luni, 11 aprilie 2011

Campina - Tesila - Muntele Secar - Campina, aprilie 2011

Noroaiele s-au razbunat pe mine! M-au impresurat in tura asta cat pentru toate turele in care le-am evitat cu succes pana acum.

        Incropesc un traseu folosind pozele de satelit si harta Garmin, care zice ca din Tesila s-ar face catre est un drum judetean, DJ101T.
Plec de acasa impacat cu gandul ca in munte o sa dam peste ceva balti si noroi, caci e inca primavara, iar zapezile nu s-au topit de prea multa vreme la altitudine. Prognoza e buna, insa varfurile muntilor sunt ascunse de un nor cam ciudat, albicios. Ne incurajam zicandu-ne ca e doar o ceata, care se va ridica odata cu soarele.
Cu mine sunt Rostogol si vis-a-vis.
In Campina e frumos, insa destul de rece, doar sase grade si bate vantul tare. Pe creste se anuntasera rafale de 100-120km/h. Nici pe vale nu e cu mult mai bine, curentii reusesc sa ia pe sus refugiul unei statii de autobuz, iar noi inaintam cu greu, prin vartejuri de frunze uscate si nisip.
Pe serpentinele de la Barajul Paltinul apare o noua provocare, cum sa te tii in sa cand vantul trage de tine in toate directiile, parca vrand cu tot dinadinsul sa te doboare.
Prima regrupare e chiar pe baraj, unde constat cu parere de rau ca am uitat aparatul foto in masina, asa ca voi fi obligat sa folosesc telefonul pentru a face poze.

In Tesila ma depaseste un camion si simt in urma lui cum ridica praful si un rumegus ma loveste peste fata. Mai trece o maisna si iar se ridica rumegusul. Deja ma enerveaza astia cu taierile lor de lemne. Apoi nu mai trece nicio masina, insa iarasi dau de rumegus. Mai sa fie!
Ma uit mai bine si de fapt sunt fulgi de zapada, dar uscata si inghetata, deloc apoasa. E cu atat mai ciudat cu cat e soare. Se pare ca "ceata" vazuta de noi de dimineata era un mare nor de ninsoare. Si temperatura a mai scazut, spre 3 grade, iar vantul amplifica frigul.
Dupa vreo doua incercari ratate gasim drumul, caci in teren sunt cateva intersectii care nu apar pe harta si nu putem sti daca am apucat pe calea corecta pana nu ne deplasam un pic, pentru a vedea daca iesim din ruta desenata pe GPS.
Inaintam pe malul unui parau, Erniereasa, la inceput pe un terasament pietruit. Odata cu inaltimea pietrele sunt din ce in ce mai rare, lasand loc noroiului. Din fericire e un noroi "prietenos", amestecat cu ceva nisip, care-l face sa nu adere deloc la roti. 
Din loc in loc sunt petice de zapada proaspata si de sus cerne continuu fulgi care sclipesc in soare. Incalziti de la pedalat nici nu simtim frigul, ne e foarte bine. Rar coboram din sa, iar vis-a-vis nu prea coboara deloc, se ambitioneaza sa traverseze pe bicla sleauri, balti adanci si orice alt obstacol  intalnit in drum, chiar daca uneori ii ia de doua ori mai mult timp decat daca ar lua bicla pe sus.


Prima bariera e o gramada de lemne lasate in mijlocul drumului de muncitorii forestieri. Un ATV-ist, care ne depasise de cateva minute, face cale intoarsa si ne avertizeaza asupra lor, insa ne linisteste, noi o sa reusim sa mergem mai departe, el n-a avut cum.


Cand prin noroi, cand prin zapada, castigam metru dupa metru in altitudine pana ajungem la un punct unde drumul se termina. Al naibii drum "judetean", se termina asa, in mijloc de munte, desi pe harta continua multi kilometri.



Ninsoarea se indeseste, am ajuns la 1040m altitudine si mai avem de urcat vreo 300, dar pe unde? In dreapta e mult prea clisos si abrupt, n-are cum sa fie pe acolo "judeteanul".
O luam spre stanga, sperand ca vreo viitura a distrus pe cativa metri drumul si-l vom regasi putin mai sus. De altfel si pe harta pare ca drumul apuca stanga.


Mergem 200 de metri si dam peste o mare de lemne, ingramadite in albie. Nici urma de poteca/drum dupa ele, ne confirma Rostogol, care s-a catarat in varful gramezii.

