vineri, 7 septembrie 2012

Novaci - Valea Gilortului - Ranca - Groapa Seaca - Petrosani - Dealu Babei - Petrosani, septembrie 2012

        Cred ca asta era cam cea mai veche tura desenata pe bikemap si ramasa la categoria "PLAN". Vreo trei ani a asteptat pana sa-i vina randul si multe ture parcurse s-au adaugat dupa ea.
Am revenit deci intr-o dimineata de inceput de toamna in Oltenia cea atat de bogata in trasee MTB, locul unde imi place atat de mult sa pedalez. Sunt insotit de Corado si de Pashaski, amandoi mai in forma decat mine, cu multe maratoane la activ in aceasta vara. 
Toti avem chef sa facem o "tura" in adevaratul sens al cuvantului, unde sa te opresti cand iti place sa pozezi ceva, sa pedalezi in paralel pe drumuri neumblate si sa impartasesti cu ceilalti orice-ti trece prin cap in acel moment.
Am ales ca punct de start al plimbarii localitatea Novaci, extremitate sudica a celebrei sosele de altitudine Transalpina. Desi avem ca punct intermediar Ranca, nu vom ajunge acolo pe Transalpina cea nou asfaltata si atat de aglomerata la sfarsit de saptamana. Alegem o varianta off-road, de fapt un forestier destul de bun, ca de aia ne-am luat MTB-uri si nu cursiere.
La orele noua si jumatate suntem gata de drum. Dupa doar cativa metri asfaltul se termina. In curand la fel si casele si galagia, agitatia. Avem in dreapta noastra Gilortul, pe valea caruia vom continua buna parte din traseu.
Nu sunt grataragii, nici muzica, nici masini pe drum. Exact ce am sperat si parca totusi nereal in comparatie cu zarva de pe Transalpina.
Din pacate cineva a simtit nevoia sa strice si aceasta bucatica de natura! E in plin santier o lucrare de captare a apelor raului, ceva asemanator cu ce se intampla pe raul Capra, in Fagaras. Arata dezolant si ne dam seama ca ar trebui vreo trei parauri asemenea celui de langa noi ca sa umple aceste conducte insetate. Oare nu va mai ramane nimic din Gilort care sa curga pe la suprafata? Pacat...

Depasim zona captarii si nimic nu ne mai zgarie retina. Pedalam usor pe drumul putin inclinat si ne bucuram de peisaje. De ceva vreme nu mai intalnisem locuri atat de frumoase si de linistite.

Niste pescari, ajunsi aici cu o masina de teren, ne confirma ca inca mai e pastrav in rau.

Un izvor ne ajuta sa ne reimprospatam rezervele de apa. E rece si buna.

Ajungem la o poienita flancata de stanci, una intinzandu-se asemeni unei trambuline deasupra luciului apei. Privim de sus in bazinul adanc de doi-trei metri si zarim cu usurinta pietrele de pe fundul albiei. Ce limpede e si ce ne mai imbie la o baie! Nu avem insa timp acum de asa ceva, poate alta data.




Ne desprindem cu greu de un loc asa de frumos si continuam ascensiunea. Rampa e ceva mai inclinata si viteza noastra medie scade un pic. Peretii vaii se apropie de noi, iar paraul incepe sa coboare in trepte, prilej de noi fotografii.

 

Undeva sus, foarte departe, ne apare o bucata din Transalpina, un sector intre Papusa si Urdele. Curand parasim cursul apei si incepem ascensiunea pe partea dreapta, spre Ranca.


Am fost tentati sa urmam drumul de-a lungul vaii, insa nu eram siguri ca liniile albe vazute pe poza de satelit si care ajungeau pana la urma in Transalpina erau forestiere sau vreo oarecare vale pietroasa si abrupta. De prea multe ori m-am inselat asa incat azi nu mai vrem sa riscam.
Cateva balti adanci, care ocupa tot drumul, ne dau prilej de joaca. Daca la traversarea primeia tot ne-am udat, apai hai sa ne distram cum trebuie. Si nu mai contenim cu du-te vino prin ele, lucru care rar mi se intampla mie.  Abia astept sa vad montajul filmului facut de Pashaski.


