miercuri, 29 iunie 2011

Lacul Vulturilor, iunie 2011

        Anul trecut am fost de doua ori la un pas de a face aceasta excursie, insa, de fiecare data, vremea ne-a stricat planurile. Si ca sa fie si mai frustrant, de fiecare data a fost vorba de alerte false...
Acum ne-am hotarat sa mergem, indiferent de prognoza meteo. Si prognoza arata bine. Inseamna ca avem sanse reale sa ne faca ciuciulete...
Plecam cu doua masini din Bucuresti, impreuna cu Vis-a-Vis, Chibrit, Mutley si Oana. La Colonia Siriu ne intalnim cu patru Buzoieni: Bogdan, Lidia, Bart si Lucian - sper ca am retinut cum trebuie toate numele, caci am problema asta.

Urcusul incepe usurel, pe forestier, imediat in spatele magazinului langa care am parcat. Vremea e buna, parca un pic prea insorita si calda.




Oana e la prima iesire cu bicla si pare sa se descurce destul de bine, desi nu e prea receptiva la sfaturile privind pozitia seii.
In dreapta, printr-o spartura in padure, zarim Barajul de la Siriu, o raritate prin metoda de constructie aleasa, e facut din pamant si de asta are o grosime mult mai mare ca unul din beton.

Auzisem despre drum ca ar avea mult praf si nisip, ceea ce se si confirma, si ca ar fi foarte circulat de motoare si ATV-uri. Pana acum avem noroc si singurul vehicul peste care dam e unul cu 1CP, care nu ridica prea mult colbul.

Din cand in cand ne mai depaseste si cate o masina, dar intr-un ritm acceptabil, scuipam de doua ori si am scapat de nisipul dintre dinti.
Se fac destul de multe popasuri, unul mai prelungit langa o gospodarie de vara si un izvor. Sunt un pic ingrijorat, caci pana sus mai e destul de mult si ca distanta si ca diferenta de nivel.


Inca putin pe drum aproape plat si apoi incepe urcarea mai serioasa.





Asta e gasca, intr-un loc plin de fragute, plin doar inainte de a trece noi pe acolo.




Si pornim iar la deal, drumul devenind din ce in ce mai abrupt si mai prost, o multime de pietre fac bicla sa topaie sub mine, insa nu am mai oprit acolo pentru poze.
Intr-un sleau mai mare, chiar deasupra raului, vis-a-vis se dezechilibreaza, nu mai apuca sa-si scoata piciorul din SPD, asa ca pica pe lateral, chiar peste Lidia. Ce sanse avea sa-l opreasca din cadere?! Intre ei e o diferenta de greutate de inca o Lidia... Pe principiul dominoului se culca la pamant si bicla Lidiei, cu tot cu conducatoare si putin lipseste ca intrega masa de fier si biciclisti sa ajunga in rau.



De unde initial doream sa mancam la lac, suntem nevoiti sa ne oprim intr-o poienita, caci e tarziu si mai avem ceva pana sus. Cum protectia cremei solare nu pare suficienta, se apeleaza si la alte mijloace suplimentare. 

Cu fortele refacute, din nou la drum! Eu ma ambitionez sa ma tin pe bicla, pana aici n-am impins deloc. Ma apropii de un podet de beton gaurit, care are in fata lui o rampa ceva mai abrupta, noroioasa si cu cateva pietre asternute pe deasupra. Apas cu incredere in pedale, insa roata fata imi aluneca pe o piatra, ma dezechilibrez si nu mai apuc sa scot piciorul din prinderea SPD, asa ca iau o tranta de toata frumusetea, pe partea stanga. Mi s-a mai intamplat de multe ori, tot din cauza SPD-ului, insa doar acum am cazut mai rau, cu tibia si genunchiul pe doua pietre, care lasa ceva urme in piele. Ma spal la parau si dau sa plec, insa e imposibil din cauza mustelor si a taunilor, care, atrasi de sange, nu pot fi indepartati decat cu cate un bobarnac. Noroc ca are Bogdan o fasa elastica si eu scot niste leucoplast cu rivanol. Lucian ne arata ca n-a chiulit la cursurile de la facultatea de pompieri si face un bandaj care tine cum trebuie. 
Deocamdata nu pot pedala, ma cam doare piciorul, dar nici nu vreau sa renunt aici, mai sunt vreo 5 km pana la lac, asa ca o iau pe jos.
Cand iesim in golul alpin, o parte dintre noi nu doresc sa mearga mai departe, e deja ora cinci. Lacul trebuie sa fie in spatele crestei din partea dreapta, ar mai fi ceva de mers...






