joi, 14 noiembrie 2013

Intre Delta si Mare (Dunavatu de Jos - Perisor - Portita), august 2013

        Dunavatu de Jos... E locul unde drumul de pamant strapunge cel mai adanc Delta, in sudul acesteia. Dincolo de el nu mai e nimic... Nimic din lumea cu care suntem obisnuiti noi, cei care ne ducem viata in zbuciumul marilor orase. 
Si tocmai de aceea ma atrage irezistibil acel taram. Vreau sa aflu o cale de a-l descoperi asa cum imi place cel mai mult, din saua bicicletei. Vreau sa trag adanc in plamani aerul libertatii si sa uit pentru o perioada de toate maruntele griji ale vietii de zi cu zi!
Cu harta in brate creionez un plan de evadare si la sfarsit de august simt ca a venit momentul sa-l pun in aplicare. Sotia si So imi vor fi tovarasi.
Conduc pana acolo unde masina nu mai e de niciun folos. Doar apa ne va putea purta mai departe.

Insa imaginea idilica a zonei nu m-a facut sa las garda jos. In micul port pandesc rechinii. Rechinii ambarcatiunilor, care musca adanc din buzunarele turistilor. Imi cer o suta de euro pentru a ne duce pana la fosta cherhana Perisor, pe malul marii. Le rad in nas, caci am tocmit deja o barca cu doar 150 de lei. E un pret foarte bun pentru calatoria de aproape 30 de kilometri ce va urma.
Pretul foarte mic aduce cu el si un mic dezavantaj, motorului mic ii va lua aproape trei ore ca sa ne duca la destinatie. Noi insa nu ne grabim, suntem dornici sa savuram pe indelete privelistile.
Incarcam cu nerabdare bicicletele si bagajele in barca si stabilesc cu sotia sa ne revedem la Gura Portitei, ea urmand sa traverseze dinspre Jurilovca. Suntem gata de plecare.
Si pornim... Nici prea rapid, nici prea incet, in jur de 10 km/h. 
Traficul e destul de aglomerat pe canalul ingust si putin adanc.

Carmaciul nostru vine de la o manastire din zona si e bucuros sa ne serveasca drept ghid. Aflam de la el ca pensiunea pe langa care trecem se cheama Egreta si iti poate oferi tot luxul pe care ti l-ai putea dori, inclusiv o piscina in aer liber. Deocamdata apreciem designul cu gust si lasam pe alta data rasfatul cazarii aici.



O alta varianta de a descoperi Delta este de a-ti rezerva un loc pe un hotel plutitor.

Noi insa mergem mai departe in barcuta noastra. Motorul toarce ca un tractoras la relanti. Se mai aud doar vantul, cum suiera prin trestii si printre ramurile salciilor si apa ce clipoceste sub coca de lemn.
Din timp in timp, cate un vartej de apa si fum ne tulbura atat pe noi cat si vietuitoarele salbatice. Sunt salupe puternice, prea puternice fata de cat ingaduie legea Rezervatiei Deltei Dunarii. Ce sa intelegi din frumusetea naturii cand tu gonesti cu zeci de kilometri pe ora, intr-un zgomot infernal? Pasarile isi cauta grabite un loc de refugiu cu mult inainte sa se apropie monstrii galagiosi. Din fericire pe langa noi sunt obligati sa reduca viteza, altfel probabil ne-ar fi rasturnat.

In scurt moment linistea se reasterne, apele isi domolesc involburarea si pasarile revin in marginea senalului navigabil. Vedem zeci de exemplare, iar ghidul nostru pare ca le cunoaste pe toate: starci de nu stiu cate feluri, egrete, lebede, califari, rate... Raman netulburate pana ajungem la doar cativa metri de ele si astfel ne bucura ochii si putem sa le pozam in voie.





Canalul Lipovenilor, canalul Dunavat, canalul Dranov... o retea intortocheata de drumuri de apa, pe care ghidul nostru o cunoaste foarte bine. Fara o harta detaliata sau un GPS un strain locurilor nu s-ar putea descurca.
Primim si un pont, daca vrem sa vedem Delta in toata splendoarea ei, in luna mai ar trebui sa o vizitam. Probabil vom reveni candva si primavara.
Trecem pe langa grinduri putin inalte, unde pasuneaza vite si cai. Nu par sa fie supravegheate de cineva, de altfel nici nu pot pleca nicaieri.
 


Povestile continua si aflam de o tragedie marcata de doua cruci, ascunse in umbra unei salcii. Acolo au fost impuscati de braconieri doi rangeri, iar barca impreuna cu trupurile lor a fost scufundata. Rafuieli vechi...
A trecut ceva vreme de cand am plecat si soarele a inceput sa arda. Scot din rucsac un antidot si ma racoresc pentru o perioada. Daca tratamentul tine, il repet cand e din nou nevoie. Am avut grija sa bag la congelator Radlerele si acum sunt numai bune.



Inainte sa parasim Dranovul si sa intram in canalul Perisor lasam in dreapta o fosta exploatare piscicola. Acum pare transformata in pensiune. Cladirile sunt renovate in stil traditional.


Canalul Perisor e mai ingust si mai salbatic decat celelalte. Diverse obstacole ne opresc temporar inaintarea.
 
Covorul de nuferi de langa mal unduie usor in urma noastra. Si sa vrem tot n-am putea pune piciorul pe pamant, platele fac un zid viu, o mica jungla.




Si pasarile iubesc simetria...

Cateva cladiri paraginite, candva facand parte din cherhanaua Perisor, vestesc apropierea de finalul plimbarii cu barca.

La malul marii a ramas nefinalizat un proiect de pensiune, desi nu ar mai fi foarte mult de lucru. Cred ca ar fi iesit ceva deosebit, locatia este una extraordinara.
Multe barci sunt trase la mal si asteapta ca pasagerii lor sa faca o baie in mare inainte de a se intoarce la Dunavatu de Jos.



Abia asteptam sa debarcam si noi si sa incepem partea pe biciclete a excursiei.
Traseul urmat pana aici:

Route 2317004 - powered by www.bikemap.net

In cateva minute suntem gata de drum si-l rugam pe amicul cu barca sa ne faca o poza.

Pe plaja si in apa sunt in jur de douazeci de turisti. Cativa se mira de faptul ca am adus bicicletele pana aici si isi arata curiozitatea in privinta destinatiei noastre.
Spre nord plaja accesibila cu piciorul mai continua doar cativa kilometri, pana unde lacul Zlatonul Mare isi varsa apele in Marea Neagra. Apoi se mai intalnesc doar smarcuri si mlastini pana la peninsula Sacalin si bratul Sfantu Gheorghe.

Noi vom urma o cale relativ usor accesibila pe biciclete, spre sud si peste aproximativ 25 de kilometri vom ajunge la Gura Portitei.
Ne luam ramas bun de la ghid (ptr cine e interesat: 074.418.6524) si sarim nerabdatori in sa.


Peste cativa kilometri ne vom intalni cu doi colegi de-ai mei de serviciu, care au pornit in sens invers, de la Gura Portitei catre noi. In mod neasteptat tot drumul cu barca si pe malul marii avem semnal de GSM (Orange). Ceilalti doi biciclisti au un avans de vreo doua ore, asa ca s-au oprit undeva in zona Periteasca, sa faca o baie.
Noi experimentam diverse moduri de deplasare, pe nisipul ud, chiar la linia valurilor sau pe nisipul mai grunjos, amestecat cu scoici. Peste tot se inainteaza ok, nu e chiar ca pe macadam, dar suntem multumiti. Nu cadem in plasa folosirii drumului agricol ce merge paralel cu tarmul, la vreo 100 de metri de acesta. N-ar mai avea acelasi farmec deplasarea si dupa doar cativa metri am avea rotile facute ciur de Coltii Babei.
In cateva minute locul de unde am plecat abia se mai zareste, undeva la linia orizontului. In jur nu e nici tipenie. Imi vine sa chiui, dar parca mi-ar parea rau sa tulbur LINISTEA. Ne bucuram de fiecare pedala, chiar suntem intr-un Colt de Rai.
Cum marea e foarte calma, ne jucam de-a prinselea cu valurile micute. De cateva ori castiga ele si ne stropim din cap pana in picioare. Nu ne pare rau, e cald si chiar cautam racoarea apei.
Pentru So e un pic mai dificil, are si coburile cu el, iar bicicleta i se infunda ceva mai mult in nisip.
O buturuga imensa ne face sa ne intrebam cat de agitata a fost Marea cand a lasat-o acolo.

Doar mare si nisip, cat putem cuprinde cu privirea.
Stoluri mari de pasari ne asteapta sa ne apropiem si apoi, printr-un mic rond facut deasupra marii se aseaza din nou, in urma noastra, intr-o miscare aproape hipnotica.

 


Rar mai dam peste cate un semn ca ar mai trai si oameni pe aici, asta daca ignoram micile gunoaie aduse de valuri: un pet, un papuc, o minge de plaja si alte maruntisuri.


La 5-6 metri de mare e un strat gros de scoici. Probabil daca valurile erau mai mari si ar fi ajuns pana la ele, inaintarea ne-ar fi fost mult ingreunata, poate chiar imposibila pe biciclete. Insa avem noroc si azi le folosim doar ca fond pentru poze.


Chiar daca suntem in ultima zi de vara calendaristica soarele tot are putere si ne deshidrateaza destul de repede. Insa frumusetea locurilor ne face sa trecem usor peste acest mic disconfort.



In apropiere de Cherhanaua Periteasca, la umbra unuia dintre putinii pomi de pe plaja ii gasim pe baietii cu care trebuia sa ne intalnim. Nu stam prea mult pe loc si plecam la drum cu echipa intregita.



Nu se mai lucreaza la capacitatea de alta data, doar doua barci pescaresti mai sunt trase la mal.



Cateva resturi, aproape ingropate in nisip sunt tot ce a mai ramas dintr-un vas naufragiat. Se chema Hamburg. Nu am gasit pe Internet date despre eveniment.
 

Incepem sa inaintam ceva mai greu, patul de scoici atinge deseori valurile. Ori prin apa, ori ne afundam bine rotile, alte solutii nu avem.
Tot mai des trebui sa ocolim barcile sau sa ne strecuram pe sub franghiile cu care sunt ancorate. Suntem asa de mici in comparatie cu ele, cu plaja, cu marea... 


Si intr-un final apare si Gura Portitei la orizont. Ne e cam foame si cam sete, mai ales ca pe ultimii kilometri am tras ceva mai greu la pedale.



Dupa ce ne cazam ne adunam in jurul unei sticle de vin si in asteptarea bucatelor pescaresti (cum altfel?) depanam povesti.

Suntem incantati de excursie si pentru maine planuim o zi de relaxare, cu plaja si baie in mare. Pana atunci ne dam intalnire la orele 10 seara, pe plaja, unde va avea loc un mare foc de tabara si un miniconcert de cantece rusesti si lipovenesti sustinut de un grup  din Jurilovca.
Din pacate, trezit de la 3 dimineata, batut de soare toata ziua si de ceva vin seara, n-am mai auzit alarma de la telefon, neam!


Route 2317021 - powered by www.bikemap.net


A DOUA ZI
A fost una de plaja, baie, de relaxare in general. Portita (mai ales la sfarsit de sezon) este locul ideal unde poti face asta. E total opusul aglomeratiei si prostului gust din majoritatea litoralului romanesc.
Profitand de lipsa valurilor si a salvamarilor am inotat in larg cat de mult am avut chef.





 Iata "dusmanii" anvelopelor noastre din ziua precedenta. Am extras vreo doi Coltii Babei din roti, insa datorita solutiei antipana nici nu am simtit ca-i port dupa mine.


Sorin a prins ceva vant si s-a declarat multumit, nu a carat degeaba zmeul. Ba chiar dupamasa vantul s-a intetit atat de tare incat cu greu ii putea face fata, desi So nu e chiar un usurel.


Seara am facut o plimbare pe plaja la lumina lanternei. Mii de broscute iesisera din stuff si sareau peste tot imprejurul nostru. Cele mai mici aveau doar un centimetru astfel incat inevitabil se auzea din cand in cand cate un mic pocnet, cu toata grija noastra de a nu pasi peste ele.
Si unde e puhoi de broscute nu poate lipsi un oportunist, care vrea o masa bogata si usor accesibila. Cand ne-am adunat in jurul lui s-a strans colac, a inceput sa se umfle si sa suiere zgomotos. Pana la urma s-a linistit si ne-am vazut fiecare de drum.




A TREIA ZI

Fiind si ultima a excursiei, ne-am dorit sa profitam cat mai mult de ea. Deci am asteptat rasaritul pe plaja si am fost rasplatiti de culorile marii si cerului pentru efortul de a ne trezi asa de devreme.



Mai dam un tur insulei, facem o baie si putin plaja si apoi ne imbarcam pe salupa cu destinatia Jurilovca, unde vom incepe ultima plimbare pe biciclete a turului, pe conturul Razelmului.




Aici am fost cazati. Atmosfera placuta, de camping, usa direct catre mare, iesire pe nisipul plajei. Din pacate So a descoperit ceva ce ne-a facut din revenirea acasa un mic cosmar. Casutele aveau plosnite. Doar el le-a observat si "pescuit", insa si noi a trebuit sa trecem prin supliciul unei carantine autoimpuse. Am inchis toate bagajele in saci si le-am tinut cateva zile in balcon, cu o solutie antiplosnite pulverizata in interior. Din fericire pana acum nu am gasit nici noi nici So vreun chirias nepoftit in casele noastre.


Experimentam si noi senzatiile tari ale unei traversari rapide, impinsi de un motor de 150 de cai putere. Barca e supraincarcata si chiar ma tem ca va lua apa in partea din spate. Loc de bagaje nu prea mai e. Bicicletele le ancoram la prova. 
Odata iesiti in larg, un tunel de jumatate de metru adancime se sapa in spatele nostru. Zburam pe apa lacului Golovita si in curand ajungem la Jurilovca. Ne dam si mai bine seama ca din asa goana n-am fi vazut nimic din Delta.


E deja amiaza cand suntem gata de drum. Abia astept catararile de la Babadag si de la Enisala. Drumul e pustiu si vremea perfecta pentru pedalat. 




Dupa intersectia cu drumul tancurilor apare si Cetatea Enisala, cocotata pe un deal ce domina imprejurimile.




In drum spre vechiul fort trecem pe langa niste amenajari piscilole inca functionale.

Desi am mai vizitat cetatea de cateva ori, revin de fiecare data cu placere aici. Ne propunem sa luam si masa de pranz tot acum, dupa ce vizitam ruinele. Asfaltul de pe breteaua de legatura cu drumul national se pastreaza in continuare la o calitate impecabila.






De la inaltimea zidurilor peisajul se deschide pe multi kilometri peste Delta si peste Lacul Razlem.


Scurtam putin drumul si coboram dealul pe un drum agricol. Ne e dor si de ceva offroad, chiar cu riscul de pana de la Coltii Babei.

De jos avem o noua perspectiva asupra cetatii.

Avem ceva probleme cu gasirea iesirii la sosea, poteca parand sa se infunde intr-un santier ce pare arheologic, desi placuta de identificare il anunta ca un viitor port turistic?!?

Odata iesiti la asfalt mergem intins pe soseaua ce tine conturul lacului Razelm. Campurile cultivate alterneaza cu cele impanzite de eoliene. Ne oprim la o bostanarie si cumparam cel mai dulce si gustos pepene al verii. Solul nisipos e propice acestui tip de cultura.



Nori din ce in ce mai inchisi la culoare si vantul ce incepe sa sufle in rafale ne dau semne ca in fata noastra se pregateste o furtuna. Nu suntem prea ingrijorati si hotaram sa inaintam atat cat ne va permite vremea, apoi vom arunca biclele pe masina si vom pleca acasa.
Un sir de stalpi de lemn, probabil vechi de un secol, poarta acum a treia generatie de cabluri de comunicatie. Dupa cablurile de telegraf si cele de telefonie a venit randul fibrei optice. Nu mi-a venit sa cred cand in fundul asta de lume am zarit cutiile de conexiune specifice.

Cu patru kilometri inainte de Colina, in dreptul insulei Popina, hotaram sa ne oprim, s-a facut tarziu si avem mult de condus, iar a doua zi va trebui sa mergem la munca.



Am incheiat astfel o tura intr-una din cele mai izolate regiuni ale tarii bucurosi ca am gasit aici linistea si relaxarea cautate.


Route 2317025 - powered by www.bikemap.net

4 comentarii:

  1. salut,

    sper ca nu s-a stricat bicicleta, nu se mai aude nimic de tine...

    RăspundețiȘtergere
  2. :D

    Salut.
    Nu s-a stricat, ba din contra, a primit un Rohloff.
    Turele se amana un pic, am ceva mult mai important in program, primul bebe, o fetita.
    Pe la sfarsit de iulie / inceput de august am ceva trasee in plan.

    Multumesc de intrebare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am o intrebare :Ce motor avea barca cu care ati mers de la Dunavat la Perisor .Se poate merge cu un motor de 4 cp?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am uitat pe restul de poze si am gasit una in care se vede motorul. Era un Yamaha de 9.9 CP.
      Insa au trecut pe langa noi nenumarate barci cu motoare si de 225CP, deci ptr 4 CP ar putea sa va intrebe cineva doar de ce e asa de mic motorul :))
      Distractie placuta!

      Ștergere