luni, 9 iulie 2012

Fagaras, Culmea Malita, iulie 2012

        Canicula in Bucuresti. O zi libera in cursul saptamanii e un bun motiv de a cauta ceva racoare pe inaltimile Fagarasilor.. De ceva vreme facusem planul unei ture pe Culmea Malita, pe un forestier ce ajunge undeva sub Varful Moldoveanu, pe la 2000 de metri altitudine. Acum e momentul potrivit. Corrado imi confirma ca poate merge joi si intre timp ni se alatura si CaludiuXYZ, din Ramnicu Valcea. Miercuri se strica bicla lui Corrado, asa ca voi merge doar cu Claudiu.
Cea mai buna cale de abordare e trecand prin Curtea de Arges si tinand apoi drumul de Campulung, destul de distrus, pana la Domnesti. In Domnesti facem stanga, catre Nucsoara si Slatina.
Parcam masinile in Slatina, in curtea unui bar si la 9:35 plecam in tura. Claudiu a venit cu noul lui bicimobil, cu loc sa incarce o echipa intreaga in el.

Primul kilometru e in coborare usoara, pana la bariera silvicultorilor, numai bine pentru a ne incalzi muschii leneviti prea multa vreme. Niciunul nu am prea bagat ture anul asta si suntem putin ingrijorati de ce ne asteapta. Stim ca sunt vreo 1500m diferenta de nivel, iar ca total de catarat chiar ceva mai mult de atat, profilul traseului aratand si destule coborari locale in partea trendului ascendent.
Intram in padure si ne bucuram de umbra deasa, caci soarele deja arde cu putere. Ne bucuram, dar nu foarte mult. Suntem agasati de roiuri de tantari, de care nu reusim sa scapam prin pedalat, caci rampa e destul de inclinata si mergem incet. Rasuflam din greu amandoi, ca niste cazane de aburi supraincalziti. Uneori mai facem si push-bike.


Ajungem la o poarta inchisa, cu un indicator de proprietate privata. E acolo o vila particulara, care, de voie de nevoie, foloseste energie eco. Are un generator eolian si panouri solare. Trecem pe sub bariera si o luam la deal.


Pe la 1100 metri altitudine avem o portiune mai lunga de impins bicicletele. Pe drum ne intalnim cu cateva echipe de muncitori forestieri, se taie la greu padurea in Fagaras. Aflam ca pana la o stana, undeva destul de sus, nu gasim niciun izvor, insa ne spun unde au lasat ei o sticla de 2 litri de apa, ceva mai aproape, apa pe care ne-o dau noua. Bogdaproste!

La umbra e mai bine acum, odata cu altitudenea mai ridicata am  scapat de tantari si avem pauze de odihna mai tihnite.

La marginea golului alpin e foarte cald, 32-34 de grade indica termometrul in soare. Vedem in zare petece de zapada si speram sa se mai racoreasca pe masura ce ne-am apropia de ele. Sunt insa prea departe acum.


Dupa ce ca sute de arbori sanatosi sunt pusi la pamant de taietori, mare parte din restul par afectati de o molima sau de furtuni ce i-au pus la pamant. Arata dezolant.


Gasim si stana cu izvorul. Se coboara din drum pana in spatele primului brad din partea stanga a pozei. Ne oprim langa el pentru masa de pranz. Are debit maricel si e rece ca gheata. Ne spalam si ne racorim indelung, apoi recuperam caloriile pierdute.


E atat de bine asezati in iarba incat nu ne mai vine sa ne ridicam. Dupa vreo 40 de minute plecam totusi la drum. Mai avem mult de urcat. 
Surprinzator, mai tot timpul am avut semnal GSM (Vodafone). In cautarea acestuia:

Ce m-a tocat la nervi pe acest traseu a fost profilul acestuia. Urcam din greu vreo 200m diferenta de nivel, ca sa pierdem apoi cateva zeci de metri traversand vreo vale. Asta repetandu-se de vreo zece ori. Bine ca nu am ales sa parcurgem in sens contrar tura, caci ar fi fost frustrant ca pe final, in loc de o coborare prelunga, sa bagam pedale catarandu-ne pe coborarile de acum. Unde nu mai pui ca multe zone sunt inclinate puternic, cu sleauri ce traverseaza oblic poteca si cu pietre destul de maricele.
Pe la vreo 1500m altitudine iarasi impingem ceva mai mult la bicle. E greu si pe langa ele si GPS-ul indica o viteza de abia 2.7-3km/h.



