marți, 2 octombrie 2012

EuroVelo6 - Partea a IV-a: Dunarea, de la Oltenita la Tulcea (Sulina), septembrie 2012

        Desi aproape imi luasem gandul de la a termina Turul Dunarii in acest an, mi s-a ivit o ocazie neasteptata de a-mi lua cateva zile de concediu. Am facut rapid pregatirile si joi dimineata - 20 septembrie - pe la orele opt si jumatate eram in Oltenita, pe bulevardul principal, acolo unde incheiasem precedenta etapa.

Prima Zi (Oltenita - Bac Chiciu - Manastirea Pestera Sf. Andrei) - 129km

Temperatura e placuta pentru pedalat si chiar am parte de soare, in ciuda prognozelor ce anuntau cer acoperit. Sunt optimist, desi acum, spre deosebire de restul traseului Dunarii, o sa biciclesc de unul singur, intalnindu-ma insa pe traseu cu prietena, care va merge cu masina.

Inceputul turei nu e prea spectaculos, traseul urmareste soseaua ce leaga Oltenita de Calarasi, prin lunca Dunarii, rareori avand parte de cate o urcare. 

Asfaltul e in general bun (chiar foarte bun ptr un MTB) asa ca pedalez fara prea multe pauze, asteptand sa se scurga kilometrii.
Prima oprire o fac atunci cand dau cu ochii de imensitatea Mostistei. Am vazut si ceva lucrari de protejare a malurilor lacului, probabil planuiesc sa tina ceva mai multa apa in el.


De cealalta parte a barajului vad Romania cu care nu ma mandresc. O satra tiganeasca isi asternuse corturile fix langa sistemul de irigatii. Nu degeaba au ales locatia respectiva, pentru a fura conductele metalice, cu complicitatea tacita a Politiei (am aflat asta dupa ce m-am intors acasa, dintr-un reportaj TV).


Dupa Bogata fac dreapta, pe un drum de tara, de-a lungul canalului ce varsa lacul Galatui in Dunare.

Sunt vreo sapte kilometri pana la digul Dunarii, pe care planuiesc sa-l folosesc apoi pentru a ajunge la bacul de la Chiciu. Prima parte e intr-o stare foarte buna, insa apoi se strica destul de rau si sunt tentat sa urc pe digul canalului. Sunt atentionat insa de niste baieti din zona ca pe acolo o sa-mi faca rotile ciur o planta cu ghimpi, specifica Baraganului / Dobrogei, si anume Coltii Babei.

Raman pe drumul agricol, desi e foarte prost si ma obliga sa merg cu maxim 10km/h, caci nu vreau sa-mi stresez prea tare tija de la sa, pe care e prins portbagajul.
Pe digul Dunarii drumul e mult mai bun. Umbra e binevenita.

Am ales varianta asta fara asfalt pentru ca scurteaza drumul cu vreo 8-9km, dar mai ales pentru ca nu-mi place deloc drumul ala monoton de dupa Calarasi.
Un utilaj ciudat, actionat de un tractor pe senile, dintr-o singura trecere transforma o parloaga intr-un camp gata de insamantat. Nu ma pricep eu prea mult la agricultura, insa cred ca rolul rezervorului rosu e de a imprastia ceva erbicide, astfel incat buruienile taiate sa nu reincolteasca.

In ciuda offroad-ului am avut un ritm destul de bun, ajutat si de relieful relativ plat. Astfel, pe la orele 12:30 sunt deja imbarcat pentru a traversa la Ostrov. Am pus bicicleta pe masina, pentru a nu mai plati separat bilet si pentru aceasta. Am parcurs 70 de kilometri si ma gandesc sa lungesc etapa planificata initial a se sfarsi la Manastirea Dervent, peste doar 18 kilometri. Prognoza meteo pentru maine e foarte rea si ar prinde bine o etapa mai scurta. Sunt vesel ca azi totul merge conform planului.

Dupa debarcare incep dealurile acoperite de podgorii, cu rampele lor de piatra cubica.

Observ ca multe bucati de drum au fost asfaltate proaspat. Asta e bine pentru fundul biciclistului, ma gandesc in special la cei ce merg pe cursiere, dar parca se pierde ceva din farmecul zonei. Insa deocamdata au ramas suficiente bucati si de piatra cubica.
De la departare zaresc o piatra iesita din pavaj. Pe masura ce ma apropii pare ca se si misca. Iata "piatra" umblatoare:

Din varful unui deal am o perspectiva larga asupra Dunarii. Este foarte scazuta din cauza secetei din aceasta vara. Se profita de acest lucru pentru a se exploata pietris din albie. Pe urmatoarea urcare ma depasesc de cateva ori cu un camion vechi, ce trage din greu bena plina.

Pe margine drumului sunt localnici care incearca sa-si vanda productia de struguri. Cumpar de la o batranica doua kilograme, doar cinci lei. De departe cei mai gustosi struguri pe care i-am savurat vreodata.

Vizitez Manastirea Dervent, unde doream initial sa ma cazez. Apreciez linistea si lipsa aglomeratiei de weekend sau din preajma sarbatorilor religioase.
 

Am parcurs deja 90 de kilometri, e devreme si nu sunt obosit deloc. Urmatoarea cazare posibila ar fi la Manastirea Pestera Sfantului Andrei, peste 40 de kilometri. Plec deci mai departe.
Sunt placut surprins in continuare de calitatea drumului. Inainte de Baneasa stiam ca e o urcare prin padure, pe un asfalt distrus. Acum e coala de hartie.
Urc-cobor, iar urc si iar cobor. Inainte de Negureni e o coborare lunga, numai buna pentru un final de etapa. Putin inainte de Ion Corvin urmaresc indicatoarele catre manastire si fac dreapta. Dupa inca patru kilometri ajung la destinatie.
Si aici aceeasi atmosfera linistita si relaxanta.
Atentie, spre deosebire de Dervent, unde se asigura cazare si au un numar destul de mare de locuri, la Sf. Andrei nu se ofera in mod obisnuit gazduire turistilor. Am avut noroc cu Maica Varvara, care ne-a oferit o chilie temporar libera.


Dusul fierbinte ma reconforteaza imediat. Cei 129 km parcursi azi parca nici n-au fost. Vizitam si Pestera Sfantului Apostol Andrei, despre care se spune ca a fost cel care ne-a crestinat pe noi, romanii.




Suntem chemati la masa. Mancam ceva deosebit, zacusca si ardei umpluti cu carne de peste. Desi suna ciudat, au fost deliciosi.
Toaca suna la orele opt pentru rugaciunea de seara.

Ne hotaram sa mergem si noi. Suntem singurii vizitatori. Un moment deosebit este al Psalmilor Judecatii, cand singura lumina aprinsa ramane doar a celor doua lumanari in raza carora se face citirea.
Lasam obstea sa continue rugaciunile, iar noi ne retragem in chilie. Cerul e plin de stele si la fel suntem si noi de speranta ca si maine vom avea vreme buna.



A Doua Zi (Manastirea Pestera Sf. Andrei - Cernavoda - Harsova) - 100km

Peste noapte aud un sunet care in general imi gadila placut auzul, insa nu si acum. E o ploaie deasa, zvarlita de vant in geamul ferestrei. Rafalele sunt destul de puternice si de rau augur pentru ziua de maine. Sper ca pana dimineata sa treaca.
In  zori imi sare in ochi cerul plumburiu, cu nori grei si foarte josi. Vantul nu s-a potolit deloc, ba chiar sufla si mai tare. Sa nu dai un caine afara din casa!

Luam micul dejun tot la manastire. Omleta, zacusca, dulceata, lapte si un ceai fierbinte. Sorb de el cat mai mult timp si ma felicit pentru decizia de a prelungi etapa de ieri.
Pana la urma tot trebuie sa ma echipez si sa ies in ploaie. Prognoza nu s-a inselat, din pacate.

Deocamdata ma simt foarte bine, incotosmanit in echipamentul antiploaie, cu suprapantaloni, protectii de pantofi, gaeaca si cagula goretex. Nu simt nici frigul nici umezeala.
Dau drumul la GPS si-mi arata 15 grade, insa la fiecare minut se mai pierde cate unul, pe masura ce se adapteaza de la temperatura camerei la cea exterioara.
Ies la drumul national si apoi fac dreapta spre Ion Corvin. Urmeaza o rampa lunga si destul de abrupta, ce ma incalzeste bine. In varf constat ca temperatura reala e de doar 8 grade, iar vantul ce biciuie ploaia din fata sau din stanga-fata incepe sa ma raceasca de cum am incetat sa pedalez. Nicio speranta de a scapa de ploaie azi, tot orizontul e acoperit de nori. Ma bucur insa de drumul pustiu.


Ma deranjeaza curtile tiganesti, cu gardurile franjuri, prin care mai mereu tasneste cate un caine agresiv. E prima oara cand am ars o talpa grozava de bocanc in botul unuia ce alerga disperat dupa mine. S-a oprit imediat dezorientat si s-a intors de unde a venit, sigur nu se astepta s-o incaseze asa. M-am simtit razbunat  pentru precedentele fugareli si am scos spray-ul cu piper la indemana, pentru asemenea viitoare intalniri. Din fericire n-a fost cazul sa-l folosesc.
Pe langa Rasova soseaua  se apropie din nou de Dunare. Inca o statie de pompare pentru agricultura zace, imensa, lasata sa rugineasca si sa fie vandalizata. Cablul de alimentare cu energie electrica a fost furat.

Ploua in continuare si vantul ma seaca de energie. Prefer sa nu ma uit la vitezometru, ci ma concentrez sa pastrez o cadenta constanta, indiferent de panta sau de rafale.
Si fluviul a imprumutat culoarea cerului.


Inca sunt protejat de umezeala, dar simt ca transpiratia nu se mai usuca asa cum trebuie prin membrana gecii imbibate de ploaie.

Oricat de bun ar fi echipamentul, isi are totusi limitele lui. Pe la pranz decid sa iau o pauza si sa-mi schimb geaca si bluza de pe dedesubt. Sunt ude leoarca, insa nu mi-a fost frig deloc. Le pun la uscat in masina caci stiu ca geaca de windstopper nu va fi la fel de eficienta impotriva ploii si va trebui sa o schimb din nou mult mai repede ca pe cea de goretex. 
In acest timp trec pe langa noi doi cicloturisti, unul pedaland pe o bicicleta ce seamana izbitor cu semicursierele alea vechi, rusesti. E doar in pantaloni scurti, dar nu pare sa sufere prea tare. Aflu ulterior ca sunt elvetieni veniti cu treburi in Romania si pedaleaza pe traseul Dunarii, de la Bucuresti la Tulcea. Desi sunt destul de invarsta, mananca rampele de parca nici n-ar fi. Bravo lor!


In zona Cochirleni niste dealuri dracoase ma intrebuinteaza un pic si ce e mai frustrant e ca pe coborari de 6% trebuie sa dau pedale la greu, ca sa nu fiu oprit de vantul ce bate din fata. Am senzatia chiar ca e mai usor la deal, cand sunt ceva mai protejat de vant.
De dupa un deal apare centrala atomoelectrica de la Cernavoda, iar dincolo de ea se vad prin pacla zeci de generatoare eoliene.

Iesirea din oras prevesteste profilul pe care-l va urma drumul in continuare. Se urca nenumarate delusoare cu unicul scop de a cobori apoi catre urmatorul delusor. Si vantul ma agaseaza din ce in ce mai tare. Cand vine rafala trebuie sa retrogradez cateva pinioane pentru a tine constant ritmul.
Ajung la cetatea Capidava,  pe care ma multumesc sa o admir de pe sosea. Arata mult mai bine ca acum 30 de ani cand am trecut pe aici. Imi pare ca au mai si reconstruit putin zidurile.


Ma schimb din nou de geaca si bluza, sunt ude, iar acum parca ma incearca un pic si frigul. Noroc ca celalalt rand de echipament e deja uscat. Stau vreo jumatate de ora in masina scuturata serios de palele de vant, sa mananc si sa ma relaxez. Astazi chiar mi-a fost de mare ajutor ca am avut suportul acesta cu mine.
Intre Capidava si Topalu am iarasi parte de o zona valurita. Am facut cam 75 kilometri pana acum, dar vremea neprielnica si dealurile m-au obosit mult mai tare ca in ziua de ieri, desi atunci am parcurs o distanta aproape dubla. Cred ca intr-o zi obisnuita acesta ar fi un traseu ideal de plimbare sau antrenament pentru cei carora le plac catararile. Astazi insa nu.
Renunt sa mai fac poze, m-am plictisit sa tot ascund aparatul sub geaca si apoi sa ma opresc sa-l scot afara. Tot ce-mi doresc e sa se sfarseasca mai repede etapa asta, sa scap de ploaie si de vant.
Ma apropii de Tichilesti. Aici voi iesi de pe Eurovelo6 pentru cativa kilometri, pentru a ma caza la Hanul Morilor, la intersectia cu drumul european ce duce la Constanta. Moara se vede de la departare, insa nu se misca nimic pe acolo. Intru in curte si imaginea e dezarmanta, totul e inchis! Fir-ar sa fie, si am tot asteptat in zadar inainte sa plec un raspuns la intrebarea pusa pe forumul de ciclism local despre locatia asta! Sunt acum obligat sa ajung la Harsova, care e la 17 kilometri departare, n-am alta alternativa de cazare.
Apuc pe European si abia acum incepe cosmarul, vantul are spatiu de desfasurare mult mai mare si bate cu furie. Nu am mai mult de 10km/h, dar ii dau inainte. Ceea ce pune capac sunt TIR-urile, majoritatea depasindu-ma destul de aproape si zdruncinandu-ma foarte tare. Sunt prins ca intr-un cleste intre acestea si marginea drumului proaspat asfaltat si suprainaltat. N-am vazut pana acum o sosea lasata in asa hal, cu o difrenta de 30-40cm intre asfalt si pamant.
Cand mai aveam doar 7 kilometri imi dau seama ca ma ambitionez prosteste si risc fara rost continuand pe acest trafic intens, ce ma scutura viguros, mai ales ca se lasa si seara. Chiar nu inteleg de ce nu ma depaseau tirurile la o distanta mai mare, ca loc aveau destul, iar eu eram foarte bine semnalizat, cu stopul aprins geaca si husa de rucsac reflectorizante. 
Pun bicicleta pe masina si caut cazare. Mi se recomanda doua pensiuni la iesirea din Harsova, spre pod. Doua bombe! Prima cica are dus, dar e incalzit de soare si, cum azi soarele n-a incalzit pe nimeni...
A doua, la fel de dubioasa, macar are apa calda. Ne cazam cu 60 de lei camera, la etaj. Se urca pe o scara metalica exterioara, foarte ingusta, peste care se varsa streasina. Nu mai conteaza, oricum sunt leoarca. Mai greu e sa caram sus si bicicletele.
Macar mancarea la restaurantul de la parter e ieftina si gustoasa. Dupa ce ne indestulam ramanem sa bem o bere si observam langa noi un alt biciclist (avea casca langa el). Il invitam la masa noastra si aflam ca il cheama John, e olandez si vine de la Viena, tot pe Eurovelo6. E un tip de treaba si ramanem ceva vreme la povesti. Barfim putin vremea si relieful Dobrogei si stabilim sa ne vedem si maine seara, caci si el planuieste sa se opreasca tot in Macin.
Ma culc cu gandul ca daca tot a fost asa de exacta prognoza meteo ce zicea ca azi va ploua toata ziua, sper sa nu se dezminta nici cea de maine, care anunta terminarea ploilor.


A Treia Zi (Harsova - Macin) - 90km
 

Prin fereastra patrunde o lumina cenusie, iar vantul agita de zor o tabla din acoperis. Privesc afara si ma intorc multumit in pat, desi e cerul e acoperit, nu mai ploua.
Impachetez bagajele si repet echilibristica pe scari, coborand cu bicicletele in brate.
In scurt timp ies din oras si parasesc drumul european aglomerat. La orizont norii se sparg, vantul bate in continuare, dar nu asa de turbat ca ieri, iar temperatura e in crestere. Numai semne bune.

