luni, 31 decembrie 2018

Semenic, august 2018

        Acum cativa ani, cand am facut tura de la Eselnita la Eftimie Murgu, ne-au cazut ochii pe o harta a imprejurimilor si am observant niste munti inalti in apropierea traseului nostru. Era vorba de Semenic si de atunci ne-am zis ca trebuie o alta plimbare, care sa-i traverseze.
In vara, dupa o amanare de o luna din cauza vremii nefavorabile si o continua schimbare a listei celor care se anuntasera ca vor participa am plecat la drum lung din Bucuresti.
Trei biciclete (a mea, a lui Vis-à-vis si a lui Nasu' Dan) s-au inghesuit pe masina. Alex ne insoteste si va fi omul nostru de incredere, care ne va ajuta cu aducerea auto de la punctul de start pana la Dunare.
Planul e sa innoptam la Garana. Dar pana acolo sunt multe ore de indurat in masina. Ca sa indulcim curgerea lor, la intervale precise si nu prea lungi am oprit sa bagam racoritoare. Bine, baietii, ca eu eram soferul...
In miez de noapte ajungem la destinatie, insa avem probleme sa gasim pensiunea la care facusem rezervarea -  "Raza de Soare". Intr-un final reusim sa intram in pensiune, dar nu si in camere! Gazdele uitasera sa le lase descuiate, asa cum ne intelesesem la telefon. Uf!
In cateva minute apare si gazda, venind dintr-o localitate vecina si iata-ne cazati.
Ne asezam apoi la o terasa pe care o zarisem mai devreme, chiar la intrarea in Garana. Comandam mici, bere. De fapt il lasam pe Alex sa o faca pentru ca observam ca are lipici la chelnerita, care rade cu pofta la glumele lui. :)
Recuperez si eu partial din avansul luat de baieti pe timpul drumului si cu totii ne simtim al naibii de bine. Discutam planul zilei de maine: vom urca in statiunea Semenic, apoi pe Varful Piatra Gozna si vom continua catre sud, coborand in valea raului Nera pe care apoi il vom urma pana la Prigor.
Pe la 1 a.m ne intoarcem la pensiune, dar mie si lui Alex nu prea ne e somn, asa ca plecam sa vedem concertul. Toata seara razbatuse pana la noi muzica si parea ceva interesant.
Ne luam cate o halba, ne pozitionam strategic in mijlocul "salii de spectacol" langa un bustean pe post de banca, ne punem zambetele pe fata si ascultam formatia de pe scena: cinci..., patru..., trei.., doi..., unu…
 - Va multumim. Asta a fost concertul din aceasta seara!
Ha! Hai macar sa terminam berile!

PRIMA ZI
Dimineata e una superba, cu soare si ceturi usoare ce se ridica din fanete. Micul dejun e bun si e inclus in cazare. Avem ocazia sa vizitam micul muzeu deschis chiar in incinta pensiunii in memoria localnicilor ce au suferit in urma deportarilor sovietice.


Primii kilometri catre Semenic sunt pe o urcare usoara. Cand facem stanga din drumul national se ascute un pic rampa, iar Vis-à-vis ne arata ce inseamna un pic de ajutor de la motorul electric.
Soseaua mai pastraza din loc in loc amintirea asfaltului asternut candva, dar per ansamblu nu e chiar rau si regretam ca Alex a plecat cu masina direct catre Prigor, fara sa mai urce pana sus.

Cu putin inainte de statiune o haita de ciobanesti vin latrand catre noi. Apuc spray-ul cu piper si-i scot siguranta fara intentia de a-l folosi imediat. Insa nu stiu cum reusesc sa ciupesc cu degetul declansatorul si un jet scurt e eliberat in aer. Apuc doar sa strig:
 - Fugiti!
Insa e prea tarziu, pe vis-à-vis l-a atins razant, suficient cat sa-i dea lacrimile si sa-i scape o blagoslovenie.
Imi pare rau, mai ales ca nu erau nici pe departe cei mai fiorosi caini intalniti pe munte…
In statiune, care pare destul de paraginita, ne oprim la o ghereta cu doua mese si umbrelute si bem niste bere inainte sa urcam pe Varful Piatra Gozna (1447m). Este cel mai inalt varf din Muntii Semenicului (mica movila din spatele releului de comunicatii).



Urmeaza o poteca superba pe platoul de altitudine, catre Varful Piatra Nedeii.


De data asta  lasam bicicletele in iarba si escaladam piscul la picior.


Parasim golul alpin si incepem coborarea prin padure catre raul Nera.


Sunt portiuni de single trail, uneori inundate, obligadu-ne sa ne gasim fiecare trasa de-a dreptul prin padure, peste crengile cazute, radacini. E distractiv.


O vreme avem in stanga o captare de apa. Dupa dimensiunile respectabile banuim ca ar trebui sa alimenteze un oras mare. Poate Resita?
Pe masura ce pierdem altitudine forestierul devine din ce in ce mai rau, noroios, framantat de camioane. Trecem si pe langa exploatari forestiere, iar la vale de ele nu prea mai e placut de pedalat.
Initial ne tinem in afara sleaurilor, apoi descoperim ca pe fundul lor e un fel de noroi cu pietris, in strat subtire, ce nu adera la anvelope. E mult mai bine de pedalat prin ele chiar daca ne stropeste pana in dinti. Uneori e dificil sa ramai in sleau si atunci trebuie sa strangi bine de ghidon. 
Dan Nasu', care e la prima tura de genul asta, se tine bine, desi merge un pic mai prudent - o alegere buna dealtfel, care ne scuteste de vreo accidentare.

Ceea ce pe harta arata ca o coborare ireala de 35 kilometri pe care sa zburam se dovedeste un supliciu care nu se mai termina. Foarte rarele portiuni uscate nici nu ne mai bucura, ci ne fac sa ne gandim la cum ar fi aratat drumul daca n-am fi anulat in ultima clipa planificarea initiala a turei din cauza de coduri galben-rosii de ploi.

Pana la intrarea in Borlovenii Vechi tot prin noroaie am tinut-o. Zonele cu adevarat rele nici nu le-am mai pozat, preocupat fiind sa nu pun bicicleta de-a latul in mocirla si pe mine odata cu ea.
Am apreciat inca o data suspensia pe spate si modul in care lucreaza furca atunci cand treceam fara grija peste pietre, trepte si santuri.
In mod clar in sens invers, pe urcare, traseul nu putea fi facut in starea in care se prezenta atunci.
Faptul ca bicicleta arata relativ bine se datoreaza doar tipului de noroi, nelipicios, si ca, odata ce ne-am udat, foloseam baltile in scop de curatare, intrand cat mai tare in ele.


In Prigor ne intalnim cu Alex, care ajunsese acolo fara probleme conducand pe drumul national. Ne astepta cu nerabdare, rezistand eroic tentatiei de a consuma o bere rece in piscina pensiunii Prigorel, unde rezervasem camerele.
Dupa ce dam jos de pe noi kilogramele de nisip si noroi, aproape sa infundam canalizarea, coboram la masa. Gazda ne-a pregatit friptura, salata, iar cu berile ne-am servit singuri din frigider, urmand ca la final sa ii spunem cate am consumat.
Dupa ce am terminat de mancat ne-am mutat in piscina, de unde nici macar aversa scurta de ploaie nu ne-a mai scos.
Pe seara am cautat un restaurant, dar nu am putut gasi niciunul in zona. Doar in Bozovici am gasit o pizerie, cam dubioasa, La Lu, insa in lipsa de altceva a fost ok. Mai putin pizza, care nu prea mi-a placut. Aveam nevoie de o locatie si de atmosfera propice pentru a face planul zilei de maine: Morile de apa de la Eftimie Murgu si traversarea pana la Dunare.
Ceva mai devreme decat in seara trecuta ne-am indreptat spre cazare. Am mai stat cu Alex si Dan la o bere in curtea pensiunii insa m-a ajuns oboseala si m-am retras la somn.

Un survol al turei, de pe Relive.


A DOUA ZI
Azi voi incepe ca sofer, dandu-i si lui Alex sansa sa pedaleze pana la Eftimie Murgu, unde vom (re)vedea vestitele mori de apa.

La prima gasim pe cineva care macina porumb si care ne povesteste istoria localitatii si a morilor. Simpatic batranelul. 
Morile in sine merita vazute, sunt care de care mai ingenios construite. Ne oprim la cea "cu tunel", nu avem timp sa le vedem pe toate, sunt multe. Aceasta are aductiunea sapata in stanca. De fapt au largit un canal natural al apei si au creat un tunel suficient de mare cat sa treaca prin el  un om mergand aplecat.





Continuu la volan pe un drum care parea ca scurteaza cativa kilometri fata de varianta asfaltata. Proasta alegere pentru ca traverseaza un fel de lunca plina de balti si sleauri. In masina mai e cum mai e, dar biciclistii sigur ar fi preferat sa evite acest sector.
Reusesc la un moment dat sa raman suspendat, iar cand ies de acolo smulg un smoc de iarba si pamant, care atarna si acum sub caroserie, dupa sase luni.

Scurtatura noastra numai de ajutor nu a fost. In fine, iesim la drum, redevin biciclist si continuam pe asfalt pana la Bania. Aici ne despartim de Alex si ne dam intalnire pe malul Dunarii, la Liubcova. Peste munte sunt doar vreo 50 kilometri. Pe sosea,  mult mai multi.
Drumul peste dealuri pana la Sopotu Vechi e foarte frumos, cu cateva urcari tepene si coborari de viteza.

