marți, 30 august 2011

Transfagarasan - Cabana Cozia - Transfagarasan, august 2011

        Din totdeauna mi-au placut turele cu bicicleta in care pleci dintr-o zona a tarii si sfarsesti intr-o alta, aflata la zeci sau sute de kilometri distanta, asta daca ai merge pe drumurile obisnuite.
Am pornit deci din Arefu, ultima localitate din partea sudica a Transfagarasanului, cu gand sa poposim la Cabana Cozia, ce strajuie Oltul de la 1573 metri inaltime, iar a doua zi urmand sa revenim pe malul vestic al Lacului Vidraru.
Diferenta de nivel estimata e una maricica, aproximativ 3700m urcati in 121 kilometri, printre cele mai mari de pana acum. Poate si din acesta cauza echipa e una mai restransa, pedalez alaturi de Corrado, Kokosmin si Costin.ch.
Gasim un loc de parcare bun, in centrul comunei Arefu si suntem gata de drum in jurul orelor unsprezece.
 

Cum oarece nevoi ma mana de la urma, o iau inainte si o tin tot la deal, spre primele tufisuri. Ceilalti ma prind apoi din urma si continuam sa urcam. Tarziu imi aduc aminte sa mai arunc un ochi si pe GPS si constat ca ne-am abatut serios de la traseu, acesta urmand un alt drum, ratat de noi imediat dupa ce am traversat un parau. Insa atunci vedeam doar tufisurile si ma gandeam doar sa ajung mai repede la ele...
Ne facem socoteala ca ambele drumuri merg la deal si se vor intalni ele undeva in culme, asa ca nu ne intoarcem la drumul cel bun.

Numai ca drumul nostru se face din ce in ce mai prost si e tot mai greu de urmarit. Intr-o mica mlastina gasim niste masini offroad impotmolite. Ne-am fi oferit sa-i tractam cu biclele, dar soferii erau ceva mai in varsta decat noi si n-am vrut sa-i suparam, poate, cu glumele noastre.

Urcam prin sleauri si canale sapate de apa si auzim mereu motoare ambalate in spatele nostru, probabil ceva ATV-uri sau moto enduro. Insa nu ne ajung, unde e mai dificil noi luam biclele pe umar si mergem mai departe, ei insa au de tras din greu.
Pe un tapsan ne inconjoara o haita de caini ciobanesti, vreo doi-trei dintre ei avand dimensiuni respectabile. Sunt agresivi, dar nu exagerat, asa ca luam o pozitie defensiva, cu biclele dispuse in patrat, iar noi in spatele lor. Dupa ce apare ciobanul, dihaniile se linistesc si ne putem continua linistiti drumul.

Dar despre ce drum vorbesc eu? Ca nu prea mai e drum... Mai intai se transforma intr-un sant mocirlos si apoi se pierde cu totul intr-o zona de taiere de padure. Ne croim cu greutate drum printre busteni, buturugi si crengi, cautand sa ne apropiem de drumul trasat pe GPS.




Ajungem in culme si zarim departe, in dreapta-jos, drumul pe care-l ratasem si care e intr-o stare mult mai buna decat cel de care am avut noi parte. Coboram pe biciclete, destul de abrupt si peste pietre si trepte, catre el. Eu pe bucati din astea merg prudent, incet chiar. Costin ma depaseste si se infige cu roata intr-un sleau. Face un salt inalt peste ghidon si aterizeaza in partea dreapta a potecii, de la o inaltime destul de mare. Se aude un icnet scurt urmat de un bang.
Icnetul il scoate Costin, in urma loviturii puternice pe care o aplica umarul pamantului. Din fericire singura urmare e o durere puternica, tratata cu un Nurofen.
Bang-ul vine de la saua care se izbeste si ea violent de pamant, dupa o rotire de 180 de grade in aer. Rezultatul e ca partea dreapta e cu vreo 3-4 cm mai joasa decat stanga, iar pozitia pe ea e caraghioasa rau. Nu avem scule sa indreptam barele de otel, asa ca pana la cabana Costin va trebui sa se chinuie pe ea.
Iesim in drumul forestier, care ne scoate dupa ceva vreme la asfalt. Parca zburam si traversam in viteza cateva sate. Soarele arde destul de tare si ne mai oprim la cate o fantana sau magazin, ca sa ne hidratam. Dupa o urcare nu extraordinar de abrupta, dar parca interminabila, asfaltul se termina si zarim un indicator de interzicere a accesului.
Mai sa fie! Ce-i cu asta aici?
Il ignoram si incepem sa coboram serpentinele. Drumul e din ce in ce mai inierbat si se teremina cu o movilita de pamant de vreo un metru inaltime. In spatele ei se casca un hau de 25-30 de metri. Deci asta era explicatia, drumul a fugit odata cu terenul, intr-o alunecare de proportii. Cateva minute cautam o cale de a cobori, caci jos vedem iarasi drumul. Gasim fagasul unui torent, destul de abrupt si coboram cu biclele pe umar. Suntem jos si avem ocazia sa admiram mai bine alunecarea de teren. Noi ne-am oprit undeva in susul partii dezgolite de vegetatie.

