miercuri, 25 noiembrie 2015

Pestera Muierii - Papusa - Ranca - Valea Galbenului - Pestera Muierii, septembrie 2015

        Daca e inceput de toamna, atunci e musai sa vina si o tura in Oltenia, a devenit oarecum o traditie pentru mine.
Cu ochii pe harta am incropit un traseu interesant, ce atinge creasta Parangului in apropiere de Varful Papusa. Punctul de start va fi Pestera Muierii si tot acolo va trebui sa ajungem in aceeasi zi, cu o pauza de masa la Ranca.
Traseul nu e tocmai facil, dupa profil pare sa ne astepte destule zone in care bicicleta trebuie impinsa sau carata, iar timpul petrecut la volan va fi si el destul de insemnat, in jur de sapte ore.
Ca sa ingramadim toate astea intr-o singura zi e musai sa plecam devreme din Bucuresti, ceea ce si reusim intr-o oarecare masura, la 6:30AM intram pe autostrada. 
Astazi voi pedala pentru prima oara pe munte impreuna cu Cornel, un vechi prieten si coleg de facultate.
Pe la 10:30 suntem gata sa dam piept cu potecile inclinate. Necunoscutul imi da niste emotii pozitive, resimtite direct in stomac. Sunt nerabdator sa ajung pe creste, dar ma si tem in acelasi timp de prima parte a traseului, schitata oarecum fortat in afara drumului principal. Am ales varianta asta ca sa evit parcurgerea de doua ori a aceluiasi segment.
Lasam masina parcata in fata scarilor ce poarta turistii catre intrarea in pestera si pornim in urcus usor prin catunul populat in majoritate de tigani. Nu avem nicio problema in a-l traversa si continuam urcarea de-a lungul raului Galbenul. Drumul e un forestier excelent, insa il parasim repede traversand raul ce ne-a insotit pana acum pe partea noastra dreapta. Apa nu e mare si reusesc sa-l trec in sa, fara sa ma ud. Cornel se dezechilibreaza chiar cand ajunge la un metru de mal si isi inmoaie pentru prima data pe ziua de azi pantoful in apa rece. Chiar de pe mal incepem sa impingem serios la biciclete printr-un ogas spalat puternic de ape. Cum nici macar urme de caruta nu sunt pe acolo, nu e foarte incurajator.

Scurte sectoare mai putin inclinate ne readuc aminte ca suntem aici in tura de bicicleta si nu intr-o tura de picor cu rucsaci incomozi.
Pe masura ce metrii de carat biclele in brate se transforma in kilometri incep sa regret ca m-am ambitionat sa urmam creasta si nu firul apei.
Traseul incepe sa se abata catre Valea Oltetului, pana ce ajungem aproape in dreptul Cheilor. Deschiderea lor se contureaza foarte bine intre arborii padurii.


In stanga apar constructiile din Ranca, departe, foarte departe.

Ritmul de inaintare e foarte lent din cauza ca reusim sa pedalam foarte putin si-ncep sa-mi pun problema daca vom reusi sa terminam circuitul. Dar vreau asta cu orice pret, caci intoarcerea pe aici nu e o optiune. Ar trebui sa descalecam si pe coborare de multe ori.
Asa ca hai la deal!
Un caraus neobosit al muntilor urca pe unde ar fi trebuit sa fi venit si noi, scutind astfel ore bune de impins la biciclete. E bine ca macar de acum incolo o sa avem drum ciclabil.


Asa da! Parca am prins aripi. Coboram vreo 100 de metri intr-o vale si apoi urcam din nou, insa cata vreme stam in sa, e in regula. Iata creasta care ne-a adus pana aici!

Chiar cand terminam apa dam peste cel mai bogat izvor de munte pe care l-am intalnit in turele mele. O teava de vreo 2 toli nu face fata debitului de apa. Fantana e renovata chiar anul acesta si are inclusiv un loc de luat masa. Imbucam rapid ceva din rucsaci si plecam la drum cu gandul la gratarul si berea ce ne asteapta la Ranca.



Entuziasmul ni se mai calmeaza cand vedem privelistea de mai jos. Nu mai vrem push-bike! Nu are cum sa fie ala abrupt drumul nostru! Sigur e cel ce taie coasta muntelui! Si ne dorim atat de mult sa fie acesta drumul ce-l bun incat il urmam vreo doi kilometri, pana se infunda in valea impadurita din stanga.
Nasol! Hai inapoi!

Si o luam pieptis, n-avem alta cale. S-au luptat serios pe aici niste masini de offroad. Se vad urmele rotilor ingropate in nisip / noroi si cum s-a sapat cu cazmalele ca sa le elibereze.

Cand sa ne bucuram ca am scapat de rampa cea inclinata, alta ne incuranjeaza din departare. Insa dupa altitudinea indicata de GPS, e ultima si am ajuns sus.


Varful Micaia il avem in drepta noastra (in spate in poza). Spre el se indreapta o poteca inselator de buna pentru inceput, tentanta pentru o tura de bicla, insa stim ca pana la Curmatura Oltetului nu e rost de pedalat.

Noi continuam spre Papusa si aruncam o ultima privire in urma inainte de a fi inghititi de tavalugul norilor ce urca de pe vale.

Azi am avut parte de vara adevarata, insa acum, inconjurati de nori si cu inserarea apropiata, resimtim scaderea temperaturii. Niciunul din noi nu are haine groase, doar ceva de ploaie, deci e musai sa coboram la altitudine mai mica inainte sa se intunece.


Dupa ce am scapat de ultimul push-bike am putut pedala in voie, insa nu ne-a mai ramas timp si pentru scurta abatere pana pe Varful Papusa, unde este un punct de belvedere pe care-l aveam de mult in plan. Ramane pe tura urmatoare.


Suntem aproape de intrarea pe Transalpina, ceva mai in fata straluceste argintiul parapetilor nou instalati pe Muntinu. In dreapta avem Strategica.
Teoretic am avea timp si pentru Papusa, insa nu am nicio idee cum arata pe viu coborarea din Ranca pana la raul Galbenul. Pe poza de satelit se vede o increngatura de forestiere, insa dupa gradul de inclinare al traseului GPS nu prea par ciclabile. Si mai departe primul sector al vaii nu inspira nimic din poza, totul e acoperit de padure. Poate fi un forestier acolo, o poteca sau un mare desis. Desi avem amandoi faruri puternice, nu vrem sa ne cautam drumul prin intuneric.
In concluzie ne grabim catre asfalt.


Iesim in Transalpina langa un mic lac. Am trecut de nenumarate ori prin dreptul lui si habar n-aveam ca e acolo. Din sosea nu se vede, fiind ascuns de o mica buza de pamant.


Soseaua e pustie, pana la Ranca nu intalnim pe nimeni. Regasesc acelasi kitch grotesc al constructiilor haotice, care mai de care mai tiganesc colorate, ca intr-un mare concurs de uratit peisajul. Nu merita pozat asa ceva.
Cautam acum un restaurant recomandat de un prieten, pe partea stanga a drumului, cum coboram noi. Il gasim repede si ne place cum arata. Are o terasa cocotata pe un zid de sprijin, chiar langa sosea.
Pana sa ne refacem rezervele de energie, ne racorim cu o bere si ne bucuram de lumina calda a soarelui care apune.
La plecare stam cu ochii pe GS, sa nu ratam drumul care ne va duce pe fundul Vaii Galbenului. Dupa cum ne asteptam e abrupt si rascolit de tractoarele forestiere ce defriseaza sistematic. O gramada de apa siroieste pe el si banuim ca provine de fapt din deversarea iresponsabila a haznalelor din marea "statiune turistica" de mai sus.
In vale trebuie sa traversam raul. Vadul nu-mi place, sunt pietre destul de mari in apa. Incerc sa folosesc un copac cazut, dar nu e deloc usor. Pe masura ce avansez "puntea" se ingusteaza, iar crengile sunt mai dese si se incurca printre spitele rotilor. Pierd vreo 10 minute sa ajung pe malul celalalt, dar macar nu m-am udat deloc la picioare.


Cornel se hotaraste sa traverseze pe bicicleta. Pentru asta isi pregateste intrarea inlaturand bolovanii mai mari, macar pe cei de la marginea apei.

Se avanta in rau si cand mai avea putin pana la mal se propteste intr-o piatra mai mare si isi scufunda pantofii in apa, din nou. N-a fost ziua lui norocoasa la traversari.
Doar ce ne urcam pe biciclete si oprim din nou. In fata noastra un noroi de o consistenta ciudata, foarte fluida, ocupa tot drumul. Pare scurs din munte, de pe un sant folosit de forestieri.

Il las pe Cornel sa incerce sa treca mai departe pedaland. Cu siguranta n-a fost ziua lui norocoasa la traversari. Hi! Hi! Hi!


Si musai urmarea a fost o noua baie in rau...

Incepe sa se intunece, dar asta nu ne mai ingrijoreaza acum. Drumul pe langa rau e in stare destul de buna. Singura parere de rau e ca nu vom apuca sa parcurgem integral cheile pe lumina si sa le admiram frumusetea.

Se intuneca si pret de vreo jumatate de ora bagam tare la vale la lumina farurilor. Dincolo de ele ghicim pereti abrupti de stanca, surplombe si mici cascade ce vuiesc surd.
Deja ma gandesc sa revin anul viitor pe acest traseu si sa elimin acele ore chinuitoare de impins bicicleta din prima parte a lui urcand pe drumul de unde venea acel ARO.

Traseul parcurs de noi:

Route 3274180 - powered by www.bikemap.net

Traseul optimizat, fara pushbike-ul de la inceput (am marcat si izvorul):

Route 3274130 - powered by www.bikemap.net

3 comentarii:

  1. M-am amuzat si eu odata cu tine de baia de noroi a lui Cornel :-)) In rest frumos ca de obicei traseul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. E f bine pt voi ca faceți atâta mișcare. ..nu știu însă cat de bine este pt articulații! Oricum mi-a plăcut povestea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pana la urma tot se uzeaza :)
      Lasand gluma, bicicleta e oricum mai blanda cu articulatiile decat alergarea sau antrenamentul cu greutati.

      Ștergere