Facem o pauza de hidratare in Sopot si ne interesam de drum. Cam toti ne povestesc de varianta pe unde a plecat Alex, prin Ravensca, noi insa avem in plan ceva mai scurt, trasat automat de bikemap, care ar iesi direct in Liubcova.
Inceputul arata bine, e pietruit, ne intalnim si cu o masina care vine din sens opus. Nu traversase muntele, dar soferul parca-si aminteste ca drumul asta era folosit de traficanti, pe vremea embargoului, ca sa duca benzina la Dunare.

Pe masura ce intram in munte reapar noroaiele, insa nu de speriat, cum am avut parte ieri.
Tragem tare de pedale si pe la orele doua suntem in creasta. E ora limita pana la care Alex astepta semnalul nostru de GO / NO GO pentru a porni catre Dunare. Prevazatori, convenisem asta pentru situatia in care drumul se infunda si am fi fost nevoiti sa ne intoarcem.
Oricum nu aveam semnal pe nicio retea, deci nu aveam cum sa-l contactam.
In creasta drumul arata ciudat, e o intersectie in T, care nu seamana cu cea in X de pe harta noastra electronica.
Apucam ramura care urca usor, insa dupa cateva sute de metri ne dam seama ca nu suntem unde trebuie, drumul respectiv se infunda in munte. Ne intoarcem si pe varianta care coboara. Nici asta nu e buna, tine crestele insa la final si ea se infunda.
Hai sa incercam sa mergem inainte, cum arata harta. Nu e nici macar poteca, dar poate apare mai jos.


Coboram un sfert de ora pana in fundul vaii si aici vedem ca se infunda total in desis. Drumul trasat e undeva in dreapta, pe versant, sus de tot.
Ne mai invartim vreun sfert de ora cautand o iesire care nu exista.

Las apoi bicicleta si escaladez versantul din dreapta, care are o inclinatie de vreo 60-70 grade, abia reusind sa ma tin de el. Cu un efort deosebit ajung in drum si chiar e un drum acolo, probabil nefolosit de multi ani, caci pe mijlocul lui sunt copaci cat bratul de grosi.
Urmez drumul catre dreapta (la deal), ca sa vad pe unde trebuie sa o luam de fapt. Dupa 200 de metri, surpriza, se termina cu o movila de pamant, deasupra unei dintre vaile adanci care ne inconjoara. Acel drum nu a fost niciodata unit cu cel de creasta, poate doar in mintea idioata a cartografilor de birou care au decis sa uneasca din pix sectoarele de pe cele doua laturi ale muntilor! Ahhh!
Cum nu avem nicio informatie despre starea drumului catre vale si probabil ne-ar fi luat o vesnicie sa urcam bicicletele pana nivelul lui am discutat si, cu un gust amar, am luat hotararea sa ne intoarcem in Sopotu Vechi.
Din nou chinuinta si injuraturi ca sa scoatem biclele din vale. Mai ales tancul de 30 kilograme a lui vis-a-vis. Nici macar asistenta la impingere nu ajuta, ca patineaza roata in gol. Apas pe portbagaj ca sa prinda aderenta si asa reusim sa o urnim la deal.
Suntem realmente epuizati fizic. Noroc ca am cateva geluri energizante pe care le impartim. Niciodata nu am simtit mai bine ca atunci efectul lor .



Vreo doua ore am pierdut cu acest episod.
Acum repede la vale, sa prindem semnal sa-l chemam inapoi pe Alex. Intra un SMS de la el in care ne zice ca ne asteapta la nu stiu ce pensiune, pe Dunare... Ii raspund sa vina inapoi, ca sa ne recupereze.
Din pacate trebuie sa foloseasca alt drum, si mai ocolit, prin Naidas, pentru ca varianta Ravensca i s-a parut prea extrema ca sa o mai incerce inca o data, necunoscand foarte bine nici masina.
Stam la o terasa, ne cautam prin buzunare ultimii banuti, cele 3 zile fara access la vreun bancomat epuizandu-ne rezervele de cash.
Luam ceva de mancare, ceva de baut, avem de astepta vreo doua ore...
Odata cu inserarea apare si Alex, imbarcam biclele si ne asternem la drumul de sase ore catre casa.
Frustrant! Mai ales ca traseul fusese facut automat de bikemap, pe baza hartii. Nu il desenasem eu prin balarii, cum s-a mai intamplat si mi-am asumat greseala.
A doua zi a rezolvat vis-a-vis problema si a taiat segmentul lipsa de pe harta astfel incat macar altii sa nu-si mai ia aceeasi teapa.
Un survol al zilei, de pe Relive.

Si track-ul pe Bikemap:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu