joi, 15 septembrie 2011

Strategica-Obarsia Lotrului-Sureanu-Oasa-Valea Frumoasei-Saua Steflesti-Negovanu-Voineasa, septembrie 2011

        Am fost atras mereu de muntii si drumurile din zona Voinesei, drumuri pe care le-am batut de nenumarate ori cu masina, cu ATV-ul, cu bicicleta sau la pas. Astfel revin de cate ori am posibilitatea, ca sa descopar noi trasee, noi peisaje incantatoare.
Acum am planuit o tura "monstru", cu numai putin de 215km lungime si 5240metri ascensiune totala, pe care va trebui sa o inchei in trei zile. Sunt un pic ingrijorat de cifre, dar simt in acelasi timp o provocare din acest punct de vedere. Voi reusi sa o duc la bun sfarasit...?
Plin de speranta ajung joi seara, adica vineri dimineata, pe la orele trei, la Valea Macesului, punctul de start al turei, impreuna cu Corrado, cu care voi pedala pe creste si cu Alex si Eugen, care vor pedala pe asfalt, un traseu ceva mai usor, traseu ce converge cu al nostru in fiecare seara. Monalisa ii va insoti pe baieti cu masina, gata sa-i pescuiasca in cazul in care nu vor mai putea sa pedaleze. Tot cu masina vor merge si majoritatea  bagajelor noastre, astfel incat sa caram cat mai putin in spate, pe bicicleta.
Desi e tarziu si suntem obositi de drum, ne incalzim putin cu ceva afinata si palinca de casa si dormim dusi pana dimineata.

marți, 30 august 2011

Transfagarasan - Cabana Cozia - Transfagarasan, august 2011

        Din totdeauna mi-au placut turele cu bicicleta in care pleci dintr-o zona a tarii si sfarsesti intr-o alta, aflata la zeci sau sute de kilometri distanta, asta daca ai merge pe drumurile obisnuite.
Am pornit deci din Arefu, ultima localitate din partea sudica a Transfagarasanului, cu gand sa poposim la Cabana Cozia, ce strajuie Oltul de la 1573 metri inaltime, iar a doua zi urmand sa revenim pe malul vestic al Lacului Vidraru.
Diferenta de nivel estimata e una maricica, aproximativ 3700m urcati in 121 kilometri, printre cele mai mari de pana acum. Poate si din acesta cauza echipa e una mai restransa, pedalez alaturi de Corrado, Kokosmin si Costin.ch.
Gasim un loc de parcare bun, in centrul comunei Arefu si suntem gata de drum in jurul orelor unsprezece.
 

Cum oarece nevoi ma mana de la urma, o iau inainte si o tin tot la deal, spre primele tufisuri. Ceilalti ma prind apoi din urma si continuam sa urcam. Tarziu imi aduc aminte sa mai arunc un ochi si pe GPS si constat ca ne-am abatut serios de la traseu, acesta urmand un alt drum, ratat de noi imediat dupa ce am traversat un parau. Insa atunci vedeam doar tufisurile si ma gandeam doar sa ajung mai repede la ele...
Ne facem socoteala ca ambele drumuri merg la deal si se vor intalni ele undeva in culme, asa ca nu ne intoarcem la drumul cel bun.

Numai ca drumul nostru se face din ce in ce mai prost si e tot mai greu de urmarit. Intr-o mica mlastina gasim niste masini offroad impotmolite. Ne-am fi oferit sa-i tractam cu biclele, dar soferii erau ceva mai in varsta decat noi si n-am vrut sa-i suparam, poate, cu glumele noastre.

vineri, 15 iulie 2011

Turul Deltei Dunarii, iulie 2011

        Ce-i trebuie unei ture cu bicicleta ca sa devina o supertura, o iesire pe care o retraiesti in gand multe zile dupa ce te-ai intors acasa? In primul rand e nevoie de o locatie interesanta, de preferat una in care n-ai mai fost pana atunci, putin umblata, cu un aer un pic misterios. Apoi mai e nevoie de niste prieteni care sa te insoteasca si care sa se bucure alaturi de tine, musai oameni cu care esti pe aceeasi lungime de unda. Cateva zile de asteptare inaintea excursiei stimuleaza imaginatia si cresc interesul.
Premizele au fost indeplinite, iar ce a urmat... Hmmm... O sa vedeti mai jos...