Ultimii metri pana la asfalt sunt si cei mai inclinati de pe traseu. Am pierdut si umbra protectoare a padurii. Ne dorim sa ajungem cat mai repede in Ranca, sa ne racorim cu o bere si sa devoram cativa mici. Pana aici am facut in jur de trei ore si un pic. Pauza de masa si de hidratare e mai mult decat binevenita. Ne intalnim si cu prietenele, care au urcat cu masina si lenevim la umbra vreo ora.
Continuarea are loc pe asfalt, intr-un trafic destul de intens. Primim incurajari din masini, dar sunt si destui cercopiteci, care urla dupa noi. Imi aduc aminte cu regret de tura pe care am facut-o tot aici in 2008, cand nu era petec de asfalt si nici mizerie umana.
Cam greu la deal dupa masa si nici asfaltul dogoritor nu ma ajuta prea tare. Corrado si Pashaski iau ceva avans in timp ce eu ma opresc de cateva ori pentru poze, dar mai ales ca sa-mi trag sufletul.
Drum catre cer...

Ajungem in punctul de maxima altitudine, in Pasul Urdele, la 2135 metri.

Apoi o coborare frumoasa spre cascada. Liniile drepte nu sunt prea lungi, nu ne lasam furati de viteza.

Si urcam din nou, pe Muntinu, unde rampa arata 18%.
Ajungem la parcarea de pe varf, unde facem o noua regrupare si avem ocazia sa admiram serpuirea Transalpinei ce coboara Urdelele.


Punem fasurile de vant si-i dam la vale pe cea mai rapida coborare din tara (sau macar din cate am gasit eu pana acum). E o linie dreapta luuunga si destul de inclinata, cred ca la kilometrul 48 din traseul meu.
Luam mainile de pe frane, adoptam pozitia aerodinamica si vantul incepe sa suiere din ce in ce mai tare pe la urechi. Uhuuuu!
La intrarea pe serpentine ne oprim sa vedem ce ne indica vitezometrele. Oau! Plus 20km/h fata de recordul precedent. Adica 84KM/h! Pashaski si Corado sunt mai mistreti, prind 89, respectiv 90 km/h. Si asta cu MTB-uri, probabil cu o cursiera treci de 100km/h, daca te tin nervii...

Serpentinele prin padure si falsul plat descendent pana la rascrucea cu Obarsia Lotrului nici nu stim cand le parcurgem.
Mai avem un ultim hop, cativa kilometri pana in Pasul Groapa Seaca si 230 metri ascensiune. Ajungem sus odata cu amurgul. Soarele ce ne bate din fata ne ascunde crestele Retezatului. Ne ramane doar sa coboram in tromba cativa kilometri, pana la cabana Groapa Seaca, unde avem rezervare.


Camerele sunt decente, cu mobilier minimalist, insa curate si rezonabile la pret, 40 lei de persoana. Mancarea e foarte buna, ciorba de fasole, cu afumatura si ceapa rosie. Luam masa afara si ne incalzim cu un coniac basarabean si niste vin de Recas, aduse de acasa. Nicio problema sa le consumam acolo, in general cabanierul e foarte de treaba.
Pe la orele opt intra in functiune generatorul electric si ne grabim sa incarcam bateriile la GPS-uri si telefoanele mobile. La orele unsprezece se va da stingerea, iar lumina va veni doar din lanterne.
Astazi am parcurs 65km, cu o urcare total de 2040 metri.
Maine va fi mult mai lejer, asa ca nu ne vom grabi cu trezirea de dimineata, ca sa compensam plecarea foarte matinala de astazi.


A DOUA ZI
Pe la orele opt si jumatate coboram la micul dejun. O dimineata racoroasa dar insorita ne alunga ultimele urme de somn.
Ne salutam cu un grup destul de numeros de biciclisti seniori. Calatoresc insotiti de un microbuz, iar unde e prea greu sau plictisitor, urca in masina. Planuiesc sa mearga pana la Herculane astazi, prin Cheile Butii si Pasul Jiu-Cerna. E un traseu pe care l-am facut si noi acum vreo trei ani si le dau cateva ponturi despre zonele mai interesante de vizitat. Oricum se vede treaba ca isi facusera temele inainte de plecare si aveau deja notate respectivele obiective.


Vreo zece kilometri vom avea doar coborare. Cu greu ma indur sa opresc, ca sa fac fotografii in Cheile Jietului.


Ii regasesc pe baieti opriti pe marginea drumului intr-o zona cu soare, tremurand de zor. Cateva minute luam pauza de incalzire. Se echipeaza cu haine ceva mai groase. Eu n-am probleme, suport foarte bine frigul, insa am si coborat olecuta mai incet decat ei.
La ramificatia cu drumul ce duce la Petrila am ocazia sa admir de la departare Varful Sureanu, pe sub care am trecut in tura din toamna trecuta.

In Petrosani ne aprovizionam cu apa de la o benzinarie. N-am fost prea inspirat, caci a fost extrem de rece si am reusit astfel sa ma pricopsesc cu o iritatie puternica a gatului.
Un parc auto cu masini de teren de inchiriat ne atrage atentia cateva minute. Nu par insa prea folosite, probabil nici nu e prea ieftin sa le inchiriezi.


In Valcan parasim DN66A, care merge pana la Herculane si facem dreapta, catre Dealul Babei si Merisor.
Trecem pe langa ruinele exploatarii miniere. Nu ne e clar daca totusi se mai extrage carbune de aici, pentru ca in timp ce pozam apare o tanti de la poarta si ne zice ca n-avem voie sa fotografiem. Cum suntem pe strada, nu o bagam in seama, sa-si faca un gard mai inalt daca au ceva de ascums.


Asfaltul se termina. Suntem pe DJ666 si, dupa cum ii spune si numele, e cam drumul dracului. Pana la Dealul Babei se urca decent. Casele sunt rasfirate pe dealuri, printre fanete. Remarcam scoala satului, care, desi intr-o stare deplorabila, totusi mai primeste elevi.

Dupa scoala drumul nu mai are nimic in comun cu felul in care ar trebui sa arate un "judetean". E mai degraba un forestier prost. Il intreb pe Pashaski daca ar reusi sa urce cu Outlander-ul portiunile dificile si-mi zice sa nu stie sigur, probabil. 
De vreo doua ori ma dau jos si imping cativa metri bicicleta. Cu putina ambitie, antrenament si niste cauciucuri mai cramponate, cred ca se poate parcurge in intregime in sa. 






Sus ne asteapta o priveliste de vis. In spate avem Valea Jiului de Vest, iar in fata, la picioare, e drumul Petrosani-Hateg. 
Lasam bicicletele sa se odihneasca pe marginea drumului, iar noi ne tolanim in cele mai confortabile fotolii si pret de jumatate de ora admiram peisajul.



Pe coborare iar se fac cateva filmulete, cu Pashaski in rol de regizor si cameraman. Mai tragem si niste duble. Niste cai se sperie de noi si alearga nebuneste la vale. Sper ca i-a prins si pe ei in cadru. Ne oprim ca sa se linisteasca si discutam un pic cu ciobanul care-i insotea.
Iesim in drumul european si ne cam plictisim pe asfaltul impecabil.

Monotonia e rupta de un indicator catre Pestera Bolii. Auzisem de ea, dar habar n-aveam ca e in aceasta zona. Ne abatem pana acolo si nu regretam.



Desi nu e foarte lunga, are galerii largi si cateva poduri amenajate. E inca o pestera activa, apa curgand prin ea.


In departare se vede celalalt capat al pesterii, care insa nu e deschis vizitatorilor intrucat se afla la doar cativa metri de calea ferata Petrosani-Hateg.

In Petrosani fetele ne asteapta cu pastrav cu mamaliguta si mujdei, marca Obarsia Lotrului. Il savuram undeva pe Defileul Jiului, langa Lainici.
Asa se incheie inca o tura reusita in Oltenia si cu siguranta nu va fi ultima in zona. Deja am desenat o supertura pentru anul viitor...
Un filmulet realizat de Pashasky:



Traseu de bicicleta 1816527 - powered by Bikemap 

4 comentarii:

  1. Noroc c-am tras de voi sa vedeti Transalpina-n vremurile ei bune :p

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, eu o stiam inca din facultate, am parcurs-o la pas (partial), cu masina, cu ATV-ul si cu bicicleta, inainte de asfaltare. Era ALTCEVA.

    Din pacate tu te-ai accidentat chiar cand am facut iesirea aia, dar macar planurile am apucat sa le facem impreuna ;)

    Cred ca ti-ar fi placut tura asta. Aveai sansa la 100km/h pe bicla :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari! Nu am alte cuvinte.........

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc. Chiar asa am simtit si noi acolo, peisajele te lasa fara cuvinte.

    RăspundețiȘtergere