vineri, 15 iulie 2011

Turul Deltei Dunarii, iulie 2011

        Ce-i trebuie unei ture cu bicicleta ca sa devina o supertura, o iesire pe care o retraiesti in gand multe zile dupa ce te-ai intors acasa? In primul rand e nevoie de o locatie interesanta, de preferat una in care n-ai mai fost pana atunci, putin umblata, cu un aer un pic misterios. Apoi mai e nevoie de niste prieteni care sa te insoteasca si care sa se bucure alaturi de tine, musai oameni cu care esti pe aceeasi lungime de unda. Cateva zile de asteptare inaintea excursiei stimuleaza imaginatia si cresc interesul.
Premizele au fost indeplinite, iar ce a urmat... Hmmm... O sa vedeti mai jos...

Echipa a tot crescut in saptamana de dinaintea plecarii ajungand in final la noua oameni dornici de aventura, de soare, mare si distractie. Ne grupam in trei masini, Arthur, Marius si Alex in prima, Corrado, Bogdana si Vis-a-Vis in a doua si Iuliyia, Alex (II)  si cu mine in cea de a treia masina.
Drumul pana la Tulcea e destul de lung si avem de pedalat apoi 77 kilometri, dupa care trebuie sa sarim intr-o barca pana la Periprava, cu ceva abatere pe canalele Deltei. Adica o gramada de timp necesar.
Ma trezesc la 2:50AM, dupa ce ma culcasem pe la miezul noptii. Termin de facut bagajele, ii recuperez pe Iuliyia si pe Alex(II) si pe la patru si ceva iesim din oras pe A2. Celelalte doua masini au plecat ceva mai devreme si au ceva avans fata de noi. Stabilim sa ne reunim la intrarea in Tulcea, intr-o benzinarie, unde si gasim masina lui Alex - pe Corrado l-am prins din urma pe drum.

Ne "grabim" catre locul unde traversam cu bacul si reusim sa-l ratam cu vreo patru minute, caci ne pregatim indelung biclele si alegem cu grija ce sa caram in spate.. Nu-i paguba, peste 30 de minute, la 9:00AM e urmatorul. Bun prilej pentru a incepe cum se cuvine miniconcediul nostru, cu o bere la terasa din port.
Pe vas...


De partea cealalta, la Tudor Vladimirescu, intalnim Dobogea de poveste, cu drumuri prafuite si sacagii.



E canicula asa ca exploatam fiecare petec de umbra intalnit. Pedalam in ritm lejer si glumim din orice, e multa voie buna cu noi. 
Sunt putin ingrijorat de Alex, care e la prima lui tura, pana acum nu mersese mai mult de 40km intr-o zi, si aia pe asfalt, azi avand de parcurs aproape dublu, pe un drum destul de neconfortabil. Pare totusi sa nu aibe probleme deosebite. 


Drumul in sine nu are nimic spectaculos, bratul Chilia pe langa care inaintam ni se arata destul de rar. 
Ajungem la Ceatalchioi, saracie mare pe aici. Ne depasesc nenumarate masini de teren ajunse aici direct din cimitirele din Marea Britanie. Toate au volan pe dreapta si probabil nicio taxa platita pentru ele. Drept e ca si la cum arata drumurile in zona, parca nici mie nu mi-ar fi venit sa dau vreun ban.


Dupa Ceatalchioi peisajul seamana izbitor cu o zona dintr-un parc national din Croatia prin care am trecut in tura de pe Dunare.

La Pardina se imputineaza rezervele de apa si tot cautand un magazin, iesim din localitate. Ma intorc impreuna cu Alex(II) sa facem aprovizionarea pentru toata lumea. Mergem vreo doi kilometri pana la chiosc. La intoarcere o luam pe dig, e mai bun drumul, ne recomanda asta un localnic. Ajungem unde ne asteptau ceilalti si aflam ca Vis-a-vis a plecat dupa noi, dar pe drumul principal... Sper sa nu piedem plimbarea cu barca din cauza intarzierilor. 
O iau inainte, cu Corrado si Bogdana, ca sa gasim drumul si lasam semne in urma noastra, crengi infipte in pamant, desi la cat de gros e praful, se disting cu usurinta urmele rotilor. 
Dupa vreo 20 de minute ne suna Iuliyia, a sosit si Vis-a-vis, ne urmeaza si ei. Ii asteptam langa ferma Tatanir, unde incepe o bucata de vreo doi kilometri de drum recent pietruit, foarte greu de inaintat pe el pe bicicleta.
Iesirea pe dig e binevenita, caci drumul de pamant e mult mai bun. Nu apuc sa ma bucur foarte mult de el, roata de spate e desumflata bine. Stiu si de ce, cand m-am intors la Pardina, ca sa iau apa, n-am fost atent si am calcat peste cioburile unei sticle sparte.
Dau roata jos si vad ca dintr-o taietura de vreo 3 mm iese solutia antipana. Agit usor solutia, pun un deget deasupra taieturii si gata, s-a sigilat. Alex ma ajuta sa montez inapoi roata si pornim in urmarirea restului grupuilui. Probabil sunt deja departe...

Ii gasim insa la nici 300 de metri, stau la umbra. Ma suna si Vis-a-vis, care e ceva mai in fata si-mi zice sa coboram de pe dig, la marginea ogorului e un drum mult mai bun, de pamant tasat, mergi pe el ca pe asfalt...
Pana in Chilia Veche mai sunt doar doi pasi. In sat gasim o carciuma, "Macul Rosu", unde ne racorim in asteptarea barcii. Langa noi se mai "racoreste" si un localnic ce poarta pe fata urmele adanci ale specificului traiului in aceasta zona, cu ce are el mai important: soarele si alcoolul.



XTR, carboane, tubeless, grame... Ce-s alea? Ce rost au ele?!?

Primim telefonul ca barca e aproape si ne indrepta spre port. Ne prajim la soare vreo jumatate de ora si apoi apare si ambarcatiunea noastra. Acolo trebuie sa ne intram toti noua, cu tot cu bicle?!? Hmm... Si daca ne ingramadim totusi, nu se scufunda?


Ei bine pluteste, si ne asezam destul de confortabil, mai putin Marius, care nestiind sa inoate, se aseaza cu teama direct pe fundul barcii, refuzand bancuta. Il tine putin insa fobia, mai tarziu doar in picioare sta in barca. In spatele barcii Alex face show.


Inaintam spre Periprava, mai intai pe bratul Chilia si apoi pe canale din ce in ce mai inguste. Vrem sa vedem astfel Delta adevarata, cu stuf, pasari, nuferi si pesti ce plescaie zgomotos apa.





La un moment dat se opreste motorul barcii, implicit ramanem fara carma si ne afundam in crengile de pe marginea canalului.

Canalele se ingusteaza din ce in ce mai mult, ne aplecam cand trecem pe sub trestii, iar barca isi ia avant inainte de a traversa poienite de nuferi, cu elicea scoasa din apa. Un nou avant si ne oprim suspendati. Apa e prea mica, noi suntem prea grei. Marche-arriere si alegem un nou canal. Vreo 2 kilometri pe acesta si plimbarea se termina in acelasi mod.
Revenim apoi in canalul principal. Deja se insereaza si tantarii incep sa atace. Apogeul il ating la debarcaderul din Periprava, unde ajungem pe intuneric bezna. Deasupra si imprejurul nostru e mai ceva ca in bombardamentele asupra Dresdei. Mii de tantari ataca in disperare. Autan-ul n-are efect, plesniturile nu au efect. Pana debarcam bicicletele suntem la cheremul vampirilor insetati de sange.
Sarim pe mal si disperati ne aruncam pe biciclete, sa pedalam, nu conteaza unde, doar sa scapam de hoardele atacatoare. Ajungem la verii Iuliyei si ne adapostim intr-un foisor protejat cu plasa antitantari. E ceva mai bine ca afara, dar nu scapam de tot decat dupa ce aprindem o spirala. Efectul e instantaneu, bietii tantari cad din zbor.
Vine pestele rasol, cu mujdei, vine si palinca. Dupa o baie buna ma retrag la somn, prea putin am apucat sa dorm in ultimele zile. Petrecaretii mai raman o vreme in foisor, sa termine palinca.

Am dormit lemn pana dupa noua dimineata si ce bine mi-a prins!
Iesim la un butic, sa aprovizionam pentru drum si, cand dam de bancuta umbrita din fata lui, nu rezistam tentatiei si a ne racori cu niste beri. E foarte cald afara si pare tot mai evident ca nu are rost sa plecam la drum acum, mai ales ca nu avem dacat vreo 30 de kilometri de parcurs astazi.
Ne intoarcem acasa si mancam ceva de pranz, ceva usor: icre de peste, rosii, castraveti, ceva salam uscat. Se pleaca apoi la baie in Lacul Nebunul. Pe mine ma cam doare capul, asa ca zic pas si mai trag inca un pui de somn.
Spre orele 17:00 trebuie sa o intindem, desi e tot zapuseala. Ne luam la revedere de la gazdele noastre si pornim in forta pe drumul nisipos spre Padurea Letea. Cate unul coboram sau cadem de pe bicicleta, dupa caz, pe masura ce nisipul devine tot mai adanc si mai afanat.






Pana la intrarea in Letea am timp sa experimentez diverse abordari ale mersului pe nisip si o gasesc pe cea mai de succes: pe foaie mijlocie, ca sa nu patineze prea rau si nici sa nu balanseze de la prea multe pedale, cat mai in spate in sa, pentru a nu incarca fata si viteza, sa n-apuce sa se infunde. Din cand in cand apasam mai tare pedalele smulgand in acelasi timp roata fata din nisip. Si musai sa nu se roteasca ghidonul, schimbam directia aplecandu-ma in lateral. Astfel rar am mai coborat apoi de pe bicla, insa efortul e cam mare.
Ajungem si la Letea, care arata interesant, insa parca ma asteptam la mai mult.



Ascundem bicicletele in iarba inalta si intram in padure, ca sa vedem dunele de nisip. Sunt doar cu Marius, Iulia si Alex. Restul au luat-o inainte, pe drumul catre Sulina, si nu ne-au mai auzit cand i-am strigat sa se opreasca. Poteca e blocata de o mare balta, care nu pare a putea fi ocolita. Noroc cu un bustean cazut peste ea. Alex se incumeta primul s-o traverseze. Eu scot aparatul foto, sa facem un filmulet ptr youtube... Din pacate ptr youtube, nu se intampla nimic spectaculos si toti traversam fara vreun incident.
Nici dunele nu sunt chiar extraordinare, dar totusi merita vazute.


Trec in viteza pe langa o cireada de vaci si tauri. Unul dintre ei ma priveste pe sub gene si bate din picior. Oare chiar am suficienta viteza? Sper sa nu aflu.
Reunim gasca si continuam tot prin nisip pana la C.A Rosetti, unde ne oprim pentru o inghetata si un suc. Am parcurs doar cativa kilometri, insa drumul rau i-a facut sa para mult mai multi.

Stim ca ultima traversare cu barca la Sulina ar fi in jur de orele 20:30, iar daca tinem ritmul de pana acum, avem sansa sa o pierdem. Fac, impreuna cu Iulia si Vis-a-vis, o mica echipa de recunoastere, care sa mearga inainte si sa sechestreze barcagiul pana ajunge si restul plutonului. Mergem repejor si ne indeplinim obiectivul. Dupa vreo 15-20 minute vin si ceilalti si ne impartim in doua, barca nu e suficient de mare pentru toti.






A doua echipa are parte si de un moment de adrenalina. La plecarea de la debarcader carmaciul a intors prea tare motorul, barca s-a inclinat pana la o palma de suprafata apei, moment in care se aude barcagiul zbierand disperat: ECHILIBRATI!!!!
Cazarea e la cateva zeci de metri de port, foarte ieftina (80 ron camera de 4 paturi) si curata.
Facem dus, ne schimbam hainele, ne parfumam (cu Autan) si iesim la restaurantul Marea Neagra. La recomandarea unui prieten luam "storceag" de sturion, adica o ciorba alba, cu mujdei, de departe cea mai buna (si scumpa, 15 lei) ciorba pe care am mancat-o vreodata.



Si apoi gratar de stiuca, cu mamaliguta si mujdei. Si vinul casei, alb, la carafa, bun, foarte bun.
Pe la doua dimineata ajungem si pe plaja, vrem sa facem baie in mare si cum nu aveam costumele de baie cu noi...


Apa e foarte calda si te imbie la balaceala. In intuneric observam un fenomen ciudat. Pe cuvant ca nu era de vina bautura si nici iarba n-am fumat...
Ce se vedea? Daca misti usor mana in apa, apar mii de stelute in jurul ei, iar daca te misti mai energic, lumineaza de-a binelea. Sunt ceva alge, viermusi, habar n-am ce, care produc electroluminiscenta. Am mai vazut asa ceva doar pe Discovery. E intuneric bezna, pe cer sunt milioane de stele, la fel si in mare. De la departare se vad petele de alburii unde inoata fiecare, iar cand intru alergand in apa, vad sageti de lumina cum se indeparteaza de mal. Sunt pestisorii ce fug speriati din calea mea starnind si ei focul sub apa.
Nu ne mai vine sa iesim afara si nici nu o facem vreo ora, pana cand ni se face totusi frig. Ii gasim pe cei care nu au facut baie motaind pe sezlonguri.


Pe la trei si jumatate raman doar eu cu Alex si cu Marius. Vrem sa vedem Rasaritul, oricum nu mai e decat un pic mai mult de o ora pana atunci. Dar ce ora! La patru apar primii tantari. Dau cu si mai mult Autan, insa nu are aproape niciun efect, ne plesnim peste pielea expusa, ne ridicam, alergam, ne retragem pe terasa, totul fara succes. Alex se jura ca nu mai calca in Delta, injuram ideea de a ramane pe plaja, ne descarcam si noi nervii cum putem.
Odata cu rasaritul se potolesc si zburatoarele si putem urmari in liniste cum se ridica Soarele, era sa zic din apa, dar nu, se ridica de dupa dig...








Cu ochii mijiti de somn apucam drumul spre casa si abia dupa vreo 10 minute intalnim un taxi care ne lasa in fata portii.
Proprietarul ne aratase unde tine cheia asa ca intram fara probleme in curte. Cand sa intram si in casa, usa e incuiata si aici nu stim unde e cheia. E abia sase dimineata, asa ca nu batem in usa, ca sa nu trezim toata casa, mergem la geamul uneia din camerele noastre si batem usor. Batem inca o data, si inca o data. Nicio miscare... Noroc cu bancutele din foisor si cu balansoarul de alaturi. Pana ma intorc de la baia din curte, afara deja se sforaie.

Las aparatul foto pe masa si ma intind pe cealalta bancuta. Spre orele 10 mi s-a facut si mie poza urmatoare.

Dupa noaptea agitata ma trezesc spre orele 10:30, cand deja e zapuseala si soarele arde tare. Am ratat marea de dimineata, insa e un bun prilej de leneveala si stat la taclale.
Spre orele 17:00 ne urcam pe biciclete si ne indreptam catre plaja. In drum vrem sa vizitam muzeul din far. Dar ghinion, e luni si e inchis. E al doilea an cand ajung aici si nu reusesc sa vad Sulina de sus.
Ne oprim pe plaja si ochim o berarie ambulanta. Ne racorim mai intai in mare si apoi cu bere la pahar.





Apa e foarte calda si o multime de delfini se zbenguie langa noi. Inoata la nu mai mult de 10-15 metri de oameni, iar unii sar cu totul afara din apa, exact ca la delfinariu. Sunt un spectacol pentru toti de pe plaja. Intru in apa si incerc sa ma apropii usor de ei, insa pastreaza distanta. Glumesc cu cei cativa porniti in urmarirea delfinilor, sunt mana in mana cu rechinii, astia sunt momeala, ne atrag in larg, ca sa ne chelfane ceilalti...

Fundurile lor si fundurile noastre...



Stam pana tarziu la soare si apoi vizitam cimitirul tuturor religiilor. Imi doream sa vad mormintele de pirati, insa presat de inserare si tantarii veniti odata cu ea, nu reusesc sa le gasesc. Vad in schimb mormite ortodoxe, de rit vechi, catolice, evreiesti, intr-o ciudata alaturare de natii si religii. Pe pietrele funerare sunt inscriptii in romana, greaca, engleza, germana si rusa.







Seara contiuam petrecerea tot la restaurantul Marea Neagra. Daca aseara ne servise un turc pus pe glume, acum avem o chelnerita cu piept generos si bine expus. Baietii incearca sa faca poze cand ni se scrie nota. Astept sa vad ce a reusit Marius...


Terminam bautura, cam terminam si banii. Ne ducem la culcare mai devreme, maine la sapte dimineata pleaca vaporul din port si e musai sa fim pe el.

Si chiar cand se pregateau sa ridice puntea de la vas, dam si noi navala calare pe biciclete. Nava, privita de aproape pare si mai mare decat o vazusem in ziua precedenta. Ma asteptam sa fie vreo vechitura ruginita, dar e in stare foarte buna, cu termopane, mocheta, aer conditionat si balustrade nichelate. Compartimentul de stocare a bagajelor e generos si acolo ne lasam bicicletele. Gasim una deja depozitata, cu cadru de inox, care arata foarte bine. Aflam ca e a unei austriece in jur de 50 de ani, care a facut traseul Eurovelo6 de una singura. Tot de una singura a fost si prin Himalaya si prin alte locuri exotice. Stima!


Lasam biclele si iesim pe punte. Soarele diminetii e bland cu noi si un curent usor de aer ne racoreste placut. Inaintam destul de repede, in jur de 21km/h imi arata GPS-ul. Dupa tura asta parca si cei mai rotunjori sunt mai supli, nu?

Echipa completa.



Pe punte ne intalnim cu niste baieti care facusera un tur cu caiacele, culmea, sunt aceiasi cu care ne-am intalnit si acum doi ani la Gura Portitei. Povestea turului lor e aici: Tura Tulcea - Sulina iulie 2011 .
Curand vine prima escala, la Crisan. Initial planul era sa incepem sa pedalam de aici, insa mai aveam de traversat un canal si n-am vrut sa ne mai complicam cu alta barca, deci am luat biletele pana la Gorgova, adica pana la urmatoarea statie.

Debarcam si urmam drumul prafuit de pe dig. Sunt sleauri destul de mari, insa pentru MTB-uri nu pun nicio problema.


Din cand in cand ne tragem la umbra cateunui palc de copaci si reunim grupul. Iulia gaseste o bere uiata pe fundul rucsacului si o pasam de la unul la altul. Nu ma omor dupa berea cu lamaie, insa acum imi pare tare buna.



Langa Maliuc trecem pe langa o casuta foarte reusita, o imbinare de elemente moderne, de confort, cu elemente ale stilului traditional din Delta. Se vede lucrarea unui arhitect aici.



Cand pe dig, cand pe drumul de la marginea campului, pedalam sub soarele din ce in ce mai arzator. La orizont apar si ceva nori, stim ca dupamasa o sa fie furtuna, insa speram ca va incepe dupa ce terminam plimbarea.
La Partizani ne oprim la un butic, chiar in locul unde a (fost) naufragiat Rostock-ul. Un monument simplu, dar impresionant,  marcheaza acest loc unde s-au pierdut vieti omenesti pentru ranfularea vasului trantit de ucrainieni aici cu scopul de a bloca navigatia pe Canalul Sulina si de a ciuguli si ei ceva banisori din devierea traficului pe Bratul Chilia.

La Nufarul trebuie sa traversam cu bacul Canalul Sulina. Cand asteptam sa ne imbarcam trece prin fata noastra un hotel plutitor, cum am vazut o multime in tura de pe Dunare. E unul din seria cu nume de compozitori, Vivaldi. 


De partea cealalta a apei incepe asfaltul, dar si dealurile, care ne solicita un pic mai mult fortele. Jumatate de grup se bazeaza pe intuitie si alege sa faca stanga la asfalt, gresit, ca au luat-o catre Mahmudia. Rezolvam problema pe telefon si pornim cu totii in directia cea buna.
Dupa Malcoci vine o urcare prelungita, din varful careia se zareste Tulcea. Ne hotaram sa mergem si la monumentul ce domina orasul.

Cu ochii pe GPS (Birds Eye) vad o scurtatura si ies de pe drumul principal. "Strada" Dobrogei e doar cu vreo 20 de centimetri mai lata ca ghidonul.

Urcam dealul monumentului si punem aici punct turei pe bicle. A fost una deosebita!




La terasa vrem sa si mancam, insa nu avem noroc, intarzie prea mult masa, iar noi ne-am hotarat intre timp sa prelungim excursia si cu o plimbare cu masina prin Macin si Cheile Dobrogei. Vom manca la Greci, e un restaurant renumit acolo.
Drumul Tulcea - Braila e superb si e in stare foarte buna. Mi-ar placea sa si pedalez pe acolo. Deocamdata sunt fericit ca sunt in masina, caci se porneste o rupere de nori. Numai bine, ne curata si noua biclele de praf.
Descopar Muntii Macinului, care desi scunzi, tociti, creeaza un peisaj de vis.




Pe la 6:30 plecam de la Greci, unde intr-adevar am mancat foarte bine, si ne grabim sa ajungem pe lumina in Cheile Dobrogei. Problema e ca nimeni nu a mai fost pe acolo si desi incercam sa ne informam de la localnici despre drumuri, nu cred ca nimerim cea mai buna varianta, prin Casimcea si Sarighiol Deal (DJ222), caci avem parte de peste 40 de km de drum impuscat rau de tot. Inaintam asa de greu incat riscam sa ajungem pe intuneric in Chei. Ar fi culmea, ca dupa atata chinuiala sa nici nu le vedem.

Chiar la inserare reusim sa fim acolo, dar intr-un car de nervi. Am luat si un sant plin cu apa cu rotile de pe dreapta, de am crezut ca am spart jantele. Din fericire n-a avut urmari.







De partea cealalta a Cheilor, spre Medgidia, soseaua e incomparabil mai buna. Iesim pe autostrada si spre orele 1AM, miercuri, intram in Bucuresti.
Nu conteaza ca o sa-mi ia o saptamana ca sa recuperez oboseala acumulata, a meritat fiecare minut de nesomn!



Bike route 1121637 - powered by Bikemap 



Bike route 1121647 - powered by Bikemap 



Bike route 1123379 - powered by Bikemap 

20 de comentarii:

  1. Asta da tura!!!

    Asa plimbari sa tot faci, mai putin caldura si tantarii... dar toate au farmecul lor pana la urma, doar esti in delta.

    Astept si restul zilelor, chiar sunt curios pe unde ati bagat plimbareala.

    PS: de la palinca v-au mai muscat vampirocii? :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa e, a fost una dintre cele mai reusite ture de pana acum.
    Ai dreaq tantari, cred ca erau generatie d'aia dependenta de alcool, la cat sange de lipovean au supt... :))
    Doar spiralele alea de se aprind, de la Raid, aveau efect asupra lor, in rest ciu-ciu.

    RăspundețiȘtergere
  3. referitor la chestiile electroluminiscente...sunt niste alge care devin fosforescente cand bagi mana si o misti in apa; ele mai exista si in zona 2 mai - vama veche, unde de altfel e si rezervatie

    eu stiam ca se gasesc doar in 2 mai - vama veche; se pare, insa, ca se gasesc si in delta; e un fenomen foarte interesant :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru tura! am citit cu mare interes caci de multa vreme vreau sa ajung si eu prin zona.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc.
    E musai de inchiriat barca (cu ghid localnic) si de mers pe canalele Deltei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte faina tura. Imi pare rau ca nu am reusit sa ajung si eu. Chiar imi doream sa vad Delta Dunarii. Merita refacuta aceasta plimbare pe dunare.

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut,
    Ca sa vezi ce mic e internetu' asta : recunosti personajele ? :
    http://www.barcaholic.ro/f33/tura-tulcea-sulina-iulie-2011-a-2228.html

    Foarte frumos postul. Ne-ati inspirat asa ca de data asta o sa facem si noi traseul vostru, ramane sa ne vedem in Delta, voi cu caiacele si noi cu bicicletele ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce tare!
    S-a vazut ca nu numai Internetul e mic, ci si Romania e mica. Ne-am intalnit de doua ori in doi ani, total intamplator. Salutari!

    @Doc: Ti-am zis ca o sa fie misto... ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Ultima parte si mai frumoasa ;)
    Keep going!

    RăspundețiȘtergere
  10. Bravo,Delta e frumoasa tare.Uite si de la noi o expeditie in Delta pe apa,in septembrie o facem din nou.
    aici poze de la expeditia de anul trecut
    http://ionpescarul.blogspot.com/2010/09/expeditie-bratul-sfgheorghe-pina-la.html
    aici filme de la expeditia de anul trecut
    http://ionpescarul.blogspot.com/p/expeditie-delta-2010.html
    Anul trecut nu am participat,anul asta ma duc mort copt.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am vazut si pozele voastre. Foarte frumoase, iar ciorba aia la ceaun arata demential.
    Am ajuns si eu la Sf. Gheorghe, tot cu bicicleta, de la Sulina plecand, acum doi ani.
    Mi-a placut teribil plaja aia imensa si salbatica.