Echipa a tot crescut in saptamana de dinaintea plecarii ajungand in final la noua oameni dornici de aventura, de soare, mare si distractie. Ne grupam in trei masini, Arthur, Marius si Alex in prima, Corrado, Bogdana si Vis-a-Vis in a doua si Iuliyia, Alex (II)  si cu mine in cea de a treia masina.
Drumul pana la Tulcea e destul de lung si avem de pedalat apoi 77 kilometri, dupa care trebuie sa sarim intr-o barca pana la Periprava, cu ceva abatere pe canalele Deltei. Adica o gramada de timp necesar.
Ma trezesc la 2:50AM, dupa ce ma culcasem pe la miezul noptii. Termin de facut bagajele, ii recuperez pe Iuliyia si pe Alex(II) si pe la patru si ceva iesim din oras pe A2. Celelalte doua masini au plecat ceva mai devreme si au ceva avans fata de noi. Stabilim sa ne reunim la intrarea in Tulcea, intr-o benzinarie, unde si gasim masina lui Alex - pe Corrado l-am prins din urma pe drum.

Ne "grabim" catre locul unde traversam cu bacul si reusim sa-l ratam cu vreo patru minute, caci ne pregatim indelung biclele si alegem cu grija ce sa caram in spate.. Nu-i paguba, peste 30 de minute, la 9:00AM e urmatorul. Bun prilej pentru a incepe cum se cuvine miniconcediul nostru, cu o bere la terasa din port.
Pe vas...


miercuri, 29 iunie 2011

Lacul Vulturilor, iunie 2011

        Anul trecut am fost de doua ori la un pas de a face aceasta excursie, insa, de fiecare data, vremea ne-a stricat planurile. Si ca sa fie si mai frustrant, de fiecare data a fost vorba de alerte false...
Acum ne-am hotarat sa mergem, indiferent de prognoza meteo. Si prognoza arata bine. Inseamna ca avem sanse reale sa ne faca ciuciulete...
Plecam cu doua masini din Bucuresti, impreuna cu Vis-a-Vis, Chibrit, Mutley si Oana. La Colonia Siriu ne intalnim cu patru Buzoieni: Bogdan, Lidia, Bart si Lucian - sper ca am retinut cum trebuie toate numele, caci am problema asta.

Urcusul incepe usurel, pe forestier, imediat in spatele magazinului langa care am parcat. Vremea e buna, parca un pic prea insorita si calda.



miercuri, 1 iunie 2011

EuroVelo6 - Partea a II-a: Dunarea, de la Viena la Turnu Severin, mai 2011

        Desi intors de cateva zile din aceasta excursie si amintirile sunt proaspete, imi vine greu sa ma apuc sa le astern pe hartie.
Daca tura de anul trecut de pe Dunare, de la izvoare si pana la Viena, a fost un prilej de continua admiratie, de descoperire a linistii, a frumosului si a valorilor lumii civilizate, tura din acest an mi-a trezit sentimente contradictorii, adaugandu-se la precedentele si urmele inca vii ale ororilor din razboiul yugoslav, intoleranta si lipsa de civilizatie a soferilor sarbi din anumite zone, gunoaiele de pe marginea drumului, cainii vagabonzi si restul semnelor care m-au facut sa resimt parca prea devreme apropierea de casa.
Cu rele putine si bune mai multe, sentimentul major e unul de implinire, de satisfactie a ducerii la bun sfarsit a unui drum destul de lung, prin orase interesante si peisaje de vis. 

Spre deosebire de anul trecut, cand se anuntasera interesati de Eurovelo 6 chiar si opt oameni la un moment dat, anul acesta am fost destula vreme doar doi care ne-am exprimat intentia de a continua parcurgerea cursului Dunarii, pentru ca spre final sa strangem o echipa frumusica de sase biciclisti. Acestia sunt: Marian (Ombun), Dan (Gigix), George (Borcan), Marilena (Mari), Mihai (Tase) si cu mine.
Ne-am ocupat din timp de biletele de tren, la vagon de dormit, de impartirea traseului in etape si de rezervarea cazarilor la Viena si Budapesta.
O excursie in Bulgaria, la Rusenski Lom, ne-a ajutat sa ne cunoastem si sa punem la punct ultimele detalii organizatorice.
Si zilele parca au zburat apoi pana pe 13 mai, pre-ziua plecarii. Schimbam mesaje pe calculator despre evolutia impachetarii bagajelor si ne reamintim reciproc de lucrurile ce nu trebuie uitate acasa.
Sambata, 14 mai, putin dupa pranz, ne intalnim in Gara de Nord, la linia de unde va pleca Rapidul de Viena.



