului. Face parte din arhipelagul Azore si se afla la aproximativ 1550 kilometri de capitala tarii, Lisabona.
Anul acesta mi-am petrecut vacanta de vara acolo si am profitat de ocazie pentru a face o plimbare cu bicicleta pe cel mai inalt vulcan, Santa Barbara (1021m).

Cum hotelul oferea gratuit biciclete pentru plimbare, intr-o seara am rezervat una pentru a doua zi. Amuzant e ca aveau doar biciclete de dama, insa si alea aveau doar dimensiune medie/mica.
Ei, macar au compensat dimensiunea mica prin greutatea sporita, 18 kile de fier mort. Adaugand la asta grupul de 7 pinioane, cu cel mare de 28 dinti si rampa medie de aproape 10% pe distanta de 12 kilometri, promiteau o "plimbare" interesanta...
Punctul de plecare l-am ales intr-un mic sat pescaresc Cinco Ribeiras, pe o terasa la cativa metri deasupra nivelului marii. Faleza poarta urmele revarsarilor succesive de lava, care de altfel au si facut ca insula sa se ridice din ocean. De altfel peste tot nisipul plajelor ale culoarea neagra.
Ca o paranteza interesanta, intregul grup de noua insule principale apartine Portugaliei, insa la inceputul secolului trecut a avut loc o eruptie, care a ridicat a noua insulita deasupra apelor. Si cine s-a grabit sa o ia in stapanire? Britanicii... S-au bulucit sa puna primii stetagul pe ea si erau tare mandri de noua cucerire. Insa dupa doar cateva luni o noua eruptie le-a ras de pe fata pamantului mandretea de proprietate.