marți, 31 octombrie 2017

Comanesti - Castel - Valea Uzului - Miercurea Ciuc, iunie 2017

        Se facusera deja 9 luni de pauza de biciclit in iunie si simteam ca e musai sa bag o tura de munte. Entuziasmul era mare si imi parea ca rememorarea turelor trecute ar tine loc de antrenament...
Caut in tolba planurilor unul care a stat pe fundul sacului mai multi ani si ma hotarasc sa plec din Comanesti, sa merg in amonte de lacul de acumulare Poiana Uzului si apoi sa trec prin pas in Transilvania, pana la Miercurea Ciuc.
Pe harta socotelile aratau vreo 78 km si 900 metri de ascensiune. Si ce daca sunt cam nepregatit fizic?!? Plec dimineata devreme si iau mai multe pauze pe parcurs. Asta era socoteala pe care mi-o facusem.
Mi-am dat intalnire cu Adrian, cu care am parcurs si Turul Hasmasului acum cativa ani, care mai vine cu inca trei prieteni.
Pana ne adunam toti si ne urnim la drum trece vreo ora. Baietii sunt in forma si propun o varianta de traseu mai interesanta decat desenasem eu pe harta. In loc sa mergem relativ pe plat, prin Darmanesti, urcam pe forestier peste munte si avem sansa sa vedem Castelul (Palatul Stirbei).
In mod normal sunt foarte interesat de obiective de acest gen, insa acum sunt un pic ingrijorat ca se mai adauga cativa kilometri, iar intrarea blanda in traseu va fi inlocuita de un urcus destul de in forta.
Si pornim la drum...

Curand iesim din oras si incepe urcarea. Grea, dar frumoasa. Si placuta. Asta pana incepe sa imi pocneasca angrenajul pedalier, pe care-l desfacusem la revizie, insa nu avusesem cand sa-l testez la mers in forta. Noroc ca Romica avea cu el cheile potrivite. Altfel ma si vedeam terminand prematur aceasta plimbare. Sa traiesti, Romica!



In varf ne dezechipam, ies aburi din hainele noastre. In bataia soarelui nu se mai simte frigul. De jos plecasem la 9 grade.
Si ce coborare minunata pe iarba a urmat, nori de roua ridicandu-se in urma noastra!


Facem o scurta oprire la Castel, pe care-l admiram insa doar de dupa gard. Inteleg ca se va deschide un hotel de lux acolo. Locatia izolata si arhitectura lui il recomanda pentru asta.

Continuam sa coboram pana in Darmanesti, unde reintram in traseul initial, fata de care am adaugat deja 210 metri ascensiune si vreo 5 km. Dar nu mi-a parut deloc rau (inca!).
Inainte de baraj mai apare o propunere de traseu, sa nu folosim asfaltul din stanga lacului, ci un forestier de pe partea dreapta a acestuia (in sensul de curgere a apei).
Dap, suna bine, insa pentru a iesi in forestier se baga push bike serios, vreo 150 metri in altitudine.




Iata-ne sus.

De aici coboram spre coada lacului si ne oprim in cateva poienite cu belvedere asupra luciului apei. Iarba este atat de verde si de frageda incat simt ca imi vine sa ma tolanesc in ea si sa las tura pentru alta data.





Si ca sa piara aproape complet cheful de efort am bagat si niste bere la o pensiune imbietoare, cu un nume foarte inspirat ales, nume care te indeamna la visare si aduceri aminte, Adolescenta.

Mi-a placut foarte mult ambianta. Probabil voi mai reveni aici si cu familia.

Drumul nostru continua sa urce constant, de-a lungul raului.

Trecem pe langa un cimitir al ostasilor austro-ungari si germani cazuti in luptele care s-au dat aici in primul razboi mondial.


Inscriptia imi pare putin ciudata si acum inteleg oarecum de ce vin aici sa se jeleasca cei care considera ca au pierdut ceva in acele vremuri:
Au colindat luptand muntii de granita ai Ardealului
Si au vazut ca liber deja frumosul Tinut Secuiesc...
Au luptat aici bravi pentru tarana patriei,
Mormintele lor se ridica aici, in tara libera!

Ne continuam tura pe o vale din ce in ce mai frumoasa. 
Eu mi-am cam terminat resursele fizice, iar pauzele lungi si dese planificate initial sunt tot mai rare si mai scurte, caci am vrea sa prindem trenul care pleaca la orele 16:00 din Miercurea Ciuc.
 





O turma de caini, aaa..., de oi, ne obliga sa descalecam si sa facem cativa pasi impingand bicicletele.


Cu greu ajung si in pas si ma simt epuizat. Ambitia a fost un pic prea mare pentru o prima tura din an.
Macar de aici va urma o lunga coborare, care imi va oferi timp de recuperare.

In Sanmartin iesim la asfalt si urmeaza 16 km de mers la trena, pana in gara Miercurea Ciuc, unde, dupa ce luam biletele, avem timp suficient si de o bere de "la revedere".


Calatoria cu trenul pana la Comanesti are un farmec aparte, si partea Transilvaneana, si Valea Trotusului deopotriva. Cred ca este printre cele mai frumoase linii ferate din Romania, dupa Oravita-Anina.

Traseul:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu