Turul Deltei Dunarii, iulie 2011

        Ce-i trebuie unei ture cu bicicleta ca sa devina o supertura, o iesire pe care o retraiesti in gand multe zile dupa ce te-ai intors acasa? In primul rand e nevoie de o locatie interesanta, de preferat una in care n-ai mai fost pana atunci, putin umblata, cu un aer un pic misterios. Apoi mai e nevoie de niste prieteni care sa te insoteasca si care sa se bucure alaturi de tine, musai oameni cu care esti pe aceeasi lungime de unda. Cateva zile de asteptare inaintea excursiei stimuleaza imaginatia si cresc interesul.

Premizele au fost indeplinite, iar ce a urmat... Hmmm... O sa vedeti mai jos...

Echipa a tot crescut in saptamana de dinaintea plecarii ajungand in final la noua oameni dornici de aventura, de soare, mare si distractie. Ne grupam in trei masini, Arthur, Marius si Alex in prima, Corrado, Bogdana si Vis-a-Vis in a doua si Iuliyia, Alex (II)  si cu mine in cea de a treia masina.

Drumul pana la Tulcea e destul de lung si avem de pedalat apoi 77 kilometri, dupa care trebuie sa sarim intr-o barca pana la Periprava, cu ceva abatere pe canalele Deltei. Adica o gramada de timp necesar.

Ma trezesc la 2:50AM, dupa ce ma culcasem pe la miezul noptii. Termin de facut bagajele, ii recuperez pe Iuliyia si pe Alex(II) si pe la patru si ceva iesim din oras pe A2. Celelalte doua masini au plecat ceva mai devreme si au ceva avans fata de noi. Stabilim sa ne reunim la intrarea in Tulcea, intr-o benzinarie, unde si gasim masina lui Alex - pe Corrado l-am prins din urma pe drum.

Ne "grabim" catre locul unde traversam cu bacul si reusim sa-l ratam cu vreo patru minute, caci ne pregatim indelung biclele si alegem cu grija ce sa caram in spate.. Nu-i paguba, peste 30 de minute, la 9:00AM e urmatorul. Bun prilej pentru a incepe cum se cuvine miniconcediul nostru, cu o bere la terasa din port.

Pe vas...

Lacul Vulturilor, iunie 2011

        Anul trecut am fost de doua ori la un pas de a face aceasta excursie, insa, de fiecare data, vremea ne-a stricat planurile. Si ca sa fie si mai frustrant, de fiecare data a fost vorba de alerte false...

Acum ne-am hotarat sa mergem, indiferent de prognoza meteo. Si prognoza arata bine. Inseamna ca avem sanse reale sa ne faca ciuciulete...

Plecam cu doua masini din Bucuresti, impreuna cu Vis-a-Vis, Chibrit, Mutley si Oana. La Colonia Siriu ne intalnim cu patru Buzoieni: Bogdan, Lidia, Bart si Lucian - sper ca am retinut cum trebuie toate numele, caci am problema asta.

Urcusul incepe usurel, pe forestier, imediat in spatele magazinului langa care am parcat. Vremea e buna, parca un pic prea insorita si calda.

EuroVelo6 - Partea a II-a: Dunarea, de la Viena la Turnu Severin, mai 2011

        Desi intors de cateva zile din aceasta excursie si amintirile sunt proaspete, imi vine greu sa ma apuc sa le astern pe hartie.

Daca tura de anul trecut de pe Dunare, de la izvoare si pana la Viena, a fost un prilej de continua admiratie, de descoperire a linistii, a frumosului si a valorilor lumii civilizate, tura din acest an mi-a trezit sentimente contradictorii, adaugandu-se la precedentele si urmele inca vii ale ororilor din razboiul yugoslav, intoleranta si lipsa de civilizatie a soferilor sarbi din anumite zone, gunoaiele de pe marginea drumului, cainii vagabonzi si restul semnelor care m-au facut sa resimt parca prea devreme apropierea de casa.

Cu rele putine si bune mai multe, sentimentul major e unul de implinire, de satisfactie a ducerii la bun sfarsit a unui drum destul de lung, prin orase interesante si peisaje de vis. 

Spre deosebire de anul trecut, cand se anuntasera interesati de Eurovelo 6 chiar si opt oameni la un moment dat, anul acesta am fost destula vreme doar doi care ne-am exprimat intentia de a continua parcurgerea cursului Dunarii, pentru ca spre final sa strangem o echipa frumusica de sase biciclisti. Acestia sunt: Marian (Ombun), Dan (Gigix), George (Borcan), Marilena (Mari), Mihai (Tase) si cu mine.

Ne-am ocupat din timp de biletele de tren, la vagon de dormit, de impartirea traseului in etape si de rezervarea cazarilor la Viena si Budapesta.

O excursie in Bulgaria, la Rusenski Lom, ne-a ajutat sa ne cunoastem si sa punem la punct ultimele detalii organizatorice.

Si zilele parca au zburat apoi pana pe 13 mai, pre-ziua plecarii. Schimbam mesaje pe calculator despre evolutia impachetarii bagajelor si ne reamintim reciproc de lucrurile ce nu trebuie uitate acasa.

Sambata, 14 mai, putin dupa pranz, ne intalnim in Gara de Nord, la linia de unde va pleca Rapidul de Viena.