Dupa ce am scapat de acest obstacol il sunam pe ClaudiuXYZ si ne dam intalnire la Dangesti, chiar unde incepe urcare pe Cozia.
Acolo trebuie sa ajungem noi astazi si e trecut deja de orele trei. Era bine daca nu pierdeam atata timp bananaind pe coclauri.


Ne regasim cu ClaudiuXYZ, cu care pedalam prima data anul acesta si o luam voiniceste la deal. De acum avem 18km de urcare continua insumand 1200m diferenta de nivel.

Lipsa de ture din ultima perioada incepe sa-si spuna cuvantul, iar la asta se adauga si mancarea putina pe care am luat-o cu mine. Pur si simplu raman fara energie. Noroc cu Claudiu, care ma serveste ba cu un sandwich, ba cu o prajiturica sau cu ceva fructe. Cu vreo 4-5km inainte de varf nu reusesc sa merg mai mult de 3-400m si trebuie sa ma opresc pentru odihna. E cam frustrant si situatia-mi seamana teribil de bine cu urcarea pe Iezer de acum doi ani, facuta tot dupa o pauza de vreo luna de zile, pauza bine garnisita cu bere si carnati prin Austria si Germania.
Pe ultimii 2-3 km imi mai revin si ne mai oprim doar putin, ca sa facem poze cu varful care e atat de aproape acum.

La orele 20:15 reusesc sa ajung la Cabana Cozia si sa prind un apus superb. La picioare avem Valea Oltului, care se zareste pe zeci de kilometri distanta.






Ii gasim pe Corrado si pe Costin dardaind de frig sub paturi, in camera, caci au ajuns de ceva vreme si au facut greseala sa manance si sa bea bere afara, in frig si vant. Nu cred ca sunt mai mult de 12 grade afara, asta dupa ce la pranz ne-am copt la peste 30.
Incalzit de la pedalat, ma spal pana la brau, afara, la robinet, iar asta imi pune sangele in miscare si ma reconforteaza imediat. Trag de baieti sa se scoale si-i astept cu Claudiu in sala de mese, incalzindu-ne si mai bine de la cate 100ml de coniac Jidvei.
Suntem un pic ingrijorati de Kokosmin, care a ramas in urma, caci a terminat de tot benzina si in ultima bucata a mers pe langa bicicleta. Ne auzim la telefon si ne linisteste, e totul ok, insa mai are ceva de mers. Luam si de mancare, mai luam si niste bere, iar Claudiu isi tot amana momentul plecarii, caci trebuie sa coboare in noaptea asta in Rm. Valcea, maine dimineata plecand la un curs, la Mare.
Initial a zis ca pleaca pe la 9, apoi la 9:30, dar cine ar mai vrea sa plece cand ne simtim asa de bine si tot stam la povesti...?

Pana la urma, pe la 11 o ia si el din loc, la lumina lanternei, bine ca are doar de coborat! Stabilim sa ne sune cand ajunge la masina, la Dangesti, sa stim ca a ajuns cu bine.

Fac si o poza a vaii tinand de trepied cu mana, sa nu mi-l zboare vantul, care incepuse sa sufle ca turbatul.


Ne scurgem apoi catre camera, unde focul arde in soba si e tare placut. Adorm repede, desi afara urla in draci muzica si deodata sunt trezit de telefon. E deja dimineata? Nu... E Claudiu, care a ajuns la masina. Ma uit la ceas si vad ca e 12:15. A mers destul de prudent de a facut asa de mult si aveam sa aflu a doua zi ca lumina farului nu prea l-a ajutat si ca a mers mai mult pe bajbaite, cu viteza redusa. Bine ca a ajuns cu bine!
Si ce bine ca mai am destule ore de somn, ca sunt tare obosit!


A DOUA ZI

O dimineata racoroasa si senina ne imbie din nou la pedalat.
Reusesc sa ma tai destul de adanc la picior in usa de la soba, chiar cand ieseam din camera, si astfel mai amanam cateva minute plecarea, prilej pentru o poza de grup.

 Plecam catre poalele muntelui, planul fiind sa iesim din traseul pe care am urcat ieri, undeva la vreo 3 km de cabana.

Avem trace-ul pe GPS si gasim usor ramificatia. Este insa una destul de putin umblata si ne temem ca se va infunda undeva. Mai pe bicle, mai pe langa ele coboram destul de mult, pana cand drumul ajunge o biata potecuta, care se strecoara printre jnepeni, insa se poate urmari destul de bine pe unde continua. Costin si Kokosmin vor sa ne intoarcem si sa coboram pe drumul principal, eu si Corrado, mai aventurosi si obisnuiti cu genul asta de trasee, vrem inainte. Dam cu banul si iese sa ne intoarcem, insa parca n-am vrea sa renuntam la varianta pe care am apucat. Propun sa ne impartim in doua si sa ne reunim jos, insa Costin are dubii ca s-ar descurca fara GPS, asa ca fara mare tragere de inima ne intoarcem toti si apoi coboram in viteza cei 15 km.
Varianta asta de traseu e una mai lunga si presupune sa urcam destul de mult, pentru a traversa cateva culmi secundare, ceea ce ne intarzie destul de mult fata de plan.
Ne odihnim putin si intr-o coborare rapida trecem de intersectia cu drumul pe care o apucasem initial. Cel putin aici, jos, arata foarte bine si raman la parerea ca era o varianta mai buna sa fi continuat pe unde am inceput.

Scurtam putin traseul initial si dupa Suici ne indreptam direct catre Vidraru, renuntand la bucla prin Gaujani, nefiind nici siguri ca exista cu adevarat drum de legatura cu Valea Topologului.
E foarte cald si se aud tunete indepartate si dinspre Gaujani si dinspre Transfagarasan. N-ar fi prea placut sa ne prinda o furtuna violenta de vara, mai ales ca si cerul s-a innegrit bine la orizont. Profitam de fantanile cu apa ca de la gheata si ne racorim de cate ori avem ocazia.


Fetele din satele prin care trecem ne saluta cu Ciao sau Hello. Probabil mai trec straini pe bicicleta pe aici, iar noi, cu echipamentul nostru, numai a localnici nu aratam.
Costin si Corrado o iau inainte iar eu raman la o intersectie, sa-l astept pe Kokosmin, sa fiu sigur ca o ia pe drumul cel bun. Apoi pedalez ceva mai repede, tot la deal. Peste vreo 10 minute ma suna Kokosmin, a facut pana si n-are pompa. Ii sun si eu pe cei din fata si aflu ca sunt cu 2 serpentine mai sus si apoi ma intorc la Kokosmin. Reparam un snakebite si mergem apoi din nou catre creasta.

Sus reunim gasca si coboram prelung catre Valea Topologului. Ne intalnim cu o femeie care cunoaste bine locurile si ne care ne confirma ca exsta un drum intre Valea Topologului si Vidraru. Entuziasmati de veste nu suntem prea atenti la detaliile pe care ni le da, avem oricum drumul memorat in GPS.
Ajungem la locul unde traseul paraseste raul Topolog si incepe sa urce catre Vidraru, niste busteni aproape blocand accesul. Aici parerile sunt impartite, unii ne spun ca exista drum, altii ca nu. Sa vedem unde ne duce GPS-ul...


