Caineni - Saua Apa Cumpanita - Caineni, iunie 2015

        La o luna de zile dupa ce am traversat extremitatea estica a Fagarasilor am atins din nou creasta masivului, de aceasta data in extremitatea sa vestica, la Saua Apa Cumpanita.

Punctul de start este in Caineni, pe malul Oltului, unde ajungem in zori. 

Parcam in fata Politiei si ne informam despre drum chiar de la doi politisti, unul dintre ei pasionat de MTB. Alegem varianta de urcare pe culme, cea de pe vale fiind puternic afectata de niste lucrari de aductiune apa.

Cativa kilometri de asfalt pana la Greblesti sunt bineveniti pentru dezmortire. De cum parasim asfaltul dam de o urcare "in gat", pe drum pietruit. Ma ambitionez o perioada sa stau in sa, dar constat ca imi consum prea repede energia si incep sa imping la deal. Corrado nu se da batut si ramane in sa.

 

Zarnesti - Rudarita - Sinca Veche - Poiana Marului - Zarnesti, mai 2015

        In turele facute in timpul saptamanii plec din start cu o stare excelenta de dispozitie. O zi se transforma ca prin magie din monotonia gri a biroului intr-o aventura in natura. Locuri necunoscute ma asteapta sa le descopar. Pasuri, creste si vai le voi traversa astazi doar pentru placerea de a fi acolo.

Cand eram copil am descoperit colectia de carti Muntii Nostri si, cu ochii pe harta atasata, ma imaginam atunci colindand acele trasee frumos descrise. Printre preferatele mele erau Fagarasii, parcurgerea crestei lor, de la est la vest. Imi aduc si acum aminte ca prima zi incepea din Zarnesti si se termina la Rudarita, un "Canton Forestier". Mereu ma intrebam ce e ala un canton forestier si cum se pot caza turistii acolo. 

Aura asta deosebita a ramas si peste ani si mereu mi-am dorit sa vad si eu Rudarita asta... Si intr-un sfarsit de mai am plecat pe bicla sa pedalez pe drumul parcurs de atatea ori doar cu mintea de copil.

Corrado a achiesat imediat propunerii mele si am plecat, dupa aproape trei ani, la o noua tura impreuna.

Zarnestiul ne primeste cu nori burzuluiti peste creste si care se rostogolesc spre noi. Doar ce parcam si o aversa puternica se porneste si ne tine vreo treizeci de minute in masina.

Pades - Izbucul Cernei - Cheile Butii - Cheile Scocului - Pestisani - Pades, septembrie 2014

        Intr-un an in care mi-am gasit cu greu timp pentru plimbarile cu bicicleta mi s-a ivit pe neasteptate ocazia de a mai face o tura "mare", chiar la final de sezon. Si cum finalul de sezon e al Olteniei de cativa ani incoace, atunci hai in Oltenia!

E sfarsit de septembrie si inca e frumos afara, desi dimineata e frig, iar ziua s-a cam scurtat. Planul e insa ambitios si un pic cam nerealist din punct de vedere al kilometrilor pe drumuri de munte, care ar fi in jur de 130, cu peste 2500 metri de urcare totala... Insa tin la el si merg pe ideea ca il voi adapta la fata locului.

Aranjez intalnirea cu ClaudiuXYZ, care e de nadejde ori de cate ori ma abat prin partea asta de tara. Freamat de nerabdare sa pedalez pe traseul asta indelung explorat pe harta si printre prietenii biciclari. Multumesc, A_mic, pentru informatii si recomandari!

Sambata, la orele la care unii inca mai fumega prin cluburi, pun bicla pe masina la lumina a milioane de stele. Dintotdeauna m-a fascinat cerul din satul meu de la "tara", pierdut intre dealuri. Cateva momente zabovesc privindu-l. E liniste. Urechile mele poluate zilnic de zgomotul orasului nu o pot percepe cum trebuie, asa ca tiuie ca nebunele.

In cateva minute deja sunt la volan, am de condus vreo 60 de kilometri pana la Pades, locul de intalnire cu Claudiu. 

E Padesul lui Tudor Vladimirescu si cum sunt pentru prima data aici, vreau sa-i vizitez monumentul inainte de a pleca spre munte. 

Ajung cu putin inainte de 6, e intuneric inca. Claudiu intarzie putin. 

Ca sa nu stau degeaba, caut un loc unde sa lasam masinile. Ies pe un drum de tara, cam denivelat si pe care merg un pic cam tare. La un moment dat aud o bufnitura puternica. Imi sta inima in loc, stiu ce s-a intamplat, insa nu vreau sa cred ca e adavarat: cu ochii la stele, n-am verificat prea atent prinderea bicicletei in noul suport de plafon, de pe masina mea cea noua. Si iata ca bicla s-a desprins din bratul lui, iar acum atarna pe o parte, prinsa doar de roti. Si a cazut "bine", cu pedala mi-a facut o indoitura cat o palma in tabla. Of, fir-ar sa fie el de ghinion, ca prea ma simteam bine!

Incerc sa uit cat mai repede evenimentul, intre timp soseste si Claudiu si ne urcam pe biciclete (slava Domnului, ea n-a patit nimic!). E frig rau, noroc ca pedalam pe o usoara urcare si ne incalzim repede. Valea se ingusteaza usor si curand intram in zona de munte.
Prin fata portilor curge un parau cu debit destul de consistent, a carui albie a fost amenajata. Are o apa de cristal, cum nu cred ca am mai vazut in Romania, unde santurile sunt mai degraba pline cu balti puturoase si gunoaie.