Niste plante destul de ciudate cresc pe pajistea de la aceasta altitudine. Nu cred sa le mai fi vazut prin alte locuri pana acum.


Apar ceva nori pe cer si temperatura scade pana la o valoare placuta de 25 de grade. Sus, tot mai sus...





De dupa o culme apar doua varfuri indepartate. Sa fie oare Moldoveanu si Vistea? Par totusi ceva mai distantate unul de altul decat le stiam eu, dar alte dati le-am vazut de mai de departe si poate mi-am format o impresie gresita.
Spre 2000 de metri mai gasim vreo doua izvoare, chiar langa drum si ne refacem proviziile de apa. Razbate pana la noi sunetul infundat al unui tunet. Nu ma asteptam la asta, chiar am lasat acasa pentru prima data geaca de ploaie. Din fericire norii se varsa departe si nu se apropie de noi.


In punctul de maxima altitudine gasim un refugiu(?) pe zidul caruia sunt marcate directiile catre Moldoveanu -  urcare in serpentine, tot pe forestier si catre Malita - pe curba de nivel. Noi mergem catre Malita, sa inchidem bucla coborand pe vale.




E asa de bine ca dupa cateva ore de urcat sa stai acum in sa sau in pedale si sa lasi gravitatia sa te poarte la vale...
Aproape visez, dar sunt trezit de un pocnet al cauciucului. Sper sa fie doar vreo piatra aruncata de cauciuc. Ma opresc dupa cativa metri sa citesc un indicator si aud un fasait ce nu suna bine. Pun bicicleta cu rotile in sus si vad ca in roata spate e infipt ceva, parca un ghimpe maricel, pe langa care bolboroseste lichidul antipana. Trag ghimpele afara si pare ca nu se mai sfarseste. Vad acum ca de fapt e un cui de vreo 12 cm ungime, intrat in anvelopa pana la floare, si care a lasat o taietura maricica, imposibil de sigilat de solutia antipana (merg pe tubeless)

Controlez cauciucul de alti tepi ce pot fi infipti in el de mai de mult si de care sa nu stiu si apoi pun o camera. Mai sunt 25 km de coborare si e trecut de orele cinci, ar fi pacat sa-i fac pe jos. 
Operatiunea reuseste, bicla e din nou functionala, pozez indicatorul pentru care m-am oprit si o luam voiniceste la vale.




Pe aceasta portiune sunt mult mai multe izvoare, multe curgand chiar in drum, prilej de a ne jegosi bine, peste praful depus pe urcare.
Intram apoi intr-o zona superba, de chei si ne mai oprim doar din cand in cand, pentru poze.



Taierile masive care ne minunasera pe urcare sunt nimic fata de jaful de pe aceasta vale. Se rade tot pentru bani, multi bani.


Ajungem la masini si pe la 18:30 biclele sunt imbarcate, iar noi pornim catre casa. Ma bucur ca am reusit si in anul acesta o tura impreuna cu Claudiu, una destul de solicitanta, care insa ne-a rasplatit efortul cu peisaje frumoase si aer curat.




Traseu de bicicleta 1694533 - powered by Bikemap 

10 comentarii:

  1. Da, tocmai ce am citit si eu povestea voastra :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Strigoaie(Veratrum album)se cheama planta.Este destul de comuna si foarte toxica.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine de stiut ca nu e recomandata pentru ceai! :)
    Multumesc pentru informatie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa tura dar solicitanta.
    Am facut-o asta vara cu 2 prieteni dar in sens invers.

    RăspundețiȘtergere
  5. In sensul facut de voi cred ca e si mai grea, macar la finalul zilei noi ama avut parte de coborare continua, insa voi v-ati luptat cu sirul ala de urcari si coborari care parca nu se mai sfarseau...

    RăspundețiȘtergere
  6. salut!
    puteai sa mentionezi ca tu ai ajuns prin bradet, nu este drumul cu coborare direct in nucsoara;

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut.
      Habar n-am unde este Bradet-ul asta sau daca erau alternative de coborare. Insa mai sus e traseul desenat pe harta. Cred ca ar trebui sa fie suficient...

      Ștergere