Nu-mi vine deloc sa ma intorc din drum, asa aproape fiind de obiectivul nostru. Ne impartim in doua echipe si plec impreuna cu Bart si Chibrit spre lac. Mai imping vreo 500 de metri bicla si apoi reusesc sa ma sui pe ea si sa pedalez. Acum sunt sigur ca ajungem in timp util la lac si putem cobori pana sa se intunece.




Urcam mai multe delulete, in spatele fiecaruia sparand sa gasim lacul. La un moment dat zarim o mare balta, pe care drumul o traverseaza. Parca e prea mica sa fie asta Lacul Fara Fund. Bart se incumeta sa traca pe bicicleta si se infunda in noroi si apa aproape pana la butuci. Eu si Chibrit facem un ocol si reusim sa o traversam fara sa ne udam. Mai urcam inca o culme si apoi dam de Lacul Vulturilor. Nu e foarte intins si nici foarte adanc, maxim 3.5m, insa arata bine.


Coboram pe malul lui si savuram o bere calda, caci stam doar vreo 20 de minute, n-are timp sa se raceasca. O multime de pestisori inoata pe langa mal, iar daca iti cufunzi un deget in apa se apropie curiosi si il "gusta" usor.

Asta am inteles ca a fost candva un generator eolian. Nu prea-mi dau seama cum functiona, dar arata interesant.

E aproape 6:30 cand pornim catre masini. Piciorul, incalzit, nu ma mai deranjeaza deloc, asa ca ii dam la vale, insa eu si cu Chibrit nu putem tine ritmul de downhill al lui Bart, care ne asteapta in mod repetat.
Chiar si asa reusim sa prindem restul echipei cam pe la jumatatea drumului.
La stana unde ne oprisem la urcare facem iar popas, sa ne umplem bidoanele cu apa. Raman putin socat cand mi se arata starea anvelopei spate, un Continental XKing Supersonic, nou nout...

Ii multumesc lui Bart pentru ajutorul dat in repararea temporara a avariei. Pana jos merg si eu in regim de avarie, cu parere de rau nu mai pot cobori prea repede, o explozie putand aparea oricand.
Tarzior, pe la 10 si un sfert plecam spre casa, iar la 1:30 reusesc sa intru sub dus. Pacat ca azi nu e sambata...
Iar luni am mai descoperit asta, de aceasta data la anvelopa fata...

Asa ca am decis sa schimb marca, de acum voi merge pe Kenda Karma L3R PRO.

Pentru track-ul GPX lasati un comentariu si vi-l pot trimite.

8 comentarii:

  1. Hai ca ati avut vreme buna ;)... si drumul a fost destul de liber. Doar caldura pare ca v-a pus putine probleme.
    Grija mare cu tibia; si eu m-am lovit de nenumarate ori acolo si stiu ca doare al dracu'.

    Despre cauciucurile alea.....WOW!!!.... la cat costa si la renumele marcii e de necrezut ca s-au distrus asa de mult asa de repede.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, vremea a fost excelenta. Seara incepuse sa tune si credeam ca ne uda putin pe final, dar nu s-a intamplat.
    Le-am scris la Continental, dar pana acum n-am primit niciun raspuns. Mai astept.

    RăspundețiȘtergere
  3. N-ai zis tu nimic cum am cazut peste saraca fata care era sa cada-n rapa din cauza mea? :p

    RăspundețiȘtergere
  4. Phii, cum am uitat tocmai de asta...? :)
    E de completat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Noi am facut alt traseu dar tot la acelasi lac cu pesti prosti am ajuns :)
    Sambata ai planuri? un Penteleu ceva? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. S, D, L, M va fi un tur al Deltei, o combinatie de biciclit si barca: Tulcea - Chilia Veche - Periprava - Letea - Sulina - Crisan - Tulcea.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu-i rau deloc. Dar nu e cam cald si cam cu tantari in perioada asta? intreb si eu...
    Abia astept pozele, povestea si traseul:) ca sa avem si noi de unde sa ne inspiram. De-am avea si noi macar vreo 40 de zile de concediu pe an, ce bine ar fi...
    Shine

    RăspundețiȘtergere
  8. Speram la cat mai putini tantari, o sa-i otravim nitel si cu Autan, desi stiu ca are un efect limitat...
    Depinde mult si de an, daca e unul "tantaros" sau nu.

    RăspundețiȘtergere