luni, 4 octombrie 2010

Masivul Iezer, august 2009


        Iata-ne in fata unei mari provocari, ceva ce ne doream de mult timp, o tura pe creasta Iezer-Papusa, o tura grea, cu diferenta mare de nivel si cu un traseu nu tocmai clar de urmat.
Ne intalnim la locul stabilit, in Campulung, cu Vali si Edi, oamenii locului si cu veteranul ClaudiuXYZ. 
Pornim sa pedalam plini de entuziasm in jurul orelor sapte, la inceput mai lejer si apoi din ce in ce mai abrupt.
Trecem de Leresti, iar la barajul Rausor facem stanga, pe drumul forestier care ocoleste lacul.

Rrucsacul, care a fost pregatit in ideea de a fi cat mai usor, se dovedeste a fi totusi cam greu... Daca am mai fi adaugat cortul si sacul de dormit, cum am vrut la inceput, nu cred ca aveam sanse sa ajungem sus cu ele in spate. Hotaram de comun acord sa dormim la Refugiul Iezer.
Ascensiunea intentionam sa o facem pe Portareasa, piciorul exterior al potcoavei masivului, apoi pe un drum forestier, peste Iezerul Mic si sa coboram la refugiu dupa amiaza.
Vacanta de doua saptamani petrecuta in Germania si Austria, cu carnatii si berile lor, atarna greu in picioare si abia reusesc sa ma tin de restul grupului. Nici drumul nu ma ajuta foarte mult, urca abrupt si in continuu, fara o clipa de respiro.

Iesim in golul alpin si ne oprim sa admiram valea din spatele nostru, insa nu ne place deloc ce vedem. Un nor negru se apropie amenintator. Se aud tunete infundate si vedem bicele fulgerelor cum stralucesc pe fundalul intunecat. Locul unde suntem acum nu e deloc potrivit pentru a fi prins de o furtuna cu descarcari electrice. Ne e confirmat si de cele cateva cruci intalnite pana acum, pe care am apucat sa citim in treacat: "cioban trasnit impreuna cu turma sa...", "familie surprinsa de fulgere...".
Uitam de oboseala si marim ritmul, sa nu fim ajunsi de la urma. Atingem creasta si ne mai linistim un pic, pana la refugiu nu mai e mult, am scapat.




De la Crucea Ateneului se vad in dreapta-jos Lacul Iezer si refugiul omonim, destinatia zilei de azi.
Imi cam tremura picioarele de la efort, insa nu ne oprim, caci ploaia e inca pe urmele noastre.



Abia ce ne parcam bicicletele si ne spalam un pic in apa inghetata a lacului, ca si incepe sa toarne. E o rupere de nori. Stam in usa refugiului si privim afara. Curand incepe si piatra. Daca ne prindea pe drum, nu ne-ar fi facut foarte fericiti. Avem si o mostra vie a vijeliei atunci cand intra in adapost un grup de cativa baieti si fete, uzi pana la piele. Din fericire inauntru e facut focul si e cald, insa conditiile sunt cam austere, preferam cortul, daca-l aveam la dispozitie.
In curand reapare si soarele, oferindu-ne un curcubeu superb deasupra Pietrei Craiului.






Un timp total in prima zi a fost de 8 ore, in care am avut 1920 de metri total ascensiune si doar 420m de coborare.
Ce a urmat a fost ca rupt din comediile mute: multa lume ingramadita pe priciurile dispuse pe doua nivele, cu mirosuri grele si caldura in exces. Prost inspirat, aleg un loc de pe nivelul superior si ma coc la propriu din cauza sobei supraincalzite. Bine "dispus", un colocatar continua sa arunce lemne pe foc, in ciuda protestelor celorlalti. Incerc sa adorm, dar acelasi colocatar, si mai bine "dispus" are chef de glume pe care doar el le apreciaza. O tine asa pana spre orele 1 noaptea, imun la rugamintile sotiei si prietenilor. Apoi adoarme brusc si ne ofera cel mai porcesc concert de sforaituri pe care l-am intalnit vreodata. Iar la 5:30 noi trebuie sa ne sculam, ca avem drum lung maine...
In viata mea nu mai dorm la refugiu, a fost prima si ultima oara!





A DOUA ZI

        Azi urmeaza sa facem tura turelor, sa ajungem pe varfurile Iezerul Mare si pe Rosu.
Plecam la orele sase, hotarati sa nu ne prinda ploaia de dupamasa. Ascensiunea de la refugiu in creasta o facem pe de-a dreptul, nu mai urcam pe poteca marcata, care ne-ar fi intors un pic din drum. Mare greseala, caci urcusul pieptis, peste stanci, nu da deloc bine cu bicla pe umar. Iar eu sunt dintre cei avantajati acum de greutatea redusa a calutului. Chiar si asa, gafai din greu si ma chinui la fiecare pas, caci e foarte abrupt.

Odata ajunsi in creasta se lasa ceata, una deasa, de vezi doar la cativa metri.
Continuam pana pe Vf. Iezerul Mare (2462m) unde ceata face imposibila continuarea drumului. Stam cocotati pe o caciula stancoasa, care coboara abrupt in toate directiile. Dar care e cea de urmat si care se termina in prapastie? Nu putem spune, caci nu vedem decat maxim 4-5 metri. Trebuie sa se subtieze un pic ceata. Asteptam infrigurati o pala de vant, care sa ne deschida drumul si peste 30 de minute avem o revelatie, de doar 2 secunde, dar suficient ca sa stim incotro sa pornim.




Vantul continua sa bata si apare chiar soarele. Traversam o creasta stancoasa si destul de ingusta, care leaga Iezerul Mare de Rosu si avem parte de un fenomen optic rar, "Efectul Gloria". Ne vedem umbra reflectata pe norul de sub noi, umbra insotita de un halou ca un curcubeu.
Ceata se rdica de tot si sub noi ramane doar Marea de Nori.













Un filmulet realizat pe creasta dintre cele doua varfuri:

Suntem acum pe Varful Rosu (2469m) si avem la picioare toata potcoava Iezer-Papusa, iar Fagarasii se zaresc si ei un pic mai departe.

De la Rosu drumul continua prin Curmatura Oticului (2000m). Coborarea de pe varf e ceva criminal de facut cu bicicleta in spate si cu placutele SPD atasate la pantofi, numai pe stanca, peste bolovani imensi, uneori fiind nevoiti sa pasam biclele din mana in mana, ca sa reusim sa depasim cate o saritoare sau un cataroi mai mare. Adica ce se vede in poza asta...


Pana aici am mers doar cu biclele pe umar, brate, spate, rucsac, oriunde le puteam tine, numai sa nu mai amorteasca respectiva zona.Trei ore de la plecare.

Oricat ne-ar fi atras Fagarasii catre ei, am fost nevoiti sa parasim curmatura inainte ca aceasta sa-i ajunga si am facut dreapta, pentru a cobori in Podul Dambovitei.
O coborare antrenata a urmat, cu cazaturi spectaculoase, de care am scapat numai eu, pentru ca am un instinct de conservare mai pronuntat si ma tem sa ma dau pe bicla pe unde s-au dat ceilalti.
Am urmat un drum nemarcat, pe care insa il stiau cei din Campulung, pana am ajuns la nivelul Dambovitei, care este aici doar un firicel. Incepe un forestier si o coborare luuuunga, de vreo 15 kilometri, peste pietre si prin noroaie. O adevarata desfatare dupa efortul de dimineata.
Am mers pe partea dreapta a lacului de acumulare Pecineagu apoi prin Cheile Rachitii si Cheile Pecineagului. Incet, incet, se apropie civilizatia, insa noua nu ne-a ajuns, mai vrem sa ramanem in zona asta superba. Dar ne vom intoarce...

Iesim astfel in Podul Dambovitei, unde mancam o ciorbita obisnuita, de finalul turei de munte.
Urmeaza apoi o urcare si o coborare pe sosea, pana in Rucar, cu ceva trafic pe langa noi, iar la vale i-am dat tare. Corrado a depasit chiar si niste masini.
Si apoi urcarea la Mateias si coborarea in Campulung.
Tura de senzatii tari, insa cu recompense pe masura.


Bike route 266900 - powered by Bikemap 

13 comentarii:

  1. In Curmatura Oticului - cel mai frumos traseu pe bicicleta pe acoperisul lumii. Superbe locuri.

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost printre cele mai solicitante ture de pana acum (alaturi de Cheile Nerei si Pasul Valcan) si cu privelisti dintre cele mai frumoase.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut, ne gandeam sa incercam un traseu dinspre lacul Vasalatu spre Pecineagu. Ti se pare facubila coborarea cu coburi?
    Merci, Len

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana in Curmatura Oticului nu cunosc traseul, dar sunt si eu curios cum e, pote Edi de pe ciclism.ro sa-l stie, e din zona.

      Coborarea din Curmatura pana la Dambovita se face mai mult pe langa bicla, merge si cu coburi, cu ceva efort, dar stiu ca ptr tine nu e o pb ;) . Desi e poteca, e totusi doar la vale. Fara GPS e cam greu de gasit iesirea in poteca, dupa stana aia din Curmatura. Track-ul meu e cel facut de GPS, nu-i desenat de mana, deci poti sa-l folosesti.

      Pe langa Dambovita e forestier, ok, desi destul de noroios in multe zone, de la exploatarea lemnului.

      Ștergere
  4. Multam. Am incercat ieri sa urcam de langa barajul de pe raul Doamnei pana la Otic si nu am reusit. Drumul dispare incet incet, continua cu o poteca care se termina intr-o albie de rau impadurita pe la 1300m. Am incercat sa continuam pe jos si nici macar asa n-am putut. Este insa drum mai bun spre curmatura Groapele din cat am vorbit cu localnicii si poate ca se poate combina ceva asa. O sa incerc alta data.

    Len

    RăspundețiȘtergere
  5. Pacat ca nu e legatura si pe urcare. Ar fi iesit un traseu frumos. Coborarea din Curmatura Oticului spre Dambovita e practicabila. Merci de informare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dap. Spre Dambovita e ok, insa de cealalta parte nici pe satelit nu se vede prea fericit.
    Ar fi interesant daca se poate parcurge spre Rudarita si apoi Plaiu Foii, pe crestele Fagarasului...

    RăspundețiȘtergere
  7. din Otic adica sa faci traversarea spre Fagaras si apoi s-o iei in dreapta? avand in vedere ca nu am ajuns nici cu piciorul pe acolo nu pot spune nimic, insa mai aproape de creasta se poate merge, in dreptul lacului Pecineagu, de exemplu. din punctul meu de vedere nu este un traseu ciclabil, ajung in situatii din astea doar daca trebuie neaparat sa fac anumite traversari si personal nu imi pot propune sa fac un asemenea traseu, ar fi mult peste ce pot suporta eu si bicicleta mea :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, la varianta asta ma gandeam, insa cred ca ai dreptate, nu cred nici eu ca e prea ciclabil...

    RăspundețiȘtergere
  9. Am urcat de curand pana la Lacul Iezer pe varianta Portareasa si am coborat tot pe acolo - urcarea a fost foarte solicitanta, in schimb coborarea e de milioane. Cateva filmulete facute pe traseu:
    https://www.youtube.com/watch?v=bQosemk6ipY
    https://www.youtube.com/watch?v=7sZE3Ketywg
    https://www.youtube.com/watch?v=EePqkf-gkcI

    RăspundețiȘtergere
  10. Frumos. Nu e deloc usor sa termini urcarea aia.

    RăspundețiȘtergere