E trei si un sfert. Urcam vreo ora pe drumul care este intr-o stare destul de buna. Corrado si Costin o iau iar inainte. La un moment dat aud semnalele GPS-ului, care-mi indica devierea de la traseu. Incerc sa-i sun pe cei din fata, dar n-am semnal. Ma cam umplu de nervi, dar plec dupa ei si-i gasesc nu foarte departe. Ne intoarcem si o luam pe forestierul pe unde am traseul in GPS. Din pacate acesta se pierde in albia unui parau dupa vreo un kilometru doar. Incercam sa mergem prin albie, dar dupa cateva zeci de metri ne dam seama ca e misiune imposibila si ce zarisem eu pe bikemap nu era un drum, ci doar valea pe care curgea paraul. Era chiar mai rau ca in Cheile Pisicii.
A trecut o ora si jumatate de la ramificatia blocata de busteni si ne hotaram sa coboram tot la Topolog si sa revenim la Arefu chiar pe unde venisem cu o zi inainte.

O coborare frumoasa, de viteza, ne mai ridica moralul. Avem noroc si la intersectia minune ne intalnim cu cineva care stie foarte bine zona si are si o harta tiparita. Ne spune ca doar la cateva zeci de metri mai sus de drumul care se bloca in albia paraului exista o alta intersectie, si pe acolo ar fi trebuit sa urcam noi. Curat ghinion! Cand am desenat traseul pe bikemap am vazut ca erau mai multe "drumuri" care urcau si l-am ales pe primul, adica pe unul gresit.
Ce sa facem? Urcam din nou iarasi cei 10 km pe care tocmai i-am urcat si coborat. Offf!!!
Ajungem la rascrucea buna pe la orele 18:00, paradoxal urcand mai usor ca prima data si apucam voiniceste la deal.


In mai putin de o ora atingem culmea, langa o stana si ne intindem pe iarba, sa-l asteptam pe Kokosmin, care soseste cu greu, dupa vreo 45 de minute. E cam la limita puterilor, dar de aici va fi aproape numai de coborat.

La stana intrebam daca nu au ceva branza de vanzare. Suntem asezati la masa si serviti cu branza, urda, ceapa, rosii, ciorba de burta si la final cu lapte. Un adevarat ospat, nu spun cat de bine ne-a mers la foamea pe care o aveam.
Cand sa platim, ni se spune ca nu datoram nimic, sa zicem bogdaproste! Proprietarul stanii a avut 11 copii si doi au murit, iar pentru acestia face in fiecare an pomana la stana, de Sfanta Marie (maine adica), unde invita tot satul si preotii ptr slujba.


Indestulati, multumim pentru masa si ne grabim, cu gand sa nu ne prinda noaptea pe coclauri, insa mai avem ceva de mers si dupa un timp suntem nevoiti sa aprindem farurile.

Pe un intuneric bezna coboram in viteza pe un forestier accidentat pana la Lacul Vidraru. Adrenalina maxima, iar farul (Exposure Maxxd Mk3) si-a aratat utilitatea cu varf si indesat, iluminand drumul ca ziua.
Zarim luminile corturilor de pe malul lacului si curand razbat pana la noi muzica si tipetele petrecaretilor.


Traversam tunelul si suntem pe Barajul Vidraru.

Coboram vijelios serpentinele pana la Arefu si regasim masinile in buna stare. Pe la 12 noaptea intram in Bucuresti, iar maine dimineata PLEC IN CONCEDIU! Ura!

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.

9 comentarii:

  1. Poze superbe; nu stiu unde le-ai facut ca eu nu am vazut in atatea culori nici la fata locului !

    Verifica numele accidentatului ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca te joci putin cu setarile aparatului foto, poti accentua anumite lucruri. ;)
    Am corectat numele, merci.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pana acum super.. asa cu ratraciri cu tot :).. mai putin cazatura colegului ce pare din descriere destul de nasoala.

    Bravo si lui Claudiu ca a reusit coborarea pe bezna doar cu lanternuta aia (am facut traseul si stiu ce drum bolovanos si nasol este).

    Hai cu partea a doua ca suna bine din descriere :)

    PS: baga si mie te rog un link cu farul tau (si cel nou si cel vechi daca se poate) tare sunt curios sa vad 1200 lumeni in actiune; cred ca e direct halogen ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. E un far cu LED-uri.
    http://www.singletrackworld.com/forum/topic/exposure-maxx-d-front-light-mk3

    O sa vina si continuarea, cat de curand :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Faru' al vechi a ajuns la corrado? :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Aha, faru' e la Corrado acum.

    Distractia a fost, ca am scris povestea la timpul trecut si concediul tocmai ce s-a incheiat :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Am vazut eu gresit, farul ala costa in jur de 300 de lire?

    RăspundețiȘtergere