miercuri, 24 noiembrie 2010

Valea Cheii - Cabana Cheia - Olanesti, august 2010

Destinatia de azi este Buila-Vanturarita, mai precis vaile Cheii si Olanestiului.
Plecam din Bucuresti: Bogdana, Raluca, Corrado, Kokosmin si cu mine, urmand ca la Valea Cheii sa ne intalnim si cu Claudiuxyz, care nu putea rata aceasta tura, fiind chiar la el in ograda.
Pe la 10:30 suntem gata echipati si ne pregatim sa lasam masinile la intersectia celor doua vai pe care vrem sa le parcurgem azi. Se pare ca n-am ales loc bun, caci un domn binevoitor ne atrage atentia sa nu parcam masinile acolo, ca e o tiganie in apropiere si sigur nu le mai gasim intregi... Si se mai zice ca lumea asta e rea si rasista degeaba... Asa ca le ducem in alt loc, mai ferit, si plecam linistiti catre destinatie - Cabana Cheia, de Valcea, nu de Prahova.
Drumul prin sat e fara trafic, intr-o usoara urcare, numai buna pentru incalzire.





La iesirea din localitate se termina si asfaltul, insa rampa e tot lejera. Tinem cursul Cheii, aproape de apa.






Ne ajung de la urma vreo doua masini de teren si ma iau la intrecere cu ele. Pe urcari sunt ele in avantaj, in schimb pe coborari recuperez la greu. Dupa cateva minute in ritm sustinut, ajung la Schitul Iezer, unde ma opresc ca sa astept si restul echipei.
Drumul e presarat cu troite si asta pana sus, la tunel.


Ne regrupam si continuam urcarea impreuna, pana la poalele stancilor. E bine sa pedalezi in aerul curat, sub umbrela cate unui nor. Temperatura e placuta si ne bucuram ca am lasat departe orasul si canicula.
Luam o mica pauza, caci de aici incep serpentinele si nu va mai fi la fel de usor ca pana acum. Facem si nelipsita poza de grup.


Imi aduc aminte de Valcan, unde n-am avut schimbator de foi si-mi propun sa urc doar pe foaia mijlocie. Inclinarea e potrivita, asa ca bag tare si ma opresc doar la ramificatia potecii turistice catre Olanesti.

Aici ne intalnim cu un localnic care urca cu un moped cu un motor cat o mandarina, asa ca se ajuta si de pedale ca sa poata inainta. Il intrebam de drumul catre Olanesti si ne sugereaza poteca marcata. Asta pentru intoarcere, insa acum avem inca de urcat.
Ii dau bataie si o iau inainte. Avantajul foii mijlocii e ca se termina mult mai repede urcarea, nu mai pierzi timp cu mulinatul pe loc, dar cu un consum de energie pe masura.
Fac o poza uriasului ce doarme pe spate si continuu la deal.

Ajung la tunel si gasesc langa el inca o troita.


Sosesc toti si se pune de o masa mica, foamea e prea mare pentru a mai astepta sa ajungem la cabana.



Urmeaza o coborare vijelioasa, care se termina in... Raul Cheia!
Nu exista pod, doar un vad. Asta e, daca trebuie sa ne udam, o facem si pe asta, doar n-o sa ne intoarcem inapoi.
Vad ca pietrele de pe fundul apei nu sunt foarte mari, asa ca ma hotarasc sa traversez pe bicicleta. Apa se dovedeste putin mai mare decat am estimat-o asa ca ud bine pantofii si toata lumea face la fel.




La cabana e o tabara de alpinism, un team building, ceva, ca sunt multi si primul lucru care ne sare in ochi e un ceaun imens de ciorba, care clocoteste la foc de lemne. Ne gandim la diverse strategii pentru a capata si noi ceva: sa ne dam de-ai lor nu merge, ca n-avem tricouri cu insemne...
Se duce Claudiuxyz aproape de ceaun ca sa faca poze si eventual sa primeasca ceva ciorba in casca, dar nu reuseste sa induioseze pe nimeni, asa ca ramanem la sandwich-uri si batoane. A, si la bere, pe care am carat-o de jos, caci aflasem ca nu au nimic de vanzare la cabana. Dar ne-am inselat, bere au si e doar 5 lei doza.




La intoarcere ajungem iar la vad, iar pe Claudiu si pe Corrado parca i-a lovit leuca, fac traversari intr-una:




Urmeaza urcarea inapoi la tunel. Pare mai scurta si mai usoara decat din cealalta parte.
La rascrucea catre Olanesti cineva ne sugereaza sa o luam pe un drum de TAF, care coboara direct in Valea Olanesti. Intrarea in drum nu e prea promitatoare, se vede chiar in fata lui Claudiu, in poza. Facem 200 de metri pe el si ne intoarcem, nu l-a mai calcat nimeni de ani buni si vegetatia e mai inalta ca noi.

Nici cu poteca turistica nu mi-e rusine, ca si ea se dovedeste la fel de umblata si, frustrant pentru noi, se tine pe culme mai mult decat am sperat noi. Deja se insereaza si hoardele de tantari au pornit atacul asupra noastra. Incercam sa ne aducem aminte de vreo buruiana care le-ar puti lighioanelor infometate, ca sa ne frecam cu ea si sa ne lase in pace. N-avem noroc. Singura solutie e sa ne miscam permanent.




Ne chinuim asa vreo ora si apoi ajungem pe fundul vaii, la nivelul apei si din nou IN apa. De data asta e Olanestiul cel care taie poteca si tot fara pod sau punte.
Oricum adidasii sunt uzi asa ca ne lansam de placere intr-o noua traversare. Fundul apei e dintr-o stanca plata si poroasa, fara niciun bolovan, apa are in jur de 15-20 de grade asa ca ramanem la balacit. Mai intai dam ture pe bicla in susul si-n josul raului.





Apoi vedem ca e chiar calda apa si ne bagam cu totul, ca sa ne racorim si sa dam sarea jos de pe noi. De fapt ma bag eu si-i stropesc si pe ceilalti, iar Corrado se molipseste si el si intra in piscina. Plescaiala si distractie maxima.





Cu greu ne desprindem de rau si cautam o poteca spre drum, printr-o vegetatie de jungla. Brusturii sunt cat noi de inalti si au aproape un metru in diametru. Iar sub ei e plin de urzici. De peste tot se aude doar "Au!" , "Ah!", "Mama lor de urzici!".



Apoi drumul e o placere, o coborare lina pana la Olanesti. Deja se insereaza si ne e cam foame, asa ca oprim la o terasa ca sa mancam ceva.
E surprinzator cat de multa lume este iesita la plimbare, multi tineri. Constat ca aveam o parere gresita despre Olanesti, imaginata doar ca statiune de tratament pentru cei mai in varsta.




E deja 22:30 cand plecam din restaurant si, cu picioarele ude, pedalam infrigurati. Dupa ce iesim din statiune e intuneric bezna, iar farul meu isi face din nou datoria dand lumina pentru toata lumea.
Claudiuxyz este recuperat de sotie, cu masina, iar noi intram in Bucuresti in jur de ora 1.


Bike route 626118 - powered by Bikemap 

7 comentarii:

  1. Foarte frumoasa tura voastra si ai dreptate ;) bine ca am ratat poteca... nu stiu cum am fi urcat pe ploaie coasta aia plina de frunze si namol prin padure.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoasa povestea voastra.
    Cine este fata frumoasa cu ochelari?
    Cred ca m-am indragostit :)

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte faina plimbarea si frumos descrisa. Vreau sa fac o prima iesire cu cortul cu un praslica mic de 4 ani si cau o zona mai linistita , fara grataragii zgomotosi... nu stiu daca sa poate fara :) totusi dar incerc. In drumul vostru ati vazut locuri de campare in afara celei de la cabana Cheia ?... pana unde nu cred ca pot sa ajung. Multzam anticipat

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai era sigur un loc fain de cort inainte de tunel, dar acolo am vazut urme de gratar, deci nu stiu daca scapati de grataragii. Insa nu e apa acolo, trebuie carata. Poate mai sunt si altele, dar sa nu le fi retinut eu,
    Cred ca mai multe locuri sunt pe Valea Olanestiului si e si apa...
    Bravo pentru intentie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte faina experienta, abia astept sa ajung si eu in Buila cu bicla. Asa am si ajuns pe blogul tau, cautand infomatii despre traseul de bicicleta spre Cabana Cheia.

    RăspundețiȘtergere