Atunci haideti inapoi! O luam pieptis, prin noroi, nu putem sa ne oprim aici! 
Raman fara baterie la telefon asa ca de acum ramanem si fara poze. Oricum numai de ele nu mai am chef acum. E abrupt, aluneca, uneori scapa piciorul ca in nisipuri miscatoare, si reusesc sa ma afund 30cm . Cand il trag afara nu se mai vede pantof, pantalon, nimic, totul parca e acoperit cu pasta de dinti, insa una maronie si care miroase a balta statuta.
Merg cativa metri in fata celorlalti, sa caut drumul. Mi-e teama ca vor claca, ca voi claca si eu si ca ne vom hotari sa ne intoarcem. Sper ca dupa fiecare curba, dupa fiecare varf de panta sa dam de nenorocitul ala de judetean.
Deja se face tarziu, de mai bine de o ora ne chinuie drumul, drum care e blocat in fata de cativa copaci doborati de furtuna. Ii ocolesc prin padure, insa dupa ei nu e deloc de bine. Troneaza o balta imensa, iar dupa ea inca un urcus prelung si abrupt.
Ne uitam pe GPS, ne uitam unii la altii. Nu stim ce sa facem. Nu vrem sa ne intoarcem, dar nici nu stim la ce ne putem astepta. E clar ca n-a existat niciodata un drum adevarat pe acolo, poate doar in imaginatia Garmin. Fiind doar un amarat de forestier, nu e obligatoriu sa duca undeva. Si ce facem daca se infunda intr-o rapa?
Temperatura scade spre zero grade, vantul creste in intensitate odata cu altitudinea si nu mai avem decat maxim 3 ore de lumina. Colac peste pupaza nici bateria de la GPS nu sta prea bine, am uitat sa-l incarc ieri.
Nu ne simtim obositi in sensul unei dureri musculare, ci mai degraba storsi de vlaga si apasati de stresul incertitudinii.
Vedem pe harta ca ne indreptam catre o bucla a drumului trasat anterior si dupa inca vreo 30 de minute iesim in el, chiar perpendicular. Ne simtim mai linistiti si ne oprim sa mancam ceva, intr-un adapost pentru animale.
Deja ne vedem ca si ajunsi in civilizatie, insa bucuria ne tine putin. Iar urcam, drumul e doar cu putin mai bun fata de cel anterior. Zapada e asternuta acum in strat continuu si temperatura ajunge la -1 grad.
Suntem in varf, la 1340m, drumul pe harta e departe, intr-o rapa, aiurea-n ciuperci, iar noi avem in fata o raspantie. Ce putem face altceva decat alegerea norocoasa? Incepem sa coboram in directia buna. Suntem siguri acum ca nu ne prinde noaptea pe coclauri.
Din pacate nu e de coborat pe bicla, e abrupt, cu crengi de la taierile de padure, si bolovani sfaramiciosi.
Cum dam de o portiune cat de cat acceptabila, ne urcam pe biciclete si incercam sa recuperam timpul pierdut.
Drumul insa nu e usor, are sleauri si Rostogol e prima care sa da de-a rostogolul. Nimic grav insa.
La un moment dat vis-a-vis ramane in urma. Aflam ca si el a luat o tranta si s-a lovit la umar si genunchi. E intreg si face haz de necaz.
Dau drumul la furca, ma ridic des din sa si las bicla sa danseze sub mine. Asa mai merge!
Locurile imi par ca seamana cu cele pe unde am fost anul trecut cu Corrado,  insa imi dau seama ca zona respectiva tebuie sa fie mai la Vest, aproape de Paltinul, iar noi mergem spre Lutu Rosu.
Ma uit pe GPS si, sa vezi dracie, in iuresul coborarii am lasat undeva in stanga drumul catre Lutu Rosu (oare chiar exista? ha-ha!) si suntem exact pe drumul pe care mersesem cu Corrado. Asta inseamna ca am scurtat  tura involuntar, dar cum nu se poate mai fericit, cu vreo 15 km, adica drumul prin Lutu Rosu, Bertea, Alunisu si Petriceaua. Ne-ar fi prins noaptea cu siguranta, in conditiile in care eram si destul de obositi.
Pana la Lacul Paltinul avem parte de cativa kilometri de coborare continua, frumoasa, insa cum ajungem la apa ne prinde Ninsoarea Mieilor, foarte deasa si apoasa, cu fulgi mari.

Pana in Campina e un fals plat, adica usor descendent, asa ca o tinem in 35-38km/h, vreo 10km. Curentul e mult prea rece si ajungem la masini infrigurati. Intre timp se opreste viscolul si apare din nou soarele. Apuc sa fac cateva poze si cu aparatul foto.



Tavalit bine in noroi, ma bucur ca am un rand complet de haine curate in masina.
Vis-a-vis si Rostogol folosesc niste pungi de plastic pentru picioare asa incat la final masina nu are de suferit.

In Bucuresti inapoiem suportul de bicla imprumutat de la Doc (merci!) si visam la un singur lucru: un dus fierbinte si prelungit!


Traseu de bicicleta 899715 - powered by Bikemap 

2 comentarii:

  1. Bravo! Frumoasa tura in ciuda vremii.
    Iti urmarim blogul de ceva vreme ;)... SUPER!

    Bafta si drumuri insorite far' de namol!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Multumesc!
    Am vazut ca si voi v-ati noroit la Olanesti :))

    RăspundeţiȘtergere