    RăspundețiȘtergere
  12. abia acum am reusit sa termin articolul asta si imi pare rau ca nu am putut sa vin si eu, mai ales ca pe Iuliana si pe Alex ii cunosteam, deci mergeam cu prieteni si voiam si sa fac traseul...
    dar, tot il voi face!
    pana atunci, spre sa ne intalnim la vreo iesire mai pe aici, pe langa oras sau la vreuna mai lunga, gen VV sau Trans...
    Un an 2012 Nou si minunat!
    Gabi.GMC

    RăspundețiȘtergere
  13. La Multi Ani, Gabi!
    Sigur vor mai fi cateva iesiri interesante si in 2012. Tinem aproape.

    RăspundețiȘtergere
  14. Salut. Ati facut o tura super si cred ca sa cunosti Delta pe bicicleta este aproape la fel de frumos ca si din barca.
    M-ar interesa si pe mine cateva detalii,eu planificandu-mi o tura pe bicicleta in zona pentru lunile urmatoare. Am gandit urmatorul traseu:
    Ziua 1:
    Bucuresti-Tulcea ( tren/ masina )
    Tulcea-Sf.Gheorghe ( vapor )
    Sf.Gheorghe-Sulina ( bicicleta 34km )
    Ziua 2:
    Sulina-Periplava-Sulina ( bicicleta 66km )
    Ziua 3:
    Sulina-Gorgova ( vapor )
    Gorgova-Tulcea ( bicicleta 41km )

    M-am documentat foarte mult legat de drumuri si cazari etc,insa nu prea stiu preturile ca sa stiu cam la cati bani m-ar duce o astfel de aventura 3 zile.
    As vrea sa stiu cam cat costa:
    1.traversarea de la Sulina de pe un mal pe altul de persoana+bicicleta
    2.cat ati dat de la Sulina la Gorgova de persoana+bicicleta cu vaporul
    3.cat ati dat pe bacul de la Nufarul de persoana+bicicleta
    4.de la Sulina la Sf.Gheorghe de persoana+biciclta cu vaporul

    Multumesc anticipat. La multi ani si astept raspunsul tau.
    Ture frumoase in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut.
      Fata de cat costa benzina pana la Tulcea restul sumelor nu sunt asa de mari. Traversarea canalului la Sulina e ceva de ordinul 2-3 lei, cu tot cu bicla. La fel si la Nufarul. Sulina-Gorgova era 15 lei + 10 lei bicla. Nu cred ca exista cursa directa intre Sulina si Sf. Gheorghe. Doar cu escala in Tulcea, caz in care e scump si pierzi mult timp, vreo 2 zile. Insa din context totusi cred ca te intereseaza Tulcea-Sf Gheorghe. Asta e 37 sau 50 lei + bicla, vreo 15 lei. 50 e cu catamaranul, ca merge mai repede. Cursele sunt rare, nu stiu daca sunt macar una pe zi... Pe relatia Tulcea-Sulina sunt si particulare rapide (1 ora, fata de 3 sau 5), vezi daca merg si la Sfantu. Bafta!

      Ștergere
  15. Salut. M-ar interesa si pe mine sa traversez Dunarea de la Chilia Veche la Periprava cu o barca cu motor locala ( 2 persoane + 2 biciclete ). Stii cumva unde ar trebui sa caut sa rezolv rapid problema? Ai vreun numar de contact sa pot negocia inca de acasa?
    Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut.
      Nu am un telefon, dar cred ca gasesti usor la o cautare pe Internet.
      Cand am mers noi s-a ocupat altcineva de barca. Eu am un numar de la cineva din Delta, insa nu stiu daca e rentabi pentru voil, nu e chiar din zona. L-am folosit de la Dunavatu la Perisor. Numarul e postat chiar in topicul respectiv, puteti sa-i puneti o intrebare. Succes!

      Ștergere
  16. intre chilia veche si periprava este si cursa regulata, o gasiti pe saitul navrom, de vreo doua ori pe saptamana parca, singura problema e ca trebuie sa-i dai pedala pentru a fi la ora patru la debarcader. si pretul e ceva de genul 15-20 de lei. omul probabil ca si-a facut tura, informatia ramane pentru alti doritori. faina tura. daca mai ajungeti prin sulina un loc de cort pentru un calator ofer si eu in curte, pe prieteneala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiam de cursa, Calin, insa am preferat cu barca pentru ca am mers si pe canalele secundare.
      Avantajul a fost ca eram multi si nu a fost scumpa inchirierea. Altfel cursa Navrom probabil e o alternativa mai buna.
      Multumesc de info si pentru oferta de gazduire.

      Ștergere