luni, 25 aprilie 2011

Drumul Vinului, aprilie 2011

        Sambata dinaintea Pastelui se anunta cu soare si temperaturi placute. Cum toate erau deja randuite acasa, am zis ca merita sa-mi petrec timpul pedaland agale pe un drum despre care auzisem cate ceva, cum ca ar fi pitoresc, putin umblat si in stare destul de buna.
Drumul asta se vrea promovat turistic sub numele de Drumul Vinului insa, in afara de vreo trei placute cu numele lui, nu am mai zarit vreo investitie.
N-am stat prea mult sa ma documentez cand am facut traseul, de altfel si dupa excursie, cand am cautat mai multe detalii nu am gasit un traseu exact al acestui drum, de unde incepe si unde se sfarseste.
Conform hartii de mai jos, am ratat prima parte a lui, in zona Pietroasele, conform altor surse, am fost pe el, in zona Hilea.

Ca l-am nimerit sau nu, e mai putin important, zona e una deosebita, cu trafic minim, o placere pentru pedalat.

Am plecat din Gara de Nord impreuna cu Corrado, cu un accelerat, la 7:30AM, cu destule emotii, trenul avand doar patru vagoane, iar peronul fiind intesat de calatori. Planul era sa punem biclele la capatul trenului, chiar langa locomotiva, sa nu stea in drum. Din pacate, dar si din fericire, vagonul ala era de clasa I, noi avand bilete la a doua. Tot la a doua aveau si restul de cateva sute de calatori, care, de cum s-a oprit trenul la peron, au dat asaltul asupra usilor.

luni, 11 aprilie 2011

Campina - Tesila - Muntele Secar - Campina, aprilie 2011

Noroaiele s-au razbunat pe mine! M-au impresurat in tura asta cat pentru toate turele in care le-am evitat cu succes pana acum.

        Incropesc un traseu folosind pozele de satelit si harta Garmin, care zice ca din Tesila s-ar face catre est un drum judetean, DJ101T.
Plec de acasa impacat cu gandul ca in munte o sa dam peste ceva balti si noroi, caci e inca primavara, iar zapezile nu s-au topit de prea multa vreme la altitudine. Prognoza e buna, insa varfurile muntilor sunt ascunse de un nor cam ciudat, albicios. Ne incurajam zicandu-ne ca e doar o ceata, care se va ridica odata cu soarele.
Cu mine sunt Rostogol si vis-a-vis.
In Campina e frumos, insa destul de rece, doar sase grade si bate vantul tare. Pe creste se anuntasera rafale de 100-120km/h. Nici pe vale nu e cu mult mai bine, curentii reusesc sa ia pe sus refugiul unei statii de autobuz, iar noi inaintam cu greu, prin vartejuri de frunze uscate si nisip.
Pe serpentinele de la Barajul Paltinul apare o noua provocare, cum sa te tii in sa cand vantul trage de tine in toate directiile, parca vrand cu tot dinadinsul sa te doboare.
Prima regrupare e chiar pe baraj, unde constat cu parere de rau ca am uitat aparatul foto in masina, asa ca voi fi obligat sa folosesc telefonul pentru a face poze.

luni, 7 martie 2011

Prapastiile Zarnestilor si Cheile Pisicii, mai 2009

Motto: Ne intoarcem sau vreti aventura?

Zece ore, sapte oameni.
Din Moieciu de Jos spre Magura urcus serpuit, parca prea in forta pentru inceput. In spate – Bucegi-Leaota, si in fata deocamdata doar panglica galbena de pamint. E greu. Cred ca la toti ni-i greu: “Io ajung sus, cobor la Fintina lui Botorog si de acolo ies in Zarnesti, gata, ma duc la masina. Sparg seminte in parcare pina vin ceilalti”. Dar urcam toti pina in Magura si de acolo ni se deschide panorama Pietrei Craiului.

vineri, 4 martie 2011

Sinaia-Dichiu-Bolboci-Padina-Strunga-Poiana Gutanu-Moeciu-Paraul Rece-Predeal-Sinaia, octombrie 2009

        La 8:45 pornim in traseu, infrigurati si cu teama de ploaie. Nu putem zari cerul ca sa aflam ce ne asteapta, e ceata. Echipa e compusa din: Corrado, Mihairaducan, Stefan, Florin si VladG.

Urcam usor spre Moroieni, iesim de pe asfalt, lasam Cuibul Dorului in urma si incepem sa apasam cu putere pedalele pe serpentinele de sub Saua Dichiu.

Rar cate o raza de soare sparge plafonul de nori si ceata si ne da incredere ca nu ne va ploua.

vineri, 14 ianuarie 2011

Prima plimbare

Aveam vreo 19 ani si in ziua aceea ma trezisem foarte de dimineata, sa-i duc pe ai mei la gara.
Pe la 7 dimineata eram deja inapoi acasa, singur, si cum vacanta de vara era in toi, nu aveam prea multe de facut la acea ora.
Scot bicicleta pe sosea, sa dau o tura scurta pe balta Colentinei, undeva intre Chitila si Mogosoaia. Ma simt excelent, soarele straluceste, dimineata e racoroasa, ma bucur de fiecare pedala.
La un moment dat vad scris pe o borna kilometrica "Ploiesti 54km" si ma gandesc ca tot n-am nimic altceva de facut, hai inainte!
Desi imi placea foarte mult sa ma plimb cu bicicleta, pana atunci nu mersesem  cu ea mai mult de 30-40km intr-o zi, asa ca Ploiestiul parea ca si cum as fi parasit tara. 
In entuziasmul momentului n-am realizat ca nu ma pregatisem de niciun fel pentru iesirea asta, n-aveam un leu in buzunar, roata spate era pe jumatate desumflata, iar bicla era cea mai ieftina chinezarie MTB.
Trec de Buftea, Crevedia, Lucianca... 
Pedalez dezordonat, cadenta si schimbatul eficient de pinioane inca nu se inventasera, insa starea euforica le compenseaza pe toate.
Macar o sticla de apa daca as fi luat cu mine, caci soarele ma arde tot mai tare... Imi potolesc setea din fantanile de pe marginea drumului, iar cand mi se face foame ma ospatez cu corcoduse si prune.
Vad Ploiestiul in zare si asta-mi da un nou impuls. Trag intr-un parc de langa Gara de Vest si ma relaxez pe banca vreo ora.
Drumul de intoarcere imi pare mult mai greu, m-a cam ajuns oboseala. Trec podul peste Prahova si fac dreapta in padure, gasesc un luminis si ma intind putin la umbra. Nu ma pot bucura prea mult de odihna pentru ca incep sa se auda tunete indepartate. La orizont cerul s-a innegrit. Nu mai e rost de lenevit, plec imediat spre casa.
Imi mai pacalesc foamea cu ceva fructe din pomii de pe marginea soselei si beau apa rece. Combinatia asta nu e prea fericita pentru stomacul meu, care incepe sa se revolte. 
Ploaia se apropie, la fel si limita rezistentei mele.
Trec de Buftea si de suta de kilometri parcursi. E ceva pentru mine!
La Buciumeni clachez. Pun bicla pe cric, pe macadamul de langa drum si ma asez langa un plop gros. Adorm instantaneu. Un minut? O jumatate de ora? Habar n-am cat trece pana sa ma trezesc buimac. O rafala de vant trantise bicla la pamant. Sunt totusi norocos, oricine ar fi trecut pe acolo putea sa ma lase fara ea.
Mai am doar vreo 15 kilometri pana acasa, insa acestia se scurg agonizant de greu.
La poarta aproape cad in genunchi. Beau jumatate de litru de apa si ma prabusesc in pat. Fiecare por al pielii e ca un izvor, iar muschii de la picioare tind sa continue pedalarea.
Nu mai conteaza ca sunt cam daramat. Am reusit sa parcurg vreo 120 de kilometri si sunt tare multumit de mine. Sunt campionul propriei Olimpiade!

Intre timp am facut alte si alte ture, mult mai grele, mai lungi, cu peisaje spectaculoase, ture care mi-au adus multe satisfactii,  insa senzatia de atunci a ramas unica.