Drumul e liber, iar urcarile si coborarile sunt acum o placere. Ajung intr-o zona deluroasa foarte puternic erodata de ape, care au reusit sa creeze un relief mai putin obisnuit. O vie parasita, aflata la baza movilelor, imi ofera cativa ciorchini gratis.




Urmez un indicator catre Cetatea Beroe. Dupa cateva sute de metri mai gasesc unul care-mi arata spre o movila. Nicio poteca, nicio indicatie clara de continuare a drumului. E o cetate invizibila. Dezamagit, ma intorc la drum si renunt sa mai caut alte "atractii" de acest gen.

In Ostrov parca a cazut bomba atomica. Toate casele de pe stanga drumului sunt devastate. In timp ce le pozez un localnic ma lamureste despre ce s-a intamplat. In urma cu sapte ani s-a rupt digul iar Dunarea, aflata la vreo 1 kilometru departare, a ajuns furioasa pana aici. Sinistratii au fost stramutati pe un deal, in dreapta drumului.




In departare apar Muntii Macinului, cu crestele lor ciudate, stancoase, desi nu sunt mai inalte decat dealurile subcarpatice. De cand i-am vazut pentru prima oara acum un an, m-am indragostit de ei si sigur voi reveni aici pentru ceva ture MTB.

Drumul e absolut pustiu si imi permit sa fac niste poze cum de mult mi-am dorit, lasand aparatul linistit pe asfalt, pe timer. Doi-trei kilometri in fata si in spate nu se vedea nicio masina.



Inainte de Peceneaga e o urcare destul de lunga, care ma rasplateste insa cu un punct de belvedere. Renunt si la geaca si pantalonii lungi caci intre timp a iesit si soarele. E alta viata acum!



De fapt de aici si pana la Macin sunt cele mai frumoase peisaje ale acestei parti a turului si printre cele mai reusite de pe intreg parcursul Dunarii.
Un indicator ma informeaza despre existenta unor trasee marcate, numai bune pentru turele MTB planuite. Retinut asta!

Langa Varful Priopcea (410m) traversez un nou "minipas" si sus raman ceva vreme admirand succesiunea culmilor. Arata tare bine.






In departare se vede Hanul "La Greci", unde am mancat pe saturate anul trecut, la finalul Turului Deltei .



Din pacate la han nu au si cazare, mergem mai departe, catre Macin.



Un "Uluru"local...

 In oras sunt destul de neplacut impresionat de proportia de "conationali". Desi e sambata seara, nu cred ca o sa hoinarim prea mult pe strazi. Multe masini conduse de negri, "gatite" de nunta, dau ture in sus si in jos pe strada principala, doar ca sa ambaleze motoarele si sa claxoneze.
Gasim hotelul, Turist se numeste, si ghinion! Avem nunta la parter! La intrebarea daca din camera se aude muzica, receptionera ne raspunde zambind:
- Se cam aude, n-o sa prea dormiti!
- Pai bine, tanti, cand am facut rezervarea nu puteai sa ne spui de muzica asta gratis?!?
Oricum nu prea aveam alternative la cazare in zona, dar macar sa fi stiut ce ne asteapta...
Hotelul e curat, renovat relativ recent, dar cu spirit de economie la finisaje. O suta de lei camera dubla.
Vrem sa mancam ceva si iesim sa cautam un restaurant. Chiar in fata hotelului dam de John, care venise special sa ne anunte ca nu se va mai caza la Turist, cum vorbisem cu o seara inainte, si sa nu ne facem griji pentru el. Ce frumos din partea lui!
Aflam ca si la pensiunea unde sta el (de care nu stiam ca exista pana atunci) e tot o nunta. Iar el e si mai norocos ca noi, a dat peste o nunta tiganeasca.
Cautam un alt restaurant, aflam ca ar mai fi doar unul singur, Magnolia, si, cu inima stransa ne indreptam pe jos spre el. Sa vezi fatalitate, si acolo era o nunta!
Deja ne cam chioraiau matele si parca n-aveam chef de conserve. Ne intoarcem la hotel, luam masina si plecam, impreuna cu John, la Hanul Greci. Pana acolo sunt doar 11km. 
Ajungem la greci si de departe zarim o mare de masini cu fundite pe ele. Ce poate sa insemna altceva decat o nunta?
Ha, ha, curat ghinion!
Suntem salvati totusi de un chelner, care ne spune ca mai au inca un salon, unde putem lua masa.
John vrea ceva traditional si-i recomand un Ciolan afumat, cu fasole. Il udam cu un vin rosu si iar ne intindem la povesti, pana dupa miezul noptii. 
La hotel vibra podeaua in rezonanta cu membrana de la subwoofer. Macar nu canta manele!



Ultima Zi (Macin - Tulcea) - 74km

Pana la 6 dimineata n-am pus geana pe geana. Durea oboseala, dar nu puteam adormi. In conditiile astea nu ne-am ridicat din pat inainte de 9:30, oricum urma ultima etapa, nu foarte lunga.
La iesirea din Macin, din varful unui deal se poate zari Dunarea.
.
Tot urcand si coborand trec prin Jijila, Garvan si Vacareni. In dreapta apar din nou crestele Macinului, vazute acum de pe cealalta parte a lor si ceva mai in departare decat ieri.

Cunosc bine drumul, l-am mai facut de cateva ori cu masina, insa acum e prima oara pe bicicleta si ma incanta si mai mult cu nenumaratele lui "cocoase" de traversat. Fiind duminica am parte si de un trafic lejer.




Un indicator spre spitalul Tichilesti ma face sa ma intreb daca aici e celebra leproserie. Imi promit sa caut pe Internet informatii la intoarcerea acasa si se pare ca presupunerea a fost corecta.

Peisajul devine tot mai spectaculos, stancile ajungand pana la marginea drumului, cred ca la Isaccea.

S-a facut destul de cald, ciclocomputerul imi arata 32 de grade la soare, mai ca regret frigul de vineri. Glumesc, desigur, insa pe urcari imi cam firbe capul in casca. Aceasta e o bucata a celei mai lungi dintre ele.

Spre Somova am parte de o coborare lunga si frumoasa. La baza ei ies din deal stanci contorsionate. Desi era atat de placuta plutirea fara efort, strang franele pentru cateva poze. 


Destul de devreme ajung la portile Tulcei. Nu mai resimt deloc oboseala noptii nedormite. Traiesc bucuria ca am ajuns foarte aproape de finalul Turului Dunarii.

Cum la ora asta nu mai sunt vapoare catre Sulina, ne cazam si iesim la un tur al orasului. Incepem cu portul, pentru a afla la ce ora va pleca maine prima cursa. Din pacate abia la orele 13:00. Cum va fi luni, si Acvariul va fi inchis. Ramane sa-l vizitam miercuri, cand ne vom intoarce.
Plimbarea pe faleza, in lumina apusului, e agreabila. Daca n-ar fi fost mirosul de la canalizarea ce se varsa direct in Dunare, as fi zis ca a fost chiar placuta.


Ne auzim la telefon cu John (olandezul) si aflam ca s-a cazat exact acolo unde planuiam noi sa luam masa, pe insulita de pe lacul Ciuperca. 
Arata foarte bine hotelul si restaurantul sunt proaspat renovate, iar masa si bautura sunt chiar mai ieftine decat ne-am fi asteptat. Iar daca asa ni s-au parut noua, va inchipuiti ce fericire era pe John.
Totusi John nu era chiar pe deplin fericit, caci in etapa de azi s-a trezit cu o viespe intrata sub ochelari si care l-a intepat chiar de pleoapa ochiului drept. Acum acesta e atat de umflat incat nu mai poate vedea deloc cu el. Asta imi aminteste de patania asemanatoare a lui Ombun, din tura de anul trecut. Insa el a fost mai norocos, fiind intepat in obraz, nu s-a umflat asa de tare.
Se pare ca in aceasta seara ne vom desparti de acest olandez simpatic,  asa ca sarbatorim finalul turului cu un vin rosu.
Maine noi plecam spre Sulina, iar John planuieste sa mai stea una-doua zile in Tulcea. See you, John!


Sulina - Sfarsitul Povestii
Avand timp berechet pana la plecarea navei rapide, ne sculam tarziu si pierdem apoi vremea prin port. Biletele costa 60 lei de persoana, iar pentru biciclete ni se cer 10 lei de bucata. Le ancorez bine pe acoperisul navei.

Mai e timp si pentru o bere la terasa de pe malul apei. Drumul dureaza cam o ora, cu o singura oprire, la Crisan, navigand cu o viteza de croaziera de 64km/h.
Portul Sulina e destul de pustiu, se cunoaste ca sezonul turistic de anul acesta s-a cam incheiat.

Ne cazam la Vila Alga, situata la jumatatea drumului dintre Centru si Plaja, chiar langa Bazinul Mic (un port pentru ambarcatiuni mai mici). Camera dubla costa 90 de lei pe seara, conditii bune, cu o terasa la etaj, cu vedere frumoasa catre barcute.


Anul acesta n-am vazut marea si am un chef nebun de o baie in valuri. E soare si cald, sper ca apa sa nu fie prea rece. Plaja e pustie, doar vreo cativa straini, majoritatea sositi pe biciclete. Pana aici s-a putut pedala.

Am ajuns la capatul calatoriei ce a insumat aproximativ 3200km. Mi-ar fi placut sa fi avut suficient concediu incat sa-i pot face dintr-o singura bucata. Insa si fragmentarea pe trei ani a avut farmecul ei. De fiecare data am putut retrai bucuria si emotiile planificarii traseului, alcatuirii echipei, pregatirii bagajelor si a restului lucrurilor marunte, ce dau farmec unei asemenea ture.
Daca tot am vorbit de participanti, am pedalat cu placere alaturi de: 1QGiq, Ombun, Gigix, Borcan, Mihaita, Marilena, Alex si Arthur.
Totul s-a desfasurat intre aceste doua momente. Am ochii umezi, insa dau vina pe vantul ce sufla cu putere dinspre larg.


Cu obiectivul indeplinit, parcam bicicletele intr-un foisor de lemn, pe plaja, ca sa protejam angrenajele de nisipul spulberat de briza. Incercam sa intindem un cearsaf, insa in doua secunde e plin de nisip, asa ca renuntam.
Apa pare rece la inceput, dar dupa un minut nu-mi mai venea sa ies afara.
Ce bine ca n-au inchis inca terasa de pe plaja!

Stam la soare pana spre asfintit, cand incepe sa se faca frig. De data aceasta, cu ajutorul unui localnic, gasim si mormantul piratului, pe care l-am ratat in Turul Deltei, de anul trecut. 

Seara o petrecem la restaurantul Marea Neagra, de departe cea mai buna optiune din Sulina. 
Storceacul de sturion ne incanta inca o data, iar felul la felul doi alegem tot peste.

Ziua urmatoare tocmim o barca. Vrem sa ajungem chiar la Gurile Dunarii si sa vedem Golful Musura. In drum spre port mai tai de pe lista un obiectiv pe care l-am ratat doi ani la rand din cauza ca ajungeam mereu lunea, cand este inchis. E vorba de Muzeul Farului Comisiei Dunarii. De sus se vede si o parte a Golfului Musura.





Dunarea este indiguita pe o buna bucata, patrunzand destul de adanc in mare. Acest lucru s-a facut pentru ca senalul navigabil sa poata fi mentinut la o adancime optima si nu umplut de mare cu nisip. Astfel, in interiorul digurilor apa are multi metri adancime, iar in afara lor nu trece de brau.
Aici se sfarsea pamantul cu ceva vreme in urma. Acum farul e parasit.

Statia meteo, accesibila doar pe apa.

Noul far.


Ultimii metri ai digului si locul de varsare in mare.



Un fenomen extrem are loc cum treci de dig. De unde in interiorul canalului apa nu se unduia deloc, in afara acestuia te surprind niste valuri foarte mari, mult mai mari decat cele din restul marii. Explicatia este ca valurile vin din larg, iar Dunarea le impinge de la baza in sens invers miscarii lor. Astfel se inalta foarte mult si au tendinta sa faca creasta. Noi le-am prins pe la 2-3 metri, insa barcagiul ne-a zis ca trec si de 10 metri, cand e furtuna si nici chiar navele mari nu mai pot traversa zona in acele conditii.
Oricum senzatia a fost deosebita, mai ales cand a fost nevoit sa intorca barca, iar un val ne-a lovit piezis... A fost ceva adrenalina acolo.
Din Bratul Sulina se desprinde un mic canal spre Golful Musura. Se poate inainta pana la vreo 10 metri de varsarea in marea. Apoi apa devine prea mica. O multime de pasari sunt adunate aici.

In continuare am avut parte de o adevarata zi de vara la plaja. 
Spre seara am vrut sa vedem cat de mult se poate merge pe dig cu bicicletele. Am ajuns pana la Bazinul Mare, unde puteau ancora chiar si nave maritime.

Desi drumul mai continua, noi am fost nevoiti sa ne intoarcem. In fiecare roata aveam infipti intre 10 si 20 de spini, Coltii Babei. Cum smulgeam cate unul se auzea un suierat mic, insa era sigilat rapid de solutia antipana (Notubes). Am ajuns acasa pe bicla, insa acolo a trebuit sa mai bag ceva presiune in anvelope. Pana s-a sigilat a pierdut ceva presiune. Cealata bicicleta, neavand solutie in roti, s-a ales cu pana pe spate. A fost totusi avantajata un pic de cauciucurile ceva mai groase, iar spinii din roata de fata nu au ajuns la camera.

Seara, tot la Marea Neagra o petrecem. Recomand saramura de Lufar. Excelenta!

In urmatoarea dimineata plecam la rasaritul soarelui spre Tulcea, cu nava catamaran, ceva mai ieftina decat rapida, insa si mai lenta. Avantajul ei e ca iti poti petrece timpul pe puntea descoperita si sa admiri in voie locurile pe unde mergi.





Probabil vor mai trece niste ani pana voi mai reusi sa fac o tura asa de lunga, insa cu siguranta se va repeta candva.
SFARSIT.


Traseu de bicicleta 1855376 - powered by Bikemap 

10 comentarii:

  1. Felicitari pentru tura si descriere. La cat mai multe astfel de reusite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc. Nu stiu cat de curand voi mai putea face o tura atat de lunga (sper totusi ca inainte de pensie :) ), dar sigur vor mai fi!

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc!
    Si tie un an dupa asteptarile tale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Salve Vlad!
    abia acum vad ca ai fost pe un traseu pe care l-am facut si eu si sunt tare curios de o chestie astfel: cum e drumul de la canalul dintre Rasa si Bogata? din ce am studiat pe harti, pana la Dunare se pare ca ar fi bun, dar de acolo inainte nu se vede prea bine si pare intrerupt din loc in loc.
    Vanturi bune!

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut!
    Daca te referi la drumul pe langa canalul Bogata pana la Dunare si apoi pana la bacul de la Chiciu, e ok. Mai rea e o portiune de pe langa canal, era foarte valurit si tremura bicla rau. Pe langa Dunare e ok sau cel putin asa era cand am fost eu. Incomparabil mai bine ca intre Giurgiu si Oltenita.
    A, sa mergi neaparat pe drumul agricol de jos si nu sus pe dig! Acolo e plin de Coltii Babei si o sa faci sigur pana.

    RăspundețiȘtergere
  7. chiar la acel canal mă refeream. foarte bună informația asta!
    mulțam fain!
    -
    PS: de o tură pe stânga Oltului ai fi interesat?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ptr Olt deocamdata nu prea mai am timp. Am facut deja vreo 2 ture pe acolo, iar acum am deja ceva planuri. Merci de invitatie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Congratulations in a great web-site and a good tour report.
    I am planning to follow EV6 Part IV in June with my friends from the Hannover Bike Boys.
    We planning an additional loop into Moldava as part of the tour.
    Is there some way I can contact you directly with some questions?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Thank you.
      You can e-mail me at vgoncear75 at yahoo dot com

      Ștergere