Strategica-Obarsia Lotrului-Sureanu-Oasa-Valea Frumoasei-Saua Steflesti-Negovanu-Voineasa, septembrie 2011

        Am fost atras mereu de muntii si drumurile din zona Voinesei, drumuri pe care le-am batut de nenumarate ori cu masina, cu ATV-ul, cu bicicleta sau la pas. Astfel revin de cate ori am posibilitatea, ca sa descopar noi trasee, noi peisaje incantatoare.

Acum am planuit o tura "monstru", cu numai putin de 215km lungime si 5240metri ascensiune totala, pe care va trebui sa o inchei in trei zile. Sunt un pic ingrijorat de cifre, dar simt in acelasi timp o provocare din acest punct de vedere. Voi reusi sa o duc la bun sfarasit...?

Plin de speranta ajung joi seara, adica vineri dimineata, pe la orele trei, la Valea Macesului, punctul de start al turei, impreuna cu Corrado, cu care voi pedala pe creste si cu Alex si Eugen, care vor pedala pe asfalt, un traseu ceva mai usor, traseu ce converge cu al nostru in fiecare seara. Monalisa ii va insoti pe baieti cu masina, gata sa-i pescuiasca in cazul in care nu vor mai putea sa pedaleze. Tot cu masina vor merge si majoritatea  bagajelor noastre, astfel incat sa caram cat mai putin in spate, pe bicicleta.

Desi e tarziu si suntem obositi de drum, ne incalzim putin cu ceva afinata si palinca de casa si dormim dusi pana dimineata.

Transfagarasan - Cabana Cozia - Transfagarasan, august 2011

        Din totdeauna mi-au placut turele cu bicicleta in care pleci dintr-o zona a tarii si sfarsesti intr-o alta, aflata la zeci sau sute de kilometri distanta, asta daca ai merge pe drumurile obisnuite.

Am pornit deci din Arefu, ultima localitate din partea sudica a Transfagarasanului, cu gand sa poposim la Cabana Cozia, ce strajuie Oltul de la 1573 metri inaltime, iar a doua zi urmand sa revenim pe malul vestic al Lacului Vidraru.
Diferenta de nivel estimata e una maricica, aproximativ 3700m urcati in 121 kilometri, printre cele mai mari de pana acum. Poate si din acesta cauza echipa e una mai restransa, pedalez alaturi de Corrado, Kokosmin si Costin.ch.
Gasim un loc de parcare bun, in centrul comunei Arefu si suntem gata de drum in jurul orelor unsprezece.

 

Cum oarece nevoi ma mana de la urma, o iau inainte si o tin tot la deal, spre primele tufisuri. Ceilalti ma prind apoi din urma si continuam sa urcam. Tarziu imi aduc aminte sa mai arunc un ochi si pe GPS si constat ca ne-am abatut serios de la traseu, acesta urmand un alt drum, ratat de noi imediat dupa ce am traversat un parau. Insa atunci vedeam doar tufisurile si ma gandeam doar sa ajung mai repede la ele...

Ne facem socoteala ca ambele drumuri merg la deal si se vor intalni ele undeva in culme, asa ca nu ne intoarcem la drumul cel bun.

Numai ca drumul nostru se face din ce in ce mai prost si e tot mai greu de urmarit. Intr-o mica mlastina gasim niste masini offroad impotmolite. Ne-am fi oferit sa-i tractam cu biclele, dar soferii erau ceva mai in varsta decat noi si n-am vrut sa-i suparam, poate, cu glumele noastre.

Turul Deltei Dunarii, iulie 2011

        Ce-i trebuie unei ture cu bicicleta ca sa devina o supertura, o iesire pe care o retraiesti in gand multe zile dupa ce te-ai intors acasa? In primul rand e nevoie de o locatie interesanta, de preferat una in care n-ai mai fost pana atunci, putin umblata, cu un aer un pic misterios. Apoi mai e nevoie de niste prieteni care sa te insoteasca si care sa se bucure alaturi de tine, musai oameni cu care esti pe aceeasi lungime de unda. Cateva zile de asteptare inaintea excursiei stimuleaza imaginatia si cresc interesul.

Premizele au fost indeplinite, iar ce a urmat... Hmmm... O sa vedeti mai jos...

Echipa a tot crescut in saptamana de dinaintea plecarii ajungand in final la noua oameni dornici de aventura, de soare, mare si distractie. Ne grupam in trei masini, Arthur, Marius si Alex in prima, Corrado, Bogdana si Vis-a-Vis in a doua si Iuliyia, Alex (II)  si cu mine in cea de a treia masina.

Drumul pana la Tulcea e destul de lung si avem de pedalat apoi 77 kilometri, dupa care trebuie sa sarim intr-o barca pana la Periprava, cu ceva abatere pe canalele Deltei. Adica o gramada de timp necesar.

Ma trezesc la 2:50AM, dupa ce ma culcasem pe la miezul noptii. Termin de facut bagajele, ii recuperez pe Iuliyia si pe Alex(II) si pe la patru si ceva iesim din oras pe A2. Celelalte doua masini au plecat ceva mai devreme si au ceva avans fata de noi. Stabilim sa ne reunim la intrarea in Tulcea, intr-o benzinarie, unde si gasim masina lui Alex - pe Corrado l-am prins din urma pe drum.

Ne "grabim" catre locul unde traversam cu bacul si reusim sa-l ratam cu vreo patru minute, caci ne pregatim indelung biclele si alegem cu grija ce sa caram in spate.. Nu-i paguba, peste 30 de minute, la 9:00AM e urmatorul. Bun prilej pentru a incepe cum se cuvine miniconcediul nostru, cu o bere la terasa din port.

Pe vas...