joi, 13 septembrie 2018

Eurovelo6, Bulgaria, de la Nikopole la Silistra, septembrie 2017

        Cinci ani se scursesera de la ultima aventura pe Eurovelo 6, de cand am udat rotile bicicletei in Marea Neagra. Si am simtit ca trebuie sa imi indeplinesc o nostalgie legata de ratarea parcurgerii tarmului bulgaresc al Dunarii in favoarea satelor sarace din sudul Romaniei.

PRIMA ZI
Pe un final de toamna ce se anunta propice pedalatului am plecat alaturi de Alex, din Gara de Nord.

Calatoria cu trenul trebuia sa fie una scurta, insa CFR-ul a dovedit inca o data ca poate aduna intarzieri semnificative si pe distante mici. Vreo 40 de minute in plus doar pana la Rosiorii de Vede.

Trecem pe langa obisnuitii bodegii de langa gara si cautam cel mai scurt drum pentru a iesi din oras.
De cum ajungem in camp ne ia in primire un vant turbat ce bate fix din fata. Profit de cauciucurile de  asfalt, de 35mm, luate special pentru tura asta si de bagajul minimalist, ma las pe ghidon si inaintez destul de bine. Imi dau seama insa ca l-am pierdut pe Alex, care a venit cu "tractorul" lui echipat cu crampoane serioase si cu 2 coburi ce ii dau un profil aerodinamic asemanator cu al unui camion.
Ne regrupam si mergem usurel-usurel.
Cateva urcari mai serioase ne provoaca sa le abordam ridicati din sa.
Diferenta fata de anvelopele mele obisnuite, de 2.25, este evidenta. Pedalez foarte usor si inertia se pastreaza pentru mai mult timp.


Inaintam insa mult prea lent si imi dau seama ca avem sanse sa pierdem bacul catre Nikopole. Crestem ritmul de pedalare si ajungem in varful dealului de deasupra orasului Turnu Magurele. Insa e prea tarziu, in 10 minute bacul va pleca din port.
Cu o ultima speranta ne napustim la vale traversam orasul in tromba si ne apropiem de port. Ne-am dori o intamplare care sa intarzie cateva minute plecarea vaporului, dar nu avem noroc. Ajungem fix la 5 minute dupa ce acesta si-a inceput traversarea. Vestea proasta e ca urmatorul va pleca abia peste patru ore, de la 16:00. Nasol, ca mai avem inca vreo 50-60 kilometri in Bulgaria, iar inserarea vine devreme pe final de septembrie.
Blagoslovim cum ne vine la gura CFR-ul, vantul si tot ce ne-a mai intarziat.
Ce ne ramane de facut decat sa ne bucuram de pauza neasteptata?!?
Stiu chiar langa vama, pe malul Dunarii, un restaurant unde se mananca cea mai buna saramura de crap pe care am gustat-o vreodata.
Ne asezam la teresa, comandam mancarea, un vin alb si ne bucuram de ferestrele de soare pe care le prindem din cand in cand.



Indestulati si bine dispusi ne indreptam spre debarcader. Trecerea frontierei e o simpla formalitate.
Asteptam barcazul si scrutam cerul tot mai intunecat. Vantul rostogoleste valuri ca la mare peste rampa de beton.







Deodata observam cum un valatuc alb aluneca pe Dunare catre noi. E atmosfera de film horror. Capitanul iese din cabina si ne striga sa urcam pe vas inainte sa ne prinda vijelia. Ne gazduieste in cabina lui. Ceilalti soferi mai au de asteptat un sfert de ora inainte sa se poata imbarca.
Multumim si ne zgaim la geamul pe care curg siroaie. Nu e de bine pentru restul zilei.



Dar macar atat noroc avem si noi astazi, ploaia tine doar cat traversarea.
Bulgarii, in stil caracteristic, ne jupoaie de cativa euro, pentru nu stiu ce taxa. Platim si intram in Nikopole cu gand sa schimbam niste leva.
Insa orasul e cam fantomatic, nu gasim nicio casa de schimb valutar. De fapt nu prea gasim nimic interesant, doar strazi pustii si cladiri degradate.
Iesirea din oras o facem pe o rampa destul de inclinata, care ne incalzeste rapid. Renuntam la gecile de ploaie si curand iesim de pe drumul principal urmand traseul de pe GPS.

Acesta ne scoate de pe asfalt, gasisem eu pe Internet o serie de scurtaturi, pe care insa nu am mai avut timp sa le validez cu harta tiparita de Bikeline.
Si ce bine era daca ma ocupam de asta!
Ne dam seama ca treaba e groasa atunci cand drumul se termina intr-o cultura de varza si castraveti.
Niste baieti ar vrea sa ne ajute, insa nu vorbesc decat bulgareste. Ii privim cu suspiciune si chiar putin ingrijorati, ei fiind vreo sase si destul de bronzati.
Aduc pe un altul, care o rupe binisor pe engleza. Baiatul ne confirma ca drumul ales de noi nu duce nicaieri si incearca sa ne explice pe unde ar trebui sa apucam. E complicat, cu multe rascruci si repere vagi. Atunci et fac un lucru care ne-a surprins total:  au mers cu masina in fata noastra vreo 5 kilometri, pana am iesit la un drum agricol. De acolo nu ar mai fi trebuit sa avem cum gresi.
Si cat ne-am inselat in parerea initiala pe care ne-am facut-o despre ei! Multumim de ajutor!

Drumul de camp e foarte nisipos si ma afund la greu in el. Regret ca am renuntat la cauciucurile mele de offroad.
Si, fratilor, nu se mai termina! Vreo 10 kilometri am inotat, nu am pedalat! Am sarutat asfaltul cand l-am revazut.



Diverse trasee de bicicleta sunt semnalizate, insa nu intelegem mare lucru, doar in bulgareascatata sunt descrise.

Trecem pe langa santierul parasit al centralei nucleare de la Belene. Un paznic nu ne lasa sa urmam traseul Eurovelo6 si ne indruma catre o sosea principala, ingusta si cu trafic intens. Ajungem acolo odata cu inserarea. Cu energia suntem praf, ratacirea prin pustiu si-a incasat tributul. 

Cu greu ne taram pana in Svishtov si, ca in legile lui Murphy, hotelul Ivanoff, unde avem rezervata o camera, este in varful varfului dealului.

Parcam biclele la interior, sub casa scarilor si deschidem primele Zagorka ale turului. Ii convingem pe bulgari sa ne dea mancarea si bautura pe datorie, caci nu am mai avut timp sa schimbam leva.
Zagorka foarte buna, terasa semideschisa a hotelului primitoare.